UNBOXING & REVIEW – NOKIA 7 PLUS

Salutare și bine v-am găsit! Eu nu sunt George Buhnici dar astăzi am pe masă noul Nokia 7 Plus. Proaspăt ajuns la noi pentru că de pe banda rulantă din fabrică a ieșit de ceva vreme, cam din februarie de la MWC 2018. Chiar și așa, merită atenția noastră pentru că până acum nu știu dacă se găsea în magazine. Prețul la care a ajuns însă îl face mult mai atractiv decât credeam.

Pe scurt, avem un smartphone de buget mediu, cu un ecran alungit, 18:9, de 6 inci și rezoluție puțin peste FullHD. Iar asta e bine, pentru că împreună cu o baterie de 3800 mAh și un procesor Snapdragon 660, tot de nivel mediu, va reuși să stea ”treaz” o zi întreagă în mâinile doritorilor. Ca dimensiuni seamănă foarte mult cu Note 8, ca performanțe cu un S7, iar ca baterie cu un Huawei Mate, cam orice variantă.

Camera însă atrage și mai mult atenția. Chiar dacă este undeva pe la 1700 de lei știe să filmeze 4K, are stabilizare electronică și o a doua cameră pentru portrete, dar înregistrează și un sunet mai bun de pe cele trei microfoane simultan. Pixelii sunt suficienți de mari, atât pe față cât și pe spate, pentru a capta multă lumină, iar meniul de fotografiere are atât modul Pro cât și slow-motion la 240 fps.

Așadar, cred că merită să arunci o privire la clipul de mai jos și să îmi lași un comentariu aici sau pe YouTube. Tu ce părere ai? Se bate cot la cot cu Samsung Galaxy A8 și cu Huawei P20 Lite? Sau cu S7?

Ultimele articole

Articole recomandate

42 Comments

  1. Salut,
    Am văzut ca sunt doua modele de Nokia 7 plus si anume de 4gb, respectiv 6gb ( uitandu-ma pe Alliexpress). Din cate mi-am dat seama varianta de 6gb RAM este varianta pentru piața US si cea de 4gb RAM pentru Europa, e corect? Sau ambele variante suntvcompatibile si cu piata europeana.
    Ps: La noi se gaseste undeva la 1700lei( si cred ca știți) iar pe Allie e cu 300-500lei mai iefitin( adica ar cam merita)

  2. Salut,
    De mai bine de o săptămână sunt în căutarea unui telefon. Sunt interesat în principal de o cameră cât mai bună și o baterie decentă. M-am oprit printre altele la Nokia 7 plus. Ce părere ai? Bugetul maxim ar fi 1500 lei. Recomanzi altceva in prețul ăsta? ( M-am mai uitat la Samsung A7, Xiaomi Mi A2. Pocophone f1 e foarte tentant, dar nu mă încântă deloc notch-ul.) Care e best-buy?

  3. Nu știu ce să aleg între un Nokia 7.1 la 1000 RON și un Nokia 7 plus la 1200 RON.
    Se merită diferența de 200 RON pentru un Nokia 7 plus care a fost lansat de fapt înainte de 7.1?

Dă-i un răspuns lui Dorin Lascau Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.