VIDEO Cum ne alegem frigiderul?

Meșterul meu preferat se întoarce. De data aceasta l-am rugat pe Dan Stancu, șeful celui mai mare service de electrocasnice din România, să îmi spună cum aș putea să potrivesc în bucătărie o combină frigorifică mai mare cu o sută de litri în același loc unde stătea înainte una de 300l. Și am aflat că se poate. După care a început discuția despre cum să fie. Cu perete rece, no frost sau full no frost? Și apoi de ce îmi trebuie mai multe uși și sertare? Să înceapă așadar lecția de frigidere:

Hai să aruncăm acum și o privire în viitor. Eu cred că putem visa în interiorul vieților noastre la soluții de refrigerare și mai spectaculoase. Cum ar fi ca frigiderul să fie ca un cameleon care să se asorteze automat cu mobila? Să fie ca o oglindă când vrem sau televizor la nevoie? Să facă analize automate care să ne spună cât de sănătoasă e mâncarea din interior, când expiră sau cum să o combinăm pentru un meniu gustos și sănătos? Sau poate să îl programăm să ceară singur, automat reumplerea de la un furnizor. Să știe că vrem mereu un stoc de minim 6 beri, un juice, iaurt și fructe.

Dar să revenim în prezent. Care sunt așteptările tale realiste de la o combină frigorifică?

Ultimele articole

Articole recomandate

35 Comments

  1. A fost o data ca niciodata frigiderul nr1 , cu care m-am nascut si de langa care am plecat la 18 ani .Apoi am avut in paralel doua frigidere , in doua locatii diferite , cam de acelasi tip , clasic , unul a tinut vre-o 13 ani .. 1995 – 2008 iar altul , din 1999 mai merge si acum . Am facut insa greseala ca in 1998 sa nu repar vechiul frigider (pierduse freonul , compresorul il am si acum ) si sa-mi iau kombina cu led-uri . Ei bine acum dupa 5 ani combina cea ultramoderna pierde freon si spre deosebire de modelele vechi nu se poate repara decat schimband intreaga carcasa . O nebunie . Asta e un regres , nu progres , e cosmar nu vis . Astia au uitat ca scopul frigiderului in viata e sa faca rece in interiorul lui si sa fie unul din electrocasnicele cele mai de incredere din casa , pe care le poti lasa in priza cand pleci la munca si in concediu si nu sa-ti dea foc la casa ca anumite modele BEKO .

  2. Sfatul meu pt cei care vor sa achizitioneze un frigider marca Hotpoint Ariston este: sa-l asculte inainte de cumparare. Da! Am zis bine … sa-l asculte cum se manifesta. Pe langa zgomotul clasic de zumzait are niste trosnituri similare cu cele pe care le fac peturile goale. Daca ai de gand sa-l tii inchis dupa cateva usi, atunci e ok, dar daca incerci sa dormi doar la o usa distanta de el, nu ai sa reusesti. Asculta-l si apoi te vei decide!

  3. Un frigider Hotpoint Ariston in valoare de 3.500 lei ni s- a stricat dupa un an si jumatate de folosinta, raspunsul celor de la service? ( fiind inca in garantie pentru alte 6 luni) : ” trebuie scos din priza 48 h si lasat cu usile deschise pentru ca nu a fost dezghetat niciodata, apoi tinut in priza alte 8 h, apoi introducerea unui raft de alimente pentru alte 5 h, cel de al 2 lea raft de raft introduce dupa alte 10 h.. si uite asa pentru fiecare raft se cer alte 5 h …. ” Toate acestea in conditiile in care acest frigider este ” no frost”?!?! Raspunsul la intrebarea noastra: ok, dar daca este ” no frost” de ce trebuie dezghetat manual pt 48 h? Ei bine pentru ca la fiecare 4 luni toate frigiderele ar trebuie dezghetate, chiar si cele ” no frost”….. Find nemultumimti de raspuns am sunat la Service ul Central si ni s- a spus ca daca nu suntem multumiti de service ul din localitate ar trebui sa verificam pe site ul de la Ariston daca au avut dreptate sau nu.. Adica sa cautam noi cum se repara frigiderul !!!Concluzie: nu as mai cumpara niciodata un frigider sau alt produs de la Hotpoint Ariston…. GARANTIA DE 5 ANI pe care mai nou o ofera produselor este egala cu zero daca nu se specifica faptul ca trebuie sa cauti tu ca si utilizator al produsului cum se repara de fapt produsul pe site ul oficial Ariston ….

  4. Ti-as fi recunoscator daca vei scrie cum ai rezolvat pana la urma problema, tinand seama ca frigiderul este in garantie. Era cu adevarat defect, sau trebuia dezghetat si urmata procedura recomandata de cei de la service? Am la randu-mi o combina frigorifica Hotpoint Ariston si consider ca din experienta dvs pot afla amanunte care nu apar in manualul de exploatare. Cu multumiri!

  5. Auzi la el la 4:40 , „…este un motor alimentat in curent continuu pe frecventa…” !!! Dl. recenzor reinventeaza electricitatea ! Frecventa in current continuu !???!

  6. La fel patesti si la Samsung. Compresorul Inverter merge cam 90% din timp si se aude foarte tare pt un frigider marketat ca „silentios”. Exclus sa stai cu el in aceeasi camera. Ca idee se aude mai tare ca un conventional. Modelul e RT38

  7. Da, asta m-a socat si pe mine :-)) Nici nu a clipit cind a spus asta !

    Sint sigur ca trebuie sa fie vreo inventie care a revolutionat fizica actuala.

    In plus, dupa cum ai auzit in aceeasi fraza, el anticipeaza temperatura, si o combate cu toate frecventele pe care este in stare sa le produca.

  8. Buna,

    Mi- a „decedat” frigiderul … si uite asa am dat de aceste comentarii. Am o combina frigo Siemens din vara anului 2007. Toate bune si frumoase pana anul trecut cand butonasul care „vedea” inchiderea usii s- a cam stricat. Am sunat la serviceul indicat in actele bunului si … am tot insistat pana a venit cineva sa constate. Si iar am insistat pena au reparat efectiv. Venea piesa din Germania si a durat f mult. Constatarea celui de la service a costat.
    Acum am din nou probleme cu combina. La cca 8 ore suna alarma. A durat cca 1 saptamana pana a venit serviceul.
    Constatarea a costat 100 roni. Tb sa inlocuiesc senzor, ventilator, compresor … adica o chelt de cca 1600 roni. Au trecut 8 ani de folosirea ei si … combina este cam praf.
    Acum dilema este repar combina Siemens sau imi cumpar una noua ?!
    Sincer sunt dezamagita. Atunci cand am cumparat Siemensul am dat pe el vreo 2700 roni. Din pacate pretul nu a insemnat nimic. Daca imi luam una Westwood cred ca tinea la fel :) … si cheltuiam mai putin.
    Mama mea a avut un Arctic care a tinut din 1976 pana prin 2005. Iar soacra mea are un Arctic din 1995 si care functioneaza bine mersi si in ziua de astazi.
    Fara vreo reparatie.

  9. Nu știu ce să zic. Am ales un Beko, pentru că era no-frost și la banii dați era uriaș (față de competiție). L-am luat în 2007.
    Îmi renovez acum bucătăria. Schimb totul. Frigiderul îl păstrez.
    Este acest model: Beko DEN477MWD

  10. am un zil moscova fabricat in 1962 merge si acum poate sint cele mai bune frigidere din lume
    au fost proectate sa functioneze 40 de ani
    asa ceva nu intilnesti la nici un frigider din lume
    pacat ca nu se mai fabrica

  11. Mi-am achizitionat din gama Hotpoint mai multe electrocasnice.
    Aproape toate sunt in regula cu exceptia frigiderului care ma dezamagit intr-un mare fel.
    La nici doua luni de la achizitie mi-au ruginit usile frontale ( cine este interesat ii pot arata poze ) de sus pana jos in speciala pe muchii.

    Este extraordinar de zgomotos in momentul in care isi face decongelarea.
    Are niste „trosnituri” si „pocnituri” care depasesc dublul intensitatii pe care o prevede producatorul.
    Nu sunt o persoana foarte pretentioasa insa cand iti cumperi un frigider nou si nu foarte ieftin… te astepti sa functioneze macar ca unul low cost.

    Cei ce zic ca dupa o perioada, aceste zgomote se vor reduce sau chiar vor disparea probabil ca nu au un asemenea frigider in casa.

    Am avut acest frigider ENXTY19222XFW in casa timp de 8 luni, iar zgomotele au fost in tot acest timp.

    Ca si pareri PRO:
    – capacitate mare
    – raceste bine
    – design relativ dragut.

  12. In urma cu 3h am primit prin curierat un congelaror beko no-frost luat prin comanda telefonica de la emag.ro. la prima vedere nu am observat nimic defect dar studiindu-l mai bine am observat partea laterala infundata,hai ca asta nu ar fi fost o problema mare, in schimb mi-am aruncat ochii la motor si am constatat o gaura din care iesea spuma si alaturi o bucata de folie de aluminiu lipita la „misto” in doua bucati de schoci de diferite culori, si revandut ca fiind produs nou, de tot rasul.

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.