VIDEO – Citroen C-Zero – viitorul se mișcă repede

Îmi doresc o mașină electrică la fel de tare ca un laptop a cărui baterie ține cel puțin 12-13 ore. Sau un telefon care să nu mai meargă la priză niciodată. Deși în curând va fi posibil, va mai dura ceva. Iar prețul…

Și totuși acesta ne e viitorul. Fiecare kilometru în plus la autonomia totală a mașinii înseamnă o victorie istorică după o lungă bătălie cu arabii și cu tehnologia în sine. Pentru un singur kilometru trebuie să cari acum 2,5 kg de baterie. Compară asta cu acumulatorul telefonului tău.

Este exact ca la un computer, unde un procesor aflat acum în ofertă, îl putem lua la jumătate de preț în cel mult un an. În viitorul apropiat vom putea cumpăra vehicule electrice mult mai ieftin decât mașinile cu motor termic. Așa ar fi normal să fie, pentru că sunt mai puține piese în mișcare, automat mai puține frecări și risc pentru defecțiuni. Hai să zicem că vrei să fii independent de acum. Păi chiar dacă plătești mult pentru mașina electrică, să știi că vei câștiga la întreținere. Dacă până acum făceai două plinuri pe lună, acum cu aceeași bani îți încarci bateria 6 luni, și poți să uiți de ulei, filtre sau distribuție. Dar să o vedem pe viu la treabă.

Deocamdată, cele trei mașini: Renault Fluence ZE, Citroen C-zero și Mitsubishi i-Miev reprezintă doar 1% din ce va urma. Adică în cel mult 10 ani, sunetul scos de astmaticul 1.4 de pe Logan va fi exotic, despre motoarele v6 vom mai citi doar în Știință și Tehnică iar benzinăria rămâne doar locul de unde vom cumpăra prezervative și energizante, dacă nu își instalează stații de încărcare rapidă sau depozite de baterii gata încărcate.

Citroen C-zero nu face excepție. E scumpă, 38000Euro, dar cu autonomia de 150 km, în trafic urban e absolut fenonemală. Adică față de Fluence Z.E. e mult mai mică și se pretează la oraș. Dar să nu uităm și avantajele unei astfel de mașini: vibrații inexistente, accelerația este incredibilă, și e mult mai silențioasă. În trafic, după lunga zi petrecută la muncă chiar asta căutam, liniște sau o audiție HiFi cu un concert al lui Sting fără zgomot de fond.

Tu ți-ai cumpăra o mașină electrică doar pentru oraș? Aștept comentariile tale dedesubt. Și nu uita să dai like.

a contribuit Marian Andrei

Ultimele articole

Articole recomandate

35 Comments

  1. Salut si felicitari pentru toate „informatiile gratuite depre lucruri care costa”, faci o treaba excelenta in toate articolele.
    Ce vroiam sa te intreb, o masina electrica nu se alimenteaza de la centralele electrice, care tot consuma combustibil si tot polueaza? Pe mine ma incanta o astfel de masina, mai ales pentru oras, dar ce parere ai despre acest lucuru?
    Cat despre design, Nissan Leaf parca arata a masina, chiar bine pot spune, ce parere ai? E posibil un test drive in viitorul apropiat?
    Multumesc si toate cele bune!

Dă-i un răspuns lui Dorin B. Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.