VIDEO Apple Watch – primul contact

20150416_124812676_iOS

Am avut ocazia să testez noul Apple Watch în magazinul Apple din Londra, la puțin timp după ce Apple a început să îl expună în magazine însă nu să îl și vândă. E prima dată când se întâmplă așa iar asta ne demonstrează că Apple își dorește foarte mult succesul cu un produs controversat. Așa că de prin octombrie 2014 încoace ni-l tot arată. Și cum planeta cerea un ceas Apple de vreo doi-trei ani, iată-l în sfârșit la dispoziția clientului pentru butonat. Dacă mi-aș lua Apple Watch, vă zic la final.

Așadar, m-am înființat la intrarea spectaculosului Apple Store din Oxford Street unde așteptau la intrare o mână de Apple-oameni îmbrăcați cu tricouri albastre și iPad-uri în mână care m-au programat la un alt Apple Genius pentru o sesiune one-on-one cu ceasul de 15 minute. Am avut noroc că nu era aglomerat și am fost preluat în 3 minute la una dintre cele opt mese amenajate special în partea din fața magazinului. Norocosul de mine a dat de o mulatră înaltă, care mi-a deschis sertarul cu toate variantele posibile. Nu a vrut să stea la un selfie cu mine că… reguli… dar mi-a ținut telefonul cu care am filmat câteva imagini rapide. Vă arăt mai jos ce a ieșit.

Primele mele impresii pe scurt? E superb. Foarte frumos finisat, din materiale de cea mai bună calitate.

Ecranul mi se pare mic în versiunea standard de 38mm dar va fi OK pentru ele. Varianta de 42mm mi se pare bine proporționată pentru bărbați. Se simte răceala și calitatea oțelului și safirului iar touch-ul funcționează așa cum te aștepți de la un iPhone. Singura problemă reală este forma. 80% dintre clienți ar fi vrut rotund. Și eu.

Mi-au plăcut toate brățările. Până și cea de silicon are o textură fină cum rar am simțit pe un ”wearable”. Cele metalice și de piele au și variante magnetice care nu doar arată genial dar și sunt foarte ergonomice. Adică le poți regla la milimetru pentru confort în purtare.

Eram sigur însă că vor face o treabă bună la capitolul design. Pe mine interfața mă interesa cel mai mult. Meniul acela cu bulinuțe e interesant și ușor de învățat iar rotița funcționează exact așa cum trebuie (dacă rotiță îți trebuia) dar instinctul meu a fost de fiecare dată să încerc gesturile care merg la fel de bine. Majoritatea funcțiilor merg ca în reclamă cel puțin pe unicul device pe care am avut posibilitatea să le încerc. Puține mi se par super-utile cum ar fi funcțiile de apelare, mesaje, notificări. Gimmick-urile cu desenatul și trimiterea inimioarelor mi se par suficiente pentru o jumătate de oră de joacă și cam atât. Am sesizat și unele foarte scurte sacadări ale meniului dar cred că sunt de soft. Cel mai probabil vor curge update-urile de sistem în primele luni. Majoritatea ceasurilor expuse rulau un demo și cam atât. Cel mai bine te lămurești din clipurile video.

Apple Watch demo (www.buhnici.ro) – YouTube

Apple Watch leather vs magnetic steel bracelets (www.buhnici.ro) – YouTube

Apple Watch leather, steel and silicone rubber www buhnici ro – YouTube

Apple Watch Steel and silicone rubber bracelet (www.buhnici.ro) – YouTube

Apple Watch steel bracelet adjustment (www.buhnici.ro) – YouTube

Concluzia mea? Nu mi l-aș lua? Nu. Nu cred că merită 700E varianta de 42mm cu brățară metalică pentru că ar fi singura pe care aș alege-o. Sunt utilizator de ceas de calitate dar și folosesc de trei ani alternativ zeci de modele de ceasuri smart și brățări de fitness. Vă pot confirma că ceasul Apple nu este radical diferit nici de Samsung Gear, Sony SmartWatch, Pebble sau altele deși mi se pare printre cele mai bine finisate. Nu sunt hater și nici troll. Mă uit pur și simplu la funcții și diferențele radicale care nu prea sunt. Apeluri, notificări, senzor de puls. Nu intru în discuții despre absența 3G/4G sau camera foto. Oricum nici eu nu le-am prea folosit dincolo de testele inițiale pe Gear S, Omate sau Gear 2. Detaliile fac întradevăr diferența și vei căpăta finețe și atenție la detalii pe un Apple Watch însă o baterie de o zi. În plus ceasul superb construit va deveni depășit într-un an sau doi și atunci vei mai da încă 700E pe un ceas nou? Nu uita că și telefonul trebuie schimbat cam la fel.

Și mai e ceva mult mai important. Mi-e teamă de zumzetul constant al notificărilor care m-ar distrage permanent de la ce fac. Bip, vribrații, ecran aprins. Imaginează-ți-le în ședință, la cinema, la școală sau în pat. E util să fii conectat și e fun să primești instant atenția cuiva dar până la un punct. Și eu am momente când trebuie să pun telefonul pe silențios și să ignor totul ca să pot termina un articol ca acesta. Să trec de fiecare dată ceasul pe ”do not disturb” va deveni agasant. Și apoi rămâne doar un ceas electronic.

Deși avem impresia că putem alerga prin internetul de pe calculator sau mobil ca Usain Bolt, adevărul e că nu putem. Cică ne trebuie două minute să ne turăm mintea pe o temă și fiecare întrerupere resetează ceasul din cap. Eu îmi dau seama cel mai bine despre asta pe la ora 24. Când se face liniște. Și atunci îmi aud gândurile, îmi vin idei, scriu, răspund la mesaje.

Sau poate că greșesc. Spune-mi tu cum crezi că e de fapt? Te vezi folosind un ceas? Dacă ți-aș face cadou un Apple Watch (nu e cazul aici), l-ai folosi? Cât timp?

Ultimele articole

Articole recomandate

37 Comments

  1. Stimate domnule Buhnici,
    Daca se poate va rog sa faceti o fapta buna. Sunt unul dintre cei care v-am admirat textele cu aducerea unei masini din Germania…si altele trecute…
    Acum va rog sa ajutati niste oameni care ar dori sa foloseasca aceste ceasuri pentru a-si ingriji sanatatea. Este vorba de acea facilitate adaugata vad mai mult pentru promovarea produsulu, masurarea glicemiei.i…pentru ca acum nu mai vorbeste nimeni de asta.. . Dorim infomatii simple, daca cumpar un aplle watc de 2.000 lei + iphone 5 +aplicatia ..este bine sa le achizitionez pe bucati ? o oferta integrala exista .Multumesc pentru orice fel de lamurire . Sa va fie bine !

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.