UNBOXING & REVIEW – Philips 55PUS7502/12 – Probabil cel mai bun LED de până acum

De la Philips. 55PUS7502/12 este probabil cel mai bun televizor LED de la Philips. Deși modul cum arată imaginea mă face să cred că ar fi unul dintre cele mai bune din piață. Dar, vezi tu, nu am testat toate televizoarele care se vând acum la noi.

Adevărul este că se apropie mult de un OLED. Prețul este sensibil mai jos, undeva la jumătate, însă imaginea arată foarte bine. Ba chiar împarte zona de procesare a imaginii cu frățiorul său OLED pe care l-am testat recent. E același procesor.

Așa cum ne-a obișnuit Philips până acum este un Android de generație nouă. A primit un update în timp ce âl pregăteam noi pentru review și presint că va mai primi încă unul în scurt timp. Are nevoie zic eu.

Android-ul pe televizor e Android pe televizor. Destul de similar cu varianta de pe mobile, și spre surprinderea mea cu foarte multe aplicații de dicate pentru zona de televizoare. Acum câțiva ani era sărăcăcios de tot, acum cred că depășește cu brio celelalte magazine de aplicații de la restul producătorilor de televizoare Smart. La un loc.

Sunetul este…. sunet. Oricât de mult s-ar strădui un producător de televizoare să scoată un sunet bun, dintr-un panou de câțiva milimetri grosime este greu. Așa că mai bine caută și un sistem de sunet dedicat. Știu că vei crește astfel prețul investiției dar până la urmă asta este, o investiție în relaxarea ta.

Nu ezita să îmi lași un comentariu aici, pe blog. Atenție, comentariile sunt moderate, de aceea nu apar imediat, iar asta tocmai ca să am timp să îți răspund pe îndelete.

Încă un lucru, am observat că unii se plâng că videoclipurile noastre se văd sacadat, mai ales de când am trecut la 4K 50fps. Ne pare rău, dar cel mai probabil este conexiunea de internet sau computerul de pe care vă uitați. Încercați să treceți clipul la 1080p 50fps și lăsați-mi un comentariu dacă se mai întâmplă acest lucru.

Ultimele articole

Articole recomandate

38 Comments

  1. UNBOXING & REVIEW – Philips 55PUS7502/12 – Probabil cel mai bun LED de până acum!
    M ai lasat gura cascata!!!!Sa mori tu …Acum 4 ani am achizitionat samsung Ue46F6500 si saracu se roteste si apleaca in toate pozitiile,deci nu mai abera!

  2. Salut George, sunt in cautarea unui televizor de 139 si pana la review-ul tau ma uitam la un LG 55SJ850V. Caut ceva la 5000 de lei. Dacă ai avut șansa să testezi ambii producători, pe care l-ai recomanda. Multumesc.

  3. Buna.am un tv philips generatie mai veche 2015 scrie pe spate. Este un model philips 55pus8909c/12 si as vrea sa stiu daca este vreo posibilitate la un update de soft chiar daca official philips nu mai are. ca de exemplu la telefon cand ii rescrii un fost mai nou chiar daca official nu mai este valabil un update.sper ca m-am facut inteles.astept un raspuns multumesc

  4. Salut George, eu sunt un fan de-al tau te admir f f f mult, insa am o problema:as vrea sa fac ce faci tu adica reviewuri la telefoane si alte gadgeturi si nu stiu cum sa incep.Ma poti ajuta cu un sfat ?Poate te tenteaza o colaborare.

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.