Acum ceva vreme v-am pus să alegeți între o lampă și o bicicletă, ambele gadget-uri mai inteligente decât te-ai aștepta la prima privire. Mai bine altfel! Cei mai mulți dintre voi ați votat pentru bicicletă. Bicicletă să fie atunci, galbenă ca un pui de găină și special modificată pentru hipsterii dependenți de telefonul mobil. Și eu sunt dependent de telefonul mobil, e drept. Însă știu că pentru a fi hipster, barba e într-un fel obligatorie. Aici nu mă încadrez.
Revenind la bicicletă, ce ar putea fi deosebit la o bicicletă de damă cu o singură viteză? I se mai spune și fixie, apropo. Păi, are portbagaj, nu are apărătoare de lanț, are o șa comodă și nu are frână decât în pedalier. Are nevoie de o frână de mână, atât pentru siguranța ta cât și a pietonilor din jurul tău.
În plus, are un dinam. Nu pentru far, pentru că nu este echipată de noapte, ci pentru o baterie care se află în ghidon. Bateria este pentru smartphone, dinamul este pentru baterie. Ați înțeles? Dacă rămâi fără baterie la telefon atunci poți să încarci telefonul din bateria bicicletei. Dacă bateria din ghidon rămâne fără curent o poți reîncărca cu ajutorul dinamului. Va trebui să pedalezi câteva ore bune însă eu zic că merită. Când ai ajuns în vârful dealului sau în parc, poți posta câte fotografii vrei tu cu priveliștea. Simpatic, nu?
Apropo de suportul din silicon pentru bicicletă, unul din cititori ne-a lăsat acest link: http://www.bikezone.ro/diverse/finn/suport-din-silicon-pentru-telefon/
Cat de tare foate sa fie.
Buna ziua!
Cat costa si care este denumirea bicicletei?