VIDEO – ASUS Zenfone MAX – Măricel dar cu baterie pe măsură

ASUS_Zenfone_MAX_Review_Buhnici

ASUS Zenfone MAX este o reprezentare bună a ceea ce ne dorim aproape toți, și anume: un smartphone decent cu o baterie mare. Bateria are 5000 mAh și promite să îl țină treaz cel puțin două, chiar și trei zile, între reîncărcări. Sigur, dacă te joci pe el și ții display-ul la luminozitate maximă nu te aștepta să treci de o zi de utilizare. Chiar și așa, promite mai mult decât chiar și un Galaxy S7.

Nu îl putem compara direct cu S7. Performanța e de vreo șase ori mai mare în cazul lui S7. Zenfone MAX a fost gândit pentru cei care nu doresc să își bată capul, și nici nu stau foarte mult online. Convorbiri, ceva jocuri mai simple, și browsing câteva ore pe zi, în drum spre și de la serviciu. Trebuiau să renunțe la ceva pentru autonomie. Are doar un ecran HD de 5.5 inci și un procesor Snapdragon 410 cu 4 nuclee.

Îmi place cum e construit, chiar dacă este complet din policarbonat. Este și destul de greu așadar o carcasă metalică ar fi ajuns într-o stare deplorabilă după abia câteva luni de utilizare. Partea frumoasă e că nu îți alunecă din mână. Capacul din spate, detașabil și el, are o suprafață cauciucată. Bateria nu se poate schimba, cel puțin nu fără o șurubelniță și ceva răbdare.

Suportă două SIM-uri, dintre care primul funcționează pe 4G iar al doilea este doar pentru convorbiri. Vine în două variante de stocare, 8 și 16 GB, însă ambele au slot pentru card microSD.

Prețul este cel mai interesant. Era 950 lei la momentul la care am filmat review-ul, pe la finalul lunii februarie, și chiar are șansa să mai scadă puțin.

Ultimele articole

Articole recomandate

40 Comments

  1. Pare un telefon interesant, dar performanțele o sa lase de dorit. George, esti un om genial, te urmăresc cu drag si aștept orice videoclip, mersi pentru informațiile noi aduse zilnic.

  2. Pe Zenfone MAX (zc550kl) nu va fi un update la 6.0 (sau nu am gasit eu).
    Este ciudat…Ce anume ? Ei bine vin cu un exemplu Asus Zenfone 2 Laser Z500KL cat si Z550KL (modelul de 5.5`) au aceleasi specificatii tehnice , sunt lansate mai devreme decat modelul MAX dar totusi cei de la Asus au promis un update la android 6 .
    Ca posesor al unui Z500KL pot sa spun ca sunt foarte multumit de el dar totusi mi-ar fi placut o baterie mai mare.. Ei bine asta-i solutia… Zenfone MAX !! :))
    @Andrei , pentru o utilizare normala telefonul e ok .
    Cat timp nu bagi jocuri mari ce necesita o grafica mai deosebita , totul este ok.
    Eu nu am probleme , nu are lag indiferent cate aplicatii tin deschise.

  3. George au anuntat oficial ca o sa primeasca Android Marshmallow. E bine venit mai ales cu functia Doze de pe aceasta ver. de android.
    Ecranul de 720p eu il consider un feature. Daca imi iau un telefon cu asemenea baterie prioritatea mea este durata de exploatare.

  4. Salutari! George, ai idee daca pe Android 6.0 Mashmallow pe Samsung S6 Edge+ poti scoate aplicatiile pe care nu le folosesti?Din cate stiu, asa au zis cei de la Samsung.

  5. Se gaseste la momentul actual(pe alb) la 700 lei si pe negru la 800 lei. Voiam sa-l iau pentru prietena mea dar nu reuseam sa-mi dau seama cat e de gros. Si intradevar e destul de…”supraponderal”, cred ca o sa renunt la idee.

  6. Salut George, din categoria telefoanelor cu baterii mari (5000 mAh), pe cand un review la Lenovo Vibe P1? M-ar interesa mult o comparatie intre cele doua deoarece sunt in cumpana in legatura cu cel pe care sa il achizitionez. Multumesc.

  7. Salut George. Sunt in cautarea unui telefon cu baterie mare, de aceea am ca variante Asus Zenfone Max si Allview P8 Energy. De mentionat ca nu il folosesc pentru jocuri. Care este mai bun/fiabil?

  8. Salut George.
    Am cumparat un telefon Asus Zenfone 2 in urma cu 8 luni si de atunci l-am trimis de 2 ori in service pentru diverse probleme si il voi mai trimite o data deoarece ultima cand l-am primit de la service am constatat ca nu mai merge vibrarea. capacul spate este fisurat in docua locuri, in conditiile in care telefonul a fost deschis de maxim 10 ori. Finisajele sunt de slaba calitate.
    Lucrul care m-a determinat sa il cumpar a fost procesorul de la intel si cei 4 G de ram. daca ar fi sa aleg din nou as cumpara un Sony.

    O zi buna.

Dă-i un răspuns lui George Buhnici Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.