Am așteptat-o destul de mult, și asta pentru că am considerat că este un gadget care merită. Chiar dacă am văzut-o prima dată în primăvara lui 2016 și i-a luat aproape un an să ajungă pe piață la noi, Gear 360 este aici.
Este mică, e deșteaptă, filmează în 4K la un bitrate destul de mare însă are câteva limitări. Cei doi senzori de 15 Megapixeli fiecare sunt destul de mici, cred că sunt similari cu cei de pe un telefon mobil.
Așadar cel mai bine o folosești afară când e lumină multă. Ai acces la setări manuale și dacă vrei să faci fotografii la interior, în club, poți face și asta. Sunt sigur că va ieși ceva spectaculos. Da, îți recomand să o folosești la înghesuială pentru că lentilele sunt atât de wide încât perspectiva este foarte bună.
Îmi place foarte mult și trepied-ul mic cu care vine în pachet, precum și faptul că se poate detașa ca să o pui pe un selfie-stick. Îți recomand unul mai sănătos cu prindere cu șurub, nu cel ieftin de telefon.
Am testat-o și în Las Vegas de Anul Nou, mai exact în deșertul din Nevada unde ne-am gândit să ne facem de cap. Pentru că DJI Mavic Pro era prea mică și nu suporta greutate mare, am luat un Phantom 4 de care am legat un suport de număr de mașină, iar la rândul lui , de acesta am fixat camera 360. Să fim siguri că nu cade de sub dronă de la câteva sute de metri. Filmarea o vedeți mai jos, așa cum v-am promis și în review.
Și cireașa de pe tort, vizita noastră la Hoover Dam s-a transformat într-un vlog la 360 de grade cu Marian și cu Lorena. Enjoy!
Ce ceas porti la mana George ,l am tot vazut la mana ta ?
Vector Luna, acesta: https://buhnici.ro/video-vector-luna-smartwatch-ul-romanesc-cu-autonomie-de-30-de-zile/
Super tare ! Te incurajez sa folosesti cat mai des la filmari cam360.
Voi încerca, sunt însă un chin la editare și nu le pot include în clipul principal. Mă voi mai juca însă cu camera.
Ideea e sa vedem si in spatele camerei de filmat, poate si sus sau jos …. :)
Buna seara domnule Buhnici! Interesat acest gadget,ma vad folosindu-l in viata mea de zi cu zi! Observ ca folositi destul de des un s7 edge.As dori parerea dumneavoastra referitoare la zvonurile despre s7 edge cum ca ar avea probleme cu bateria la fel ca note 7.Multe persoane au suferit arsuri,sunt fel si fel de videoclipuri/poze in care s7/s7 edge arata de-a dreptul teribil.As dori sa-mi achizitionez si eu un s7 edge si as dori parerea dumneavoastra,daca va simtiti in siguranta,si daca mi-l pot achizitiona linistit! Va urmaresc de ceva ani,si va urez multa sanatate,apreciez ceea ce faceti,tineti-o tot asa! cel mai bun blog!
Nu are probleme cu bateria.
Salut Buhnici , as vrea sa stiu ce launcher folosesti pe acel s7 edge , sau daca este interfata de la adroid 7 cumva . Mersi anticipat .
Este un launcher, Yahoo Aviate se numește.
Drona e foarte buna dar scumpa :))). Camera e interesanta daaaaarrrrr filmeaza ca un iphone4 adica e o mizerie(sincer nu mi asi cumpara acea camera nici daca ar fi gratis :))) ).
Un gadget foarte interesant. Tot mai multe fotografii si fulmulete sunt postate pe retelele de socializare cu vedere 360 si eu personal cred ca aceasta este tendinta in materie de fotografie si video .
Salut, George! Te rog frumos, daca poti, sa îmi spui si mie ce părere ai despre noul Sony Xperia XZ. Cu respect, Cristian Popescu
Este un telefon performant și cu finisaje foarte bune.
Cu respect, Marian Andrei.
Camerele 360 mi se par inutile acum , din punct de vedere al calitatii video , odata incarcate pe Youtube , chiar daca ma uit in ¨4k(2160s)¨ fie ca sunt pe telefon cu ecran QHD fie ca sunt pe laptop sau PC se vede de parca m-as uita la un video in 240p…
Poti te rog s-a faci un review referitor la ZTE Axon 7 in special camera.Doar daca poti?
Salut George, ai idee cand va aparea pe piata noastra Nokia 6?
Vei face un review la Sony Xperia XZ??
Salut George am si eu un gear s3 frontier si nu stiu cum ii spune la aplicatia aia de platit cu ceasul gen swipp PayPal ?ma poti ajuta ?
salut george am si eu un galaxy j3 si imi face camerele figuri vede in purici nustiu ce sai fac e nou azi lam luat de la telekom e si dual sim camera de 8 si frontala de 5
Păi dacă abia l-ai luat de ce naibii ne întrebi pe noi? Fugi cu el la garanție.
George faci review la Samsung Galaxy s8 ?
Da.
Camera video din studio (cea care filmeaza dispozitivele de sus) nu prea focalizeaza ….