VÂND CURENT! Și tu poți fi PROSUMATOR!

Dacă mă urmărești de ceva vreme probabil că știi că intenționam să devin prosumator, adică să pot vinde surplusul de curent electric din fotovoltacie către enel. Am reușit, am semnat, sunt prosumator. De acum înainte voi vinde tot curentul electric pe care îl produc în surplus.

Ce este un prosumator?

Condiția principală pentru a fi prosumator este să deții o instalație de producere a energiei electrice din surse regenerabile, cu putere electrică instalată de cel mult 27 kW pe loc de consum. Eu am 18 KW, deci e bine, mă încadrez. Dacă ai mai mult înseamnă că deja ești o mini-făbricuță.

Cine poate deveni prosumator?

Prosumatorul consumă, poate stoca și vinde energie electrică din surse regenerabile produsă în clădirea lui, inclusiv un bloc de apartamente, o zonă rezidențială, un amplasament de servicii partajat, comercial sau industrial sau în același sistem de distribuție închis. Este important de precizat că prosumatorul nu poate beneficia de sistemul de promovare prin certificate verzi.

Cum poti deveni un prosumator?

Pentru a deveni prosumator este nevoie de certificare a calității de prosumator. Aceasta se obține de la operatorul de distribuție din zona în care consumatorul instalează centrala de producere a energiei. Adică de la operatorul care îi vinde curent la casa pe care are panourile fotovoltaice.

Așadar, primul drum este la distribuitor, unde fie demarezi procesul de racordare a instalației la rețeaua de electricitate, fie, dacă acest pas a fost deja făcut, depui o cerere de actualizare sau emitere, după caz, a certificatului de racordare, împreună cu o serie de documente. Important de știut că distribuitorul are la dispoziție, pentru a răspunde la această solicitare, un termen legal de 45 de zile de la înregistrare. Deci ține aproape dacă vrei să faci treaba repede. După obținerea acestui certificat, se incheie etapa legată de comunicarea cu distribuitorul.

A doua etapă constă în încheierea unui contract de vânzare-cumpărare cu furnizorul de energie electrică cu care consumatorul are deja semnat contract de furnizare. Pe baza acestui contract, conform normelor în vigoare, consumatorul își va putea vedea pe factura lunară cantitatea de energie livrată în rețea și, mai ales, dacă aceasta depășeste consumul sau, și câti bani poate primi pentru ea.

Câți bani obții din curentul vândut în rețea?

Prețul, exprimat în lei/MWh, la care un consumator poate vinde energia pe care o produce și o livrează este reglementat prin ordin ANRE  – este prețul mediu ponderat înregistrat în piața pentru ziua următoare în 2018, publicat pe site-ul OPCOM. [Exemplu ipotetic]

În momentul semnării  contractului de vânzare-cumpărare, se prognozează cantități lunare care vor fi livrate de centrala consumatorului în rețea. Suma pentru energia produsă și livrată în fiecare lună contractuală apare cu minus pe factura de electricitate a consumatorului. Dacă valoarea este negativă, se reportează pe următoarea factură.

În urma acestei reportări sau a regularizării, când suma pe care trebuie să o plătim consumatorului este mai mare de 100 lei, avem obligația (în cazul persoanelor fizice) de a o restitui integral, în termen de 15 zile de la data emiterii facturii.

De când începi să vinzi în rețea?

Din momentul în care semnezi contractul de vanzare-cumparare a energiei electrice. Adică din secunda doi, ca mine. Îți spun acum și cât plătesc pe timp de zi, pentru că noaptea nu producem. Da, dar Enel sigur nu o să te lase, nu-i așa? Nu, nu-i așa. Uite ce mi-a spus directorul Cristi Culea, omul care cumpără energie pentru Enel despre asta într-un LIVE pe facebook din februarie 2019.

Hai să depășim teoria conspirației și să devenim optimiști. E nevoie de prosumatori ca mine. E nevoie de energie și va fi nevoie mai mult ca niciodată. Cererea o să explodeze de aici înainte în fiecare an după ce se extind mașinile electrice. Totul devine electric și nu doar pentru că e mai curat, mai ecologic. Trenurile nu au trecut pe electricitate pentru că era mai puțin fum. Tot ce funcționează pe electricitate este pur și simplu mai eficient, mai puternic. Consumăm mai puțină energie și putem opri și porni oricând.

Să vorbim despre cum o să mă îmbogățesc eu din energie. Da, energia care pleacă de la mine spre rețea e puțin cam ieftină… la prima vedere. Eu cumpăr prin abonamentul meu la Enel energie cu 0,49 de lei per kwh și le vând surplusul de peste zi din solar cu numai 0,223 de lei pe kwh. Diferența nu e însă profitul Enel.

Chiar și asa, e o afacere bună pentru mine. Da, ies mai bine chiar dacă vând kw-ul pe la jumătate de preț. De ce? Fii atent. Eu cumpăr energie cu 0.49 de lei kwh numai noaptea când nu e soare. Ziua kilowații mei din solar consumați din casă imi aduc o economie de 0,49 de lei la fiecare kw. Surplusul trimis in rețea valorează mai puțin însă nu scăpa din vederea problema cea mai mare. Dacă nu aș vrea să injectez în rețea ce aș face cu toată energia? Ar trebui să o consum, ori să o stochez. Cât m-ar costa asta? Suficient de mult cât să ies mult mai bine folosind rețeaua Enel ca pe o baterie pe care nu trebuie să o cumpăr, să o instalez, să îi fac revizii și apoi să o reciclez.

Intr-o zi cu soare eu pot produce și peste 100kwh. Știi cât costă o baterie cât să treci noaptea cu electrocasnice în priză? Să mai zic de mașina electrică? Vorbim despre zeci de mii de euro. Apropo, o să facem pe casebune.ro în curând un calcul despre cât, unde și cum mai rentează o baterie pentru acasă. Îți spun doar atât. De aici inainte, cei care au panouri solare și pot injecta în rețea pot deveni prosumatori își fac cu totul altfel socotelile.

Te chem să devii și tu prosumator ca mine. Nu trebuie să o faci pentru bani deși pe termen lung și foarte lung o să amortizăm astfel de invesțitii. Te încurajez să o faci pentru tine, pentru viitorul tău și al familiei tale. Cu toții știm că viitorul nu poate fi salvat fara energii regenerabile. Nu ne vom putea privi copiii in ochi peste 10-20-30 de ani și să le spun că am fi putut opri distrugerea naturii dar că nu am făcut-o pentru că mașinile electrice, panourile solare, eolienele sau pompele de caldură nu erau suficient de ieftine. Dacă se ține și statul de cuvânt și susține prosumatorii cu 20.000 de lei imi promiți că măcar te gandești să îți instalezi prima ta făbricuță de energie verde? Pentru că soarele nu iți trimite factura. Și gata cu motivaționalul.

CONTRACTUL DE PROSUMATOR

Ultimele articole

Articole recomandate

20 Comments

  1. Buna seara ! ,as dori sa intreb in legatura cu panourile fotovoltaice daca se pot achizitiona cu ajutorul celor de la Mediu , prin acel program de la Uniunea Europeana si cine ar fi distribuitorul al acestor panouri ?…

  2. De mult aștept programul guvernamental pentru panouri. Sper să fie adevărat. Într-o știre anunța că s-au înscris 40 de firme. Ar fi util dacă ai pune o listă cu firmele pe județe.
    Cel mai frică mie de electrica pentru schimbarea ceasului. Ei sunt in stare sa te taxeze 20.000 lei, poate prin program o lasă mai moale.

  3. Am văzut și eu ca se acorda 20.000 de lei și 2000 sa punem noi. M-am gândit la asta, dar sa vedem dacă statul se ține de treabă cu fondurile, eu sunt dispus devin prosumator.

  4. Salut, George! Te apreciez foarte mult pentru ceea ce faci și chiar sper ca oamenii să înțeleagă importanța de a produce energie electrică din surse regenerabile, până la urmă energia electrică ne-a făcut să ne dezvoltăm atât de mult. Eu sunt student la Facultatea de Electronică și Telecomunicații, iar după ce o să termin facultatea o să fac tot ce pot să mă implic în proiecte de dezvoltarea a acestor sisteme de producere a energiei, deoarece cred că trebuie să depășim sursele rudimentare de producere a energie care poluează atât de mult.

  5. Salut!
    Tin sa te felicit pentru ce ai realizat.
    Însă, tare mi-as dori sa abordezi si alte domenii, sa deschisi si alte cai.
    Te aud vorbind de „viitor”. Eu, tu si altii trebuie sa ne implicam intens si in alte domenii.
    „Si acum, sa eliminăm elefantul din camera”, da… Ma refer la politica, deoarece in acest ritm ne v-om ruga ca statul să devină prosumator, dacă mă înțelegi.

  6. Bai Papagal, da multe mai stii , nu ti face casa ca nu e timpul, tu de ce ti ai facut bai atat stiutorule ?
    Te crezi prea bun, abia ai iesit din gaoaxe si le stii pe toate

  7. Salut! Sunt interesat de instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice, si te as ruga sa imi recomanzi cateva companii de unde sa obtin o oferta de pret. Multumesc!

  8. Salutare George, cu cine ai lucrat de la inceput pana la final?
    Persoana/firma cu care te-ai consultat ce panouri sa pui pana inclusiv sa vinzi.. Poti te rog sa ne lasi niste resurse despre cine sunt entitatiile care se ocupa de acest proces?

    Multumesc!

  9. Salut, foarte bune informatiile, felicitari. O intrebare, factura se face intre diferenta ditre kw consumati si cei produsi? Sa zic ziua fac 50 kw si consum 10 si noaptea consum 40, factura e 0?

  10. Cu cine ai lucrat pentru montarea sistemului fotovoltaic, am observat ca lucrarea este de calitate si doresc sa ma feresc de chinezarii, as dori o recomandare din partea ta daca se poate mai ales a um cu proiectul Casa Verde. Merci…

  11. Buna ziua . Sunt din Pitesti si din 2016 am montat pe cladire o instalatie fotovoltaica de 9kw cu o firma din Brasov D G SOLAR . Factura de montaj si panouri o am pe persoana fizica. Incerc sa devin prosumator de 3 ani , incepand din ianuarie 2019 am fost de 3 ori la CEZ si nu reusec , imi cer sa am montajul cu o frma autorizata ANRE si multe alte acte . Daca ma puteti ajuta va rog sa-mi trimiteti un raspuns , multumesc .

Dă-i un răspuns lui Marton Horatiu Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.