VIDEO Citroen C4 Cactus – supraviețuitorul urban

IAA 2013: Citroen Cactus
IAA 2013: Citroen Cactus

Se întâmplă rarisim ca o mașină să supraviețuiască la peste 90% de pe planșa desenatorului până în formă de concept și apoi pe stradă. Sunt puține astfel de fantome care circulă sau vor circula pe străi. BMW i8 e una, Ford GT a doua iar a treia despre care și vorbim azi e cea mai accesibilă dintre toate. Citroen C4 Cactus este răspunsul la întrebarea: „Cum să faci o mașină accesibilă de oraș care să țină cu mămica și tăticul dar nu și cu service-ul?”

Citroen C4 Cactus

Mașina aceasta nu mă uimește decât prin lipsa totală de respect pentru standarde. Nu arată ca orice alt mnovolum/crossover/compactă înaltă din segment dar mașinile nu se fac după ureche. Adică eu sper sincer că Citroen a avut mai mult decât o idee fistichie în creierul designerilor că altfel o să fie groasă. Pentru că nu reușesc să mă lămuresc dacă merită atenție, mă bazez pe Dragos, Dan, Albrian, Larahu si Andrei care tot întreabă de mașina aceasta la comentarii și le multumesc. Așadar, interes există. Acum să vedem pe cine impresionează suficient să o cumpere. Spuneți-mi voi dacă merită, după ce vedeți testul video.

Ultimele articole

Articole recomandate

33 Comments

  1. Salut! Ce parere ai de acest sistem start stop(il am si eu pe masina, dar este de la alt producător)? Afecteaza într -un fel motorul, alternatorul sau alte componente? Eu il activez doar cand stau la semafor. Parca nu mi se pare ok sa se opreasca si cand stau doar 5 secunde la stop( eu iau imediat piciorul de pe ambreiaj cand ma opresc chiar daca stau si o secunda). Stiu ca toate sunt gandite de ingineri, dar parca am o retinere sa-l las mereu activat.

  2. dpmdv arata ORIBIL!

    In fata are prea multe blocuri de lumini care sunt si disproportionate. Iar intreg botul pare masiv raportat la dimensiunile parbrizului, vreau sa am vizibilitate, plus ca suprafetele vitrate mari imi creeaza iluzia de spatiu.
    Spatele e asa trist ca ma baga in depresie si pe mine. Design flop.

    E printre putinele masini care ma face sa intorc capul, dar la asta in partea opusa.

  3. Deoarece am uitat sa zic ceva si despre masina testata am sa mai scriu un comentariu. Masina îmi place foarte mult. Fata e extraordinara, are ceva de pe la Nissan juke. În schimb, spatele e cam uratel si aduce cu Dacia Sandero. Interiorul chiar e reusit si prefer acea „plasmă ” in loc de multe butoane. Prin folosirea acestui touchscreen consola devine mai aerisita.

  4. @Buhnici si restul urmaritorilor blogului.Am văzut aici pe blog un film prin toamna in care un sofer s-a dat jos la alt conducător auto dintr-un motiv nu foarte clar.Se poate un link cu videoclipul sau articolul respectiv? Multumesc anticipat!
    On-topic: Mi se pare imbatabila masina pe segmentul ei.Chic si super-faina!

  5. salut George, la capitolul „masini desenate ca si prototip” dar devenite masini de serie ai uitat sa mentionezi honda civi…o masina care ai si detinuto ;)

  6. inainte , uram aceasta masina , in special pt plasticul mat de pe portiere . acum , parca nu il mai detest asa pe infamul cactus . botul mi s-a parut ok dintotdeauna . ceea ce este odios , este acea cutie robotizata . ori iti lasa tie placerea sa „mesteci ” in carburant , ori schimba a la dsg / edc , de nu ai timp nici sa clipesti . Desi sunt fan PSA si pro chesti atipice , robotelul care schimba mi se pare ca e o ramasita din sf-urile proaste din anii ’80 .

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.