UNBOXING & REVIEW – ASUS STRIX GTX 1080 – Ajutorul de nădejde la editare 4K

asus_gtx_1080_strix_unboxing_review_george_buhnici_cover

Mi-am făcut de cap acum câteva luni. Colegii mei așteptau ore întregi să exporte un clip de 10 minute și împreună am căutat o soluție. Surprinzător sau nu aceasta a venit sub forma unei plăci video de la Nvidia, mai exact un ASUS GTX 1080 STRIX.

Ca să fie lucrurile mai ușoare pentru cei mai puțin tehnici, Nvidia construiește cipul grafic, la fel ca și AMD pe ale lor, și apoi producători precum ASUS, Gigabyte, MSI și alții, construiesc placa video în sine, după specificațiile lui Nvidia. Cam așa merge treaba și la plăci de bază, unde Intel și AMD sunt cei care vin cu cipurile principale.

ASUS GTX 1080 STRIX este cel mai puternic model al producătorului ce folosește cipul GTX 1080. Vine cu 8 GB GDDR5X, o memorie grafică foarte rapidă, și care stă la baza procesării grafice de care avem noi nevoie în studio.

Sigur, aceasta e o placă grafică pentru gaming 4K cu capabilități de VR. Practic este singura placă video la acest moment, care suportă o mare parte din jocuri la rezoluția 4K. Vorbim doar de un singur monitor, pentru că dacă mai adaugi încă unul va trebui să mai investești încă o placă video, de același tip de preferat.

Pe scurt, e cea mai puternică dar și cea mai scumpă placă grafică pentru consumatori la acest moment. Există altele mai costisitoare însă acelea deja depășesc bariera normalului, la peste 3000 de euro bucata.

Ți-am promis o configurație hardware pentru gaming, nu? Ei bine fii atent aici, nu îți spun exact ce să cumperi ci la ce să fii atent.

Procesorul: Orice pleacă de la două nuclee de preferat patru. Dar nu mai mult. Uită-te la frecvență, să fie cât mai mare, nu la numărul de nuclee. Nu te ajută să ai 16 nuclee la 2.1 GHz ci mai mult patru nuclee la 4 GHz. Nu mai mult.

Placa Video: Cu cât mai puternică cu atât mai bună. Regula se respectă aici, cel puțin la cele noi, dacă e mai scumpă e mai bună. Contează în funcție de joc și memoria video a acesteia. Din nou, te ajută o memorie mai rapidă mai mult decât una mai mare. 2 GB GDDR5 sunt mai buni ca 4 GB GDDR3 de exemplu.

Placa de bază: Nu prea contează la performanțe, doar la stabilitate dacă te apuci de overclock-ing. Dacă trece pragul de 400 de lei de obicei e o alegere bună. Mai contează numărul de slot-uri PCI Express x16, asta doar în cazul în care mai adaugi în viitor o placă video.

Memorie RAM: Aici e puțin diferit. Viteza contează dar și cantitatea. 16 GB ar fi minimul recomandat pentru gaming, 32 GB deja e bine. De preferință DDR3 sau DDR4. Nu contează că e Tri-Channel, Dual-Channel sau kit-uri speciale. Diferențele sunt minime, ceva de genul 2% în plus sau în minus.

Stocare: Neapărat SSD, unul de minimum 256 GB și pe M.2 sau SATA 3 măcar. Nu contează brand-ul atât de mult, doar să aibă câți mai mulți IOPS. E o cifră pe care o găsești în specificațiile SSD-ului, pe pagina producătorului sau în magazinul online de unde îl cumperi. Caută un NVME și nu vei fi dezamăgit.

Sursă: Ceva peste 400W dar cu certificare 80 Plus Gold sau Platinum ar fi indicat. Asta îți spune că va scoate pe firele acelea minimum 80% din capacitatea specificată pe sursă, la nivel continuu.

Carcasă: În funcție de preferințele tale. Mare, mică, nu contează, să încapă tot acolo.

Ultimele articole

Articole recomandate

94 Comments

  1. La procesoare conteaza ce vrei:
    La performanta in jocuri sunt potrivite si cel mai recomandate quad-core-urile cu frecvente de peste 3.8-4.2 Ghz (nevoie fiind de coruri rapide deoarece jocurile nu cer mult de la procesoare cat de la placile video) ajutate de cel putin 8Gb ram.
    Pentru performanta in editari foto-video si randari e nevoie neapart de cat mai multe nuclee, chiar daca frecventa lor nu depaseste 3.5 Ghz (necesita mai multe nuclee chiar daca sunt lente ca sa imparta sarcinile intre ele) ajutate de cel putin 16 Gb ram, recomandat fiind aproximativ 32

  2. Cum puteti spune ca este prima placa capabila de gaming in 4k ? Exista placi video AMD gen r9 fury x/nano care e peste aceasta in gaming 4k…deci nu mai informati lumea aiurea.

  3. Salut , de ceva timp ma gandesc sa imi fac un sistem.pe piese cu un buget de maxim 5000 , eu mi -am ales piesele dar as vrea sa cer parerea unei persoane mult mai pricepute ca mine …sau alte piese pe care le pot cumpara cu baii astia- in buget intra si monitorul

  4. Review=teste, rezultate sintetice, benchmark-uri, nu doar vorbe aruncate asa despre ce parere ti-a facut placa si niste cifre citite de pe ecran. Corecteaza-ma daca gresesc. Asta e cel mult un unboxing si atat.

  5. Salut George, felicitari pentru ceea ce faceti, tineti-o tot asa in continuare. Dupa indelungi cercetari si vizionari de review-uri m-am hotarat sa-mi comand si eu placa aceasta (mai greu a fost sa-mi fac nevasta sa inteleaga la ce-mi ”trebuie” minunatia asta) :-) As vrea sa fac o precizare: placa pe care ai prezentat-o e 1080 A8G, iar frecventa GPU de 1936 MHz e pentru placa 1080 O8G, cel putin asa am gasit eu specificat. In sfarsit sper sa-si merite banii (multi) si sa faca fata cativa ani cerintelor.

  6. Placa asta costă 600-700 dolari… Nu este cea mai buna. Și dacă nu luăm în considerare plăcile Quadro, tot Titan X (Pascal) rămâne cea mai buna, la aprox 1200 dolari.

  7. ​Daca nu esti prea ocupat as vrea si eu sa imi raspunzi la o intrebare.
    Vreau sa imi cumpar o placa video ce poate reda la o rezolutie de 8k, nu pentru gaming. Monitorul poate duce dar as fi curios daca poate sa duca si nVidia GTX 1080, si ce configuratie ar trebui sa am pe pc ca sa mearga toate struna.
    O zi frumoasa!
    Multumes!
    Cu stima, Andrei.​

Dă-i un răspuns lui Marian Andrei Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.