VIDEO – Allview V2 Viper X – Accesibil și neașteptat de rapid

Allview_V2_ViperX

Atunci când îți pui problema achiziției unui nou telefon, cu siguranță de uiți în portofel. E primul lucru pe care îl faci având în vedere că unele pot ajunge și la prețul unei vacanțe all-inclusive. Allview V2 Viper X este un smartphone accesibil care mi-a atras atenția prin specificații.

Pe scurt, un procesor cu 8 nuclee, ecran AMOLED de 5.5 inci, cameră foto de 13 Megapixeli și surpriză, conector USB 3.1 Type-C. Este acel conector reversibil pe care îl poți introduce în orice poziție. Nu mai există riscul să strici mufa de încărcare a telefonului pentru că nu ai fost atent. În plus este și foarte rapid la transfer. Poți copia în câteva secunde un film pe telefon. De 10 ori mai repede.

Acum, tot legat de specificații, are doar 1.5 GB memorie RAM. Este însă un modul ceva mai rapid decât ce am văzut până acum și se descurcă foarte bine în managementul aplicațiilor. Bateria este și ea impresionantă, și necesară. Un ecran mare consumă mult, chiar dacă are o rezoluție 720p. Are 3150 mAh și poate fi și schimbată. Telefonul nu este așadar rezistent la apă. La fel cum nu este nici rezistent la amprente sau zgârieturi fine. Aici mă refer la capacul din spate, pe care din fericire îl poți schimba. Varianta pe albastru metalizat arată chiar foarte bine.

Allview V2 Viper X va fi disponibil din data de 6 noiembrie însă până atunci e poate face o precomandă. Spuneam că este accesibil, și chiar este. 1250 de lei este prețul său momentan. Sigur, nu îl comparăm direct cu titanii acestui an, însă între 4000 și 1250 lei e cale lungă.

Ultimele articole

Articole recomandate

76 Comments

  1. Eu am probleme cu un Viper S de cand l-am luat. Pierde semnal la greu cand il folosesc cu 2 SIM-uri. De 3 ori a fost in service si nu s-a rezolvat. Primele 2 ori doar au reinstalat soft-ul, in 2 saptamani de fiecare data. Ultima data a fost in alta unitate service, dar autorizata, si astia chiar l-au demontat si au refacut niste lipituri, dar degeaba si tot nu vor sa mi-l schimbe…

    La faza cu update-ul, sincer, de cand au adus telefonul ar fi avut timp sa testeze zeci de versiuni de soft, chiar sa faca ei macar o varianta de Lollipop, dar nu au pe statul de plata si programatori.

    De la mine au doar bile negre.

  2. Salut.am si un allview v2 viper x cumparat de vreo 3zile, is foarte multumit de el ca telefon, dar are o problema in convorbire: eu aud perfect dar pers cu care vb ma aude foarte prost,infundat. Ce as putea sa fac?

  3. Achizitionat de black friday V2 Viper X+ Blue si Capac protectie silicon V2 Viper X ….pret 978 lei (~220 euro)…apropo de anTuTu, scorul meu a fost putin mai mare…36841, dar nerelevant, ramanand sub Lenovo K3 Note sau LG G4 (care este aproape dublu la pret). Sunt multumit de raportul pret/performante…ramane de vazut fiabilitatea.

  4. Am de 2 saptamani V2 Viper X, in rate de la RDS. Vin de pe un P6 Life si simt un plus mare fata de acesta. Ecranul de 5,5″ Amoled se vede superb chiar daca rezolutia este 720p, camera spate face poze bune chiar si la lumina difuza, camera frontala poate face selfie-uri foarte wide si de buna calitate. Video chiar se vede bine la rezolutia 1080p. Foarte placut surprins de faptul ca se misca fluent in orice aplicatie chiar daca are numai 1,5 Gb Ram (desi am fost putin sceptic initial), ruleaza foarte bine jocuri cu grafica complexa, nu se incalzeste. Bateria de 3150 mAh ma tine in conditii de utilizare ridicata cam o zi jumate si 2 zile jumate in conditii normale. Design nu mai vobesc, foarte aratos, dar cam ia amprente. Nu mai am in sfarsit probleme cu memoria partitionata cum e la P6 Life (pe care am fost nevoit sa-l rootez). Este o singura partitie de 16 Gb ce e este ocupata initial cu 5 Gb de sistemul de operare, restul pt aplicatii si foto/video/audio. Semnalul Rds si Wireless mult mai bun. In principiu mi-am dorit de la noul telefon o camera foto cat si inregistrari video mai bune fata de P6 Life, insa fara a da o avere – am primit ce mi-am dorit, ba chiar mai mult de la acest V2 Viper X. Cat m-o tine, m-o tine, nu ma stresez daca s-o strica. La banii astia si la performantele pe care le are, zic ca am facut o alegere inspirata dintre toate terminalele ce erau in oferta Digi la momentul respectiv.

  5. Am achizitionat acest model de telefon prin precomanda undeva la va inceputul lunii decembrie 2015. Asa cum se poate observa in specificatiile lui, era trecut ca are wireless pe 5GHz. Telefonul mi-a venit si totul a fost OK pana cand am ajuns intr-o zona cu vireless pe 5GHz si am constata ca nu functioneaza. In data de 19.01.2016 am deschis tichet pe siteul oficial in care am intrebat cum activez aceasta optiune. In data de 21.01.2016 am sunat la suportul tehnic deoarece nu primisem nici un raspuns. Mi s-a promis ca solicitarea mea a fost pusa la urgente si voi fi contactat in cel mai scurt timp. In data de 29.01.2016 am sunat iar la suportul tehnic deoarece nu primisem nici un raspuns. La fel mi s-a promis ca o sa primesc raspuns urgent. Intre timp am observat ca de pe siteul oficial a fost scoasa capabilitatea de wireless la 5GHz, apoi in maxim doua ore a venit un raspuns sec: „Stimate domn, telefonul dumneavoastra nu functioneaza pe 5GHz deoarece nu dispune de aceasta frecventa”. Din partea mea – (minus) 5 stele pentru aceasta companie si produsele lor. Sunt o companie mincinoasa care nici macar nu au stiut sa isi ceara scuze. Nu stiu sa respecte clientul si de aceea pe viitor nu o sa mai achizitionez produse de la ei.

  6. Salut. Detin un allview v2 viper x+ si am inteles ca atunci cate te suna cineva poti duce telefonul la ureche si raspunde automat… nu gasesc deloc asa ceva. Stie cineva va rog cum sa fac?

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.