VIDEO – ASUS ZenFone 2 – Un mic computer cu 4 GB RAM

ASUS-Zenphone_2_buhnici

ASUS ZenFone 2 este un telefon despre care m-ați întrebat deja mulți dintre voi, așadar nu am putut să îl ignor. Mi-a atras atenția când am auzit că are 4 GB de memorie RAM și niște băieți isteți au instalat pe el și un sistem de operare pentru PC, mai exact Windows 7. Ce mai, este un computer în toată regula! Adevărat, însă are Android 5.0 așa că îl tratăm ca pe un telefon.

Spre deosebire de majoritatea vârfurilor de gamă, ZenFone 2 vine cu o carcasă din policarbonat. Din cauza asta e și ceva mai ieftin. Nu are baterie detașabilă însă suportă un card microSD cu care poți mări considerabil capacitatea de stocare. Un element pe care îl vedem din ce în ce mai rar zilele astea.

Pe scurt, are un ecran de 5.5 inci FullHD, procesor cu patru nuclee la 2.3 GHz, un intel Atom și 4 GB memorie RAM. Stai liniștit, jocurile și alte aplicații nu vor folosi atât de multă memorie RAM, dar are un impact pozitiv asupra autonomiei. E mai ușor pentru sistemul de operare, și mai rapid de altfel, să pornească aplicațiile din memoria RAM decât de pe stocarea internă.

Bateria este și ea destul de mare, 3000 mAh. E puțin mai mult decât au unele telefoane de top în acest moment și pentru asta are o bilă albă. În testele noastre a rezistat puțin mai mult de o zi, la o utilizare destul de intensă. E bine!

Este ieftin, cel puțin în comparație cu restul dispozitivelor cu o configurație similară. Modelul testat, cel cu 4 GB RAM ajunge la doar 1600 lei. Wow! Am zis „modelul testat” pentru că mai există o variantă de ZenFone 2 cu 2 GB RAM și cu un procesor ceva mai slăbuț, la doar 1.8 GHz. Cred că știți deja pe care din ele îl recomand, nu?

Ultimele articole

Articole recomandate

98 Comments

  1. Zenfone 2 face fotografii de calitate mai mare. De asemenea Zenfone 2 are o interfata mai prietenoasa cu mai multe optiuni pentru customize, un procesor mai puternic + un slot dedicat pentru card SD, toate astea la un pret mai mic.

  2. Cea mai buna alegere ar fi Zenfone 2. De ce ? Pentru ca e mai performant decat P8 lite cand vine vorba de RAM (dublu), un spatiu de stocare mult mai mare : 16GB in cazul lui P8 lite si 64 in cazul lui Zenfone, 3000mAH baterie Zenfone 2 si 2200mAH P8 lite si tot Zenfone 2 are o calitate mai mare in fotografii. Xioami redmi note 3 are de 2 ori ori mai putin RAM si spatiu de stocare + procesor mai slab

  3. Este mai bun la urmatoarele capitole : RAM (dublu RAM), spatiu de stocare (dublu de asemenea), mai multa baterie si procesor mai puternic.

  4. Sall george tot bati apropo ca Lg G3 e un smartphone destul de bun dar teoretic G2 il lasa cu mult in urma cu aproape tot, de si specificatiile spun altceva G2 reuseste sal umileasca pe G3 astept impresiile tale. Si faci cele mai bune reviewri

  5. Cei care sunt interesati sa achizitioneze acest telefon ganditiva de 2 ori inainte sa-l luati, poate va intrebati ” De ce?” Pai piesele lui sunt unele Made in China si se pot strica rapid. Adica cum e la calculator,rami de 10,20,50,100,500 de lei asa si aici. Cei 4 rami sunt daia prosti adica de vre-o 20 de lei si un procesor foarte prost. Voi ziceti ca e bun ca are rami , procesor bun dar defapt ele sunt dalea ieftine. Va sfatuiesc sa nu achizitionati acest telefon si sa luati unul decent cu 1,2GHz+ ; si un 1,5 sau 2gb ram+ ; camera 8mp+. Pe un telefon cu specificatiile pe care le-am spus eu va merge orice joc pe el :)

  6. Salutări George. Se poate un pic de ajutor? Doresc să achiziționez cât mai repede un telefon.. Nu știu ce să aleg dintre ZenFone 2(4gb) , Nexux 5x , P9 lite. Ce zici?Mă atrage foarte mult designul Huawei-ului .. dar aș dori și Androidul Nexusului.. Nici Asusul nu pare o alegere greșită.. În prezent mă înclin cel mai mult spre P9 Lite.. Tu ce zici?

  7. Salut George. Se poate un review cu Vernee Apollo Lite? Am vazut ca este redus undeva la 1000 ron pe emag si voiam sa stiu daca este de calitate si merita cumparat. Multumesc

  8. De unde pot achizitiona in prezent o husa originala capac asus ca in review . Terog sa imi raspunzi . Apropo scriu comentariul de pe Asus zenfone 2 modelul cu 4 gb de ram .

Dă-i un răspuns lui George Buhnici Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.