UNBOXING & REVIEW – Cum controlez ferestrele VELUX din telecomandă

Dacă ești la curent cu proiectul #casabuhnici atunci știi că am comandat niște ferestre foarte deștepte pentru sufragerie și pentru camera fetiței. Motivul este destul de simplu, cel puțin cele două ferestre din sufragerie sunt mult prea sus ca să le pot deschide manual, la aproximativ opt metri. Ar însemna să îmi risc viața urcându-mă pe o scară foarte înaltă de fiecare dată când deschid geamul. Soluția este simplă, ferestre automate de mansaredă de la VELUX. Aceste sunt constrolate cu ajutorul unei telecomenzi destul de mici pe care o punem astăzi în funcțiune.

Sigur, nu se poate să nu avem mici surprize. Atunci când am instalat ferestrele acestea au fost montate desigur pe exterior și nu au fost închise corect. Așadar, Gogoașă, adică Florin, a trebuit să se urce din nou pe schelă ca să închidă ferestrele.

Despre ferestrele VELUX pe care le-am ales pentru mansardă ar fi destule de spus. Eu am varianta premium, VELUX Integra cu operare de sus. Da, au costat destul de mult, aproape 1000 de euro una, însă aveam neapărată nevoie de controlul prin telecomandă pentru că acestea se află la mai mult de 6 metri înălțime.

Așa cum vă spuneam și în live-ul în care le-am instalat, vin cu un senzor de ploaie pe exterior care le închide automat la primii stropi. Sau pot face asta direct de pe telecomandă dacă sunt acasă. Există un model ce are chiar și un motor și panouri solare pentru acesta, ca să nu mai fie nevoie de conectare la curent.

Bine, pentru mine ar fi fost puțin inutil, mai ales că voi instala oricum panouri solare pe casă, mult mai puternice, pentru generarea de electricitate. Ca să fie ”în ton” cu #casabuhnici am luat desigur ferestre din lemn cu geam dublu și laminare interioară. Aceasta are ca scop reducerea de raze UV și astfel nu se vor încălzi și nici nu vor permite trecerea căldurii în casă. În plus, faptul că sunt atât de groase geamurile, reduc foarte mult și zgomotul ploii. Luând în calcul și înălțimea camerei aproape că nu voi auzi nimic de pe canapea.

Urmărește video-ul de mai jos și nu ezita să îmi lași un comentariu aici, pe blog. Atenție, comentariile sunt moderate, de aceea nu apar imediat, iar asta tocmai ca să am timp să îți răspund pe îndelete.

Ultimele articole

Articole recomandate

16 Comments

  1. Pana nu a venit baiatul cu batul si schela cu toata tehnologia din dotarea ferestrelor ai privit ingandurat si temator. A fost un moment comic. Dar sa stii ca la finalul oricarei lucrari executantul face o proba cu beneficiarul si preda lucrarea si instructiunile de folosire.
    NU AI FACUT ASTA.
    Ai luat telecomanda si ai visat ca un copil ziua in care vei deschide ferestrele si te vei lauda cu noua jucarie.
    Ai grija la robinetul din baia de servici cu fotocelula (PROBA) si apoi plachezi baia.
    Proba te scapa de multe surprize pe viitor la orice dotare din casa mai ales cand este vorba de apa si curent. Chiar si o proba de incalzire la final cu totul la maximum la caldura, apa calda si consumatori electrici. Vei testa totul in cateva minute cu consumatorii in sarcina chiar si ceva suplimentar dar asigurate ca este toata lumea de fata(instalatorii sanitari, electricieni, cei care fac finisajul la acoperirile peretilor, etc…). Daca faci petrecerea de inaugurare si ai multi musafiri inevitabil vor functiona toti consumatorii la maximum, iar zgomotul si trepidatiile vor testa rezistenta casei.
    Sunt la fel de entuziast ca si tine sa vad proiectul finalizat, dar esti aproape de final poti face greseli copilaresti datorita obisnuintei cu santierul si oamenii. Sunt convins ca stii fiecare centimetru din casa si ai vazut majoritatea lucrarilor si detaliilor de realizare a proiectului, dar mai trebuie putina atentie si rabdare.
    Finalizarea constructiei si mutarea va fi pasul catre o noua viata.
    Vei privi lucrurile cu alti ochi din prima dimineata in care te vei trezi doar tu si familia in casa.
    Eu personal am avut aceasta experienta si este magic.

    MULT SUCCES!!!
    Nicolae Grigorescu

  2. Salut George.
    Mult succes cu casa in continuare.

    Crezi ca s-ar putea automatiza si mai mult ferestrele astea? De exemplu cu niste senzori care sa detecteze ca incepe sa ploua si sa le inchida automat?

  3. Sunt curios cum o sa integrezi automatizarea ferestrelor. M-am uitat un pic pe net si nu prea sunt solutii. Ar exista niste controlere de perete care au pini pe care ii legi la un alt sistem care sa ti-i puna pe high sau low ceea ce o sa-ti activeze deschiderea sau inchiderea ferestrelor. Dar pare scump si complicat. Si controlul prin smartphone tot printr-un hub se face (ferestree -> hub -> smartphone).
    Sistemul wireless de control al ferestrelor se numeste io-homecontrol, e closed source si cei de la Velux tin cu dintii de el (la fel ca restul producatorilor care incearca sa creeze probleme pentru ca apoi sa ofere solutii scumpe).

  4. Stiu ca nu e cazul la tine, avand panouri, dar in cazul in care ramai fara curent avand ferestrele deschise, au vreun failsafe care sa le inchida sau trebuie sa le inchizi manual?

  5. Am si eu aceasi model, inclusiv rolete exterioare pentru protectie solara. La mine acasa am ratat de cele mai multe ori protectia la caldura, friguros din fire fiind – dupa care a trebuit sa peticesc si pentru protectia la caldura.

    Altceva vroiam sa te intreb, ai gasit si o solutie pentru integrarea cu alte sisteme de automatizare si acces peste internet?
    Tot zic cei de la Velux ca o sa aiba un modem wifi disponibil dar nu am gasit nimic pana acum in afara de Connexoon de la Somfy (https://www.somfy.ro/produse/automatizarea-casei/sistemul-connexoon).

  6. Buna. Am început sa urmăresc cu interes #casabuhnici fiindca in curând voi începe si eu construcția casei. In legătura cu ferestrele l, toate sunt de la Velux sau doar cele de mansarda ? Am vazut ca ai alea varianta de tâmplărie din lemn cu exterior de aluminiu, gemul ce tip este ? Termopan ? Mulțumesc frumos!

Dă-i un răspuns lui me Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.