UNBOXING & REVIEW – Panasonic TX-65EZ1000E – Adică 165 cm de frumusețe OLED

Când vine vorba de televizoare OLED lucrurile se simplifică destul de mult pentru mine. Cel puțin la partea de review. Spre deosebire de panourile LED/LCD, OLED-ul își generează propia sa lumină. Astfel, atunci când vorbim de negru absolut lucrurile sunt simple. Pixelii care afișează negru sunt complet stinși, fără nici o urmă de iluminare de la cei din vecinătate care afișează altă culoare. Acesta este unul din motivele puternice pentru care recomand această tehnologie.

Din nefericire pentru noi, oamenii de rând, OLED-ul este scump. Indiferent de diagonală. Cam de două, poate chiar trei ori mai scump ca un televizor cu panoul clasic, la aceeași diagonală. Din acest motiv, vă rog să nu vă supărați pe mine că vă prezint un televizor al cărui preț se apropie de cel al unei mașini noi. Da, sigur, te poate ține mai mult decât o mașină, mai ales dacă ești o persoană activă și vezi ecranul aprins abia în weekend pentru un film. 165 de centimetri sunt suficienți să acopere un loc importan pe peretele sufrageriei tale, indiferent cât de mare ar fi ea.

Un alt lucru important este că televizoarele OLED, indiferent de diagonală, vin echipate cu un procesor de imagine dintre cele mai bune. Au și nevoie la câte milioane de pixeli trebuie să gestioneze. Probabil cele 8K vor veni echipate în două variante, cu procesoare de la Intel sau AMD.

Mai jos găsești, pe scurt, explicate câteva din tehnologiile acestui model.

OLED Master HDR – Procesare a imaginii în HDR 10 sau HLG.  Pentru asta ai nevoie de o sursă HDR, din player-ul de USB sau HDMI. Există un nivel de procesare și pentru conținutul vizionat online sau cel din surse separate de semnal, mai puțin cel de TV

Superb Motion Drive – Aceasta se referă la fluiditatea cu care se afișează imaginile. Da, există și acel mod care interpune cadre pentru a fi mai fluidă imaginea, dar ajută foarte mult la scenele de acțiune rapide și la sporturi de exemplu. Tocmai pentru a nu pierde nici un moment important.

VR-Audio true Surround – Puțin exagerată denumirea, nu avem nici un VR aici, însă soundbar-ul are multe difuzoare, unele poziționate chiar în capetele acestuia și orientate la 45 de grade care oferă o experiență similară de Surround. Nu luați de bună orice denumire de marketing, surround-ul adevărat este cu minimum 7.1 boxe poziționate în toată camera.

Ultimele articole

Articole recomandate

59 Comments

  1. Mi-ati sters comentariul trecut c-am vb de FRC si 10 Bits ? Bravo baietii, m-am dezabonat din canalele Youtube si n-o sa va mai urmaresc eu si anturajul meu.

    • Nici nu a fost postat acel comentariu pentru că din pacate nu am ajuns la el. Comentariile, toate sunt moderate ca să văd întrebările și să am timp sa le răspund. Îmi pare rău, voi sunteți mulți și eu unul.

  2. Salut!

    De cand au aparut televizoarele cu tehnologie OLED ma uit cu jind la ele, dar la ce bani cer si avand in vedere ca nici diagonale mai mici nu exista (43 inch), putin probabil sa-mi iau prea curand.
    Eu acum chiar caut sa-mi schimb televizorul de acum 8-10 ani (Sony KDL-32S4000, HD Ready), cu unul 4K, desi nu sunt 100% convins ca merita banii in plus fata de un full HD.
    Momentan mi-au picat ochii pe SONY Bravia KD-43XD8305B din 2016. Diferenta fata de rivalul din 2017 este ca cel din 2016 are panel nativ 100Hz fata de 50Hz cel din 2017.
    Mi-ar placea sa vad un review pt. categoria asta de tv-uri cu diagonale de 109cm(43 inch).
    Am mai postat aici si mai devreme dar vad ca a fost sters. Dece?

  3. Salut! Vin si eu cu o intrebare pentru un cunoscator, George Buhnici. As dori sa cumpar un lg g6, varianta de coreea care are hi-fi dac 32bit ar fi mai convenabila 2200 de lei pentru versiunea cu 64 de gb, iar varianta europeana este 2650 varianta cu 32 gb. Care este cea mai buna optiune si de ce? Multumesc si te sustin, esti singurul tech guy din romania pe care il urmaresc si astept sa posteze ceva nou.

  4. Salut. Parerea mea e ca tehnologia QLED de la Samsung depaseste tehnologia OLED de la Panasonic si Lg. Când faci un review la un Samsung cu tehnologia QLED?

  5. Salut George, am si eu o intrebare legata de Samsung Galaxy J5 2016. Am blocat ecranul (am pus pun pt securitate) l-am deblocat, apoi iar l-am blocat, l-am deblocat iar (am băgat pomul pus de mine) si mi-a aparut o optiune prin care il deblochez mai usor. Am acceptat-o (proasta idee) si acum blochez ecranul iar daca vreau sa l deblochez, nu îmi mai cere pinul pus de mine pur si simplu glisez. Dacă vreau sa blochez ecranul trebuie sa apas pe butonul de blocat, apoi sa l mai apar inca o data sa se aprindă ecranul si sa apas pe un lăcățel, trebuie sa fac toate astea ca sa mi blochez ecranul complet. Nu mai e cum era inainte doar apasam apăsat pe buton si gata. Te rog ajuta-ma

    • Salut Ionut, ce ai activat e o optiune (Smart lock) care iti face interactiunea cu telefonul mai usoara, mai exact, telefonul nu iti va mai cere sa-l deblochezi daca te afli intr-o locatie sigura (de exemplu acasa, serviciu). Daca vrei totusi sa o dezactivezi trebuie sa intri in Setari (settings) Ecran Blocare si securitate (lock screen..) Setari blocare securizata ( Secure lock settings) – smart lock – aici pui pattern ul pe care l-ai setatsi o sa ti apara un meniu in care vei accesa Locatii de incredere (trusted locations), apesi pe locatia, sau locatiile salvate acolo si da Dezactivati aceasta locatie (disable this location) pe rand la fiecare locatie salvata (daca ai mai multe). Cam asta e tot. O zi faina.

  6. Salut,
    O singura chestie: in aplicatia youtube ai tag HD, nu 4k. Din ce am mai testat, aplicatia pt tv 4k nu reda video 4k, ci maxim 1080p (poti verifica asta si activand video details din aplicatie). La fel se intampla pe tv-urile FullHD, rezolutia maxima redata de aplicatia tv-ului e 720p. Poti testa diferenta folosind youtube din browser-ul tv-ului, acolo poti seta 4k fara probleme. Se pare ca e o limitare dubioasa facuta de google in aplicatia pt tv-uri in general.

    • Hmm, ciudat. Din câte am observat e o diferență de calitate dacă rulez clipuri 4K sau doar HD pe ecran. Posibil ca TV-ul meu să fi venit cu un alt software mai nou. Totuși, costă cât o mașină nouă. De verificat cu următoarele care îmi ajung la teste. Mulțumesc pentru observație.

  7. Buna George,

    Am și eu o întrebare!
    Ce televizor îmi recomanzi și mie din modelele după piața.
    Mie imi place Panasonic și Sony.
    Un buget pana in 3500 RON.
    Mulțumesc.

Dă-i un răspuns lui Zaluschi Cosmin Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.