UNBOXING & REVIEW – Sony Xperia XZ2 și XZ2 Compact – Ta na na!

Ta na na, adică în sfârșit a mai ajuns și Sony la mine pe canal. Știu că le așteptați de ceva vreme și acum iată-le. Sony Xperia XZ2 și XZ2 Compact, alături de strămoșii lor, Xperia XZ1 și XZ1 Compact. Motivul pentru care nu le-am testat încă pe cele de anul trecut este că nu erau variante finale, nici măcar a soft-ului. Nici apropiate. Dar le comparăm astăzi cu noile modele mai ales din punct de vedere al design-ului.

Apropo de asta, știu că părerile sunt împărțite, însă mie îmi place mult mai mult versiunea anterioară. Ca design. Aspectul acela pătrățos, cu linii foarte drepte mă încântă mai tare. Mai ales la XZ1 Compact. E frumușel foc și l-aș face ”daily driver”. Radu spune că e cam greu să scrii pe el cu un ecran atât de mic. Cred că are dreptate, îl fac breloc, așa știu întotdeauna unde sunt cheile. Și pot să le și sun. :)

Revenind la Xperia XZ2 și XZ2 Compact, m-au impresionat. XZ2 este probabil cel mai performant smartphone care a ajuns la noi în studio după punctajul oferit de AntTuTu, camerele sunt foarte bune mai ales cele frontalre care atenție, au doar 5 Megapixeli. Probabil și aici voi spune la fel, probabil, cea mai bună cameră foto frontală pe care am testat-o.

Interfața și meniul sunt extrem de rapide, stocare suficientă la care poți adăuga și un card microSD de 400 GB, și, deși este un telefon frumos, XZ2 nu stă pe nici o suprafață cu o înclinație cât de mică ar fi ea. L-am găsit de nenumărate ori pe jos, din cauză că masa noastră e puțin înclinată, așadar, va fi nevoie de o carcasă ca să nu îl spargi din prima săptămână.

Te invit așadar să urmărești și review-ul video de mai jos și să îmi spui părerea ta despre noile Sony Xperia XZ2 și XZ2 Compact. Atenție, comentariile sunt moderate, de aceea nu apar imediat, iar asta tocmai ca să am timp să îți răspund pe îndelete.

Ultimele articole

Articole recomandate

26 Comments

  1. Salut George! Felicitări pt review. Ma poți ajuta? Am achiziționat un Xperia xz de curând și nu înțeleg DC la o camera atât de puternica după ce fac o poza normala ii dau zoom maxim și se vede foarte prost cu multe punctulete. Am avut un z3 compact și nu pățea asa ceva. Multumesc

  2. George, am un s9+ si nu face poze foarte bune, adica am avut un a5 2016 și a5 face poze mai bune afara când este lumina față de s9.
    La camera a5 e mai bun ca s9. S9 doar noaptea face poze misto.
    De ce a5 face poze mai bune ?
    Si la claritate (video) a5 e mai bun adica amandoua filmează FHD si pe a5 arată mai bine filmulețele.
    Pe s9 când intru pe whapp si ii dau sa faca poze cu bliț, pornește bliț-ul dar rezultatul este fara bliț.
    Doar eu am problemele astea cu el ,sau si tu ai întâmpinat probleme astea?

  3. Poti face un review despre cum protejezi telefonul mai exact FOLII de protectie pentru ecranele telefoanelor in special ecranele curbate de la samsung
    MULTUMESC !

  4. Un review de nota 10,dețin un Xperia XZ nu l-aș schimba pentru nimic ca design și ergonomie, din păcate marketingul cu încărcare wireless și ecran 1:2 i-a obligat să „revoluționeze” designul, pentru că în ziua de astăzi și bărbații au degetele subțiri. Sony va rămâne indiferent de ce brand made in China va mai apărea.

  5. Salutare,

    Mie.mi place „festul copilului”, caci mi se zice imediat de copil daca telefonul e simpatic… si fara sclipici. De exemplu, prima reactie a unei fetitte de 12 ani cand a luat iPhome8 si s.a jucat cu Siri… punandu.i diverse intrebari, a fost wow… apropo. acest model de la Sony are asa ceva?

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.