Un ecran corect! Aproape… – ASUS ZenBook UX333 – [UNBOXING & REVIEW]

 

Nici un gadget nu este perfect! Știm deja asta, o știu și producătorii, însă sunt semne că lucrurile se vor schimba. Sper. Cred. Vreau!

Ecranul laptop-urilor m-a sâcâit parcă cel mai mult în ultimii ani, iar ASUS vrea să schimbe acest lucru. I-au făcut marginile foarte înguste, aproape invizibile, și atunci când îl deschizi, chiar și partea de jos este acoperită balamaua ergonomică. Aici nu știu dacă e neapărat fizica de vină, însă ecranul este mult mai gros ca până acum. Și asta parcă strică tot ce au încercat să repare.

Un alt impediment pe care îl văd la display este raportul de 16:9. E bun pentru filme, dar e prea mic pentru filme. E un laptop de 13 inci (bine, există și în variantă de 14 și de 15 inci) dar mi-aș fi dorit măcat 16:10 su chiar 4:3. Da, nu exagerez deloc atunci când insist că un aspect cât mai înalt ne va ajuta mai mult în ce facem pe un laptop.

Adică editare de text, navigare pe internet și eventual ceva tabele în Excel. Pentru oricare din cele de mai sus parcă ajungem din ce în ce mai des la telefon. Mai puțin pentru Excel, pe acela îl păstrăm pentru ultima sută de metri, chiar acolo înainte de deadline.

La configurație nu stă rău deloc, procesoare din ultima generație de la Intel, SSD-uri rapide și mari, memorie RAM suficientă și chiar și o autonomie reală de 7 ore. Nu e rău deloc, mai ales că varianta cea mai ieftină (și mai slab configurată) este undeva în jurul sumei de 900 de euro.

Ultimele articole

Articole recomandate

1 Comment

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.