UNBOXING & REVIEW – Huawei Mate 9 Pro

Știu, ați cerut de multă vreme un review la Huawei Mate 9 Pro. Trebuie să recunosc că stă de ceva vreme în studio. Acum i-a venit și lui rândul și la prima vedere pot să spun doar Wow!

Ca să înțelegeți mai bine acest review, vă invit să vizionați și prezentarea lui Huawei Mate 9. De acolo a plecat totul. Mai exact un telefon care era deja foarte bun, a primit o serie de upgrade-uri bine-meritate. Diferențele dintre ele există exact acolo unde trebuie.

La capitolul performanță sunt aproape la fel, cu câteva plus-uri pentru Mate 9 Pro. Au același procesor Kirin 960 și același procesor grafic. Varianta de 128 GB a lui Mate 9 Pro are însă 6 GB memorie RAM iar asta se reflectă și în scorul mai ridicat. Android-ul 7 știe să lucreze cu această cantitate, și folosește cam 4 GB pentru sistemul de operare și aplicațiile preinstalate.

Nu are slot de card, chiar dacă este un dual-SIM. Motivul este simplu, au vrut să păstreze viteza dispozitivului folosind doar memorie internă foarte rapidă. Un card slab l-ar fi tras puțin înapoi.

Apoi mai este ecranul, Mate 9 Pro e mai mic, la doar 5.5 inci, dar are o rezoluție demnă de 2017, 2560×1440 pixeli. Și un ecran superb din punct de vedere luminozitate și contrast. Unde mai pui că e puțin curbat pe margini. Nu atât de mult ca un S7, însă este. Bateria este aceeași, 4000 mAh, chiar dacă a scăzut sensibil în greutate, iar spatele este din sticlă nu din metal, așa cum ne obișnuise producătorul la această serie.

Concluzia? Este rapid, fluid, face fotografii foarte bune, chiar și în lumină slabă sau cu un reflector în spatele subiectului. Pentru detalii vă invit să vizionați review-ul video.

Ultimele articole

Articole recomandate

34 Comments

  1. Salut George
    crezi ca merita trecerea de la HUawei P9 la un Huawei Mate 9 Pro?! Sau Mate 9, desi e putin cam mare pt gustul meu venind de la 5,2″ pana la 5,9″ parca e ca mare trecerea.
    Multumesc

  2. Buna,

    Citesc cu drag opiniile tale, cantarest mai mult decat parerilor celor din jur.
    Ai spus mai sus ca S8+ e mai bun decat Mate 9 Pro.
    Facand o comparatie”tehnica”, cel din urma pare sa depaseasca S8+ la orice.. camera, memorie, RAM, baterie.
    La ce anume te referi? Performanta? Personal, consider ca 6.2″ e un mare MINUS, pentru mainile unei domnisoare..
    Multumesc.

    • Mai mult la software, S8+ este mai bine echilibrat. Apoi camera care este mai bună. S8+ are ecranul mai alungit și au aceeași lățime, ba chiar cu 2 mm mai îngust. Poți alege un S8 de exemplu care este cu mult mai mic.

  3. Bună George,
    Am o problema as schimba Huawei Mate 9 Pro îl pe care în folosesc cu ceva sensibil mai bun după părerea ta sa fie Mate 10 Pro sau Note 8 sau ai putea să-mi recomanzi tu ceva? Mulțumesc!

  4. Am avut un Mate 9 Pro, care mi-a disparut. Cei de la politie m-au plimbat intre vreo 3 sectii de politie fara a-mi primii macar plangerea . Ce pot sa fac ?

Dă-i un răspuns lui George Buhnici Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.