UN CAPPUCCINO CORECT LA TINE ACASĂ

Ai două variante ca să bei cel mai bun cappuccino la tine acasă. Bine, trei dacă îl cumperi de la o cafenea bună și îl bei acasă. Ca să îl prepari însă este altă discuție, ori ești meșter cafegiu și ți-ai exersat pasiunea la nivel de excelență și ai desigur și aparatura necesară pentru a prepara laptele dar și cafeaua așa cum trebuie. Pentru ambele ai nevoie de experiență și este destul de complicat să ajungi la aroma unui cappuccino pe care îl bei la o cafenea bună. Și aici da, vorbesc din experiență. Experimentez de ceva vreme cu cafeaua, poți să spui că este unul din hobby-urile mele însă nici după două espressoare manuale și câțiva ani de ”joacă” atunci când am avut timp în weekend nu am reușit să ajung la o aromă mai mult decât satisfăcătoare.

De aceea am ajuns la un aparat de cafea de la Nespresso. Este singura variantă în care am putut obține gustul unui espresso, al unei cafele lungi sau al unui cappuccino, mai apropiat de al unul profesionist dintr-o cafenea. O mică mențiune aici, noi suntem niște ”mamifere” conduse de obișnuință. Gustul pe care îl prefer eu la cafea poate fi diferit de al tău și depinde doar de câte tipuri de cafele ai băut și de unde le-ai savurat. Te rog însă să încerci o cafea de la localurile recomandate pentru așa ceva, poate localuri mici atunci când pleci în vacanță în italia sau alte zone mai exotice. Îți vei schimba cu totul părerea despre cafea.

Nespresso Lattissima Touch este ultimul aparat complet de cafea lansat de curând și în video review-ul de mai jos îți voi arăta doar cum se face un nesppresso corect. Mi-ar fi plăcut să îți pot oferi și gustul sau mirosul acestuia, însă mai avem de așteptat până vom avea și tehnologia pentru asta. În curând, în curând.

Ultimele articole

Articole recomandate

5 Comments

  1. Problema cu „minunatiile” astea este intretinerea. Degeaba zici ca este pentru cei „grabiti” si poate „comozi”, fiindca dupa ce faci latte-ul nu poti lasa aparatul asa si sa pleci. Seara sau a doua zi cand iti vei face cafea, o vei face cu lapte stricat :)

    Pentru ca nu e refrigerat recipientul de lapte, si pentru ca ramane lapte prin conductele alea, trebuie sa il golesti de fiecare data si sa il speli bine dupa fiecare runda de cafea / cafele. Eventual sa-i dai si un ciclu de curatare (presupun ca are ceva program in care pui apa in recipientul de lapte si face o curatenie la conductele alea).

    Si ajungi de la „wow imi fac cafea in 2 minute” la stat 20 de minute ca sa cureti dracovenia inainte sa pleci de acasa ca sa nu te trezesti a doua zi cu iaurt in espressor.

    Dezamagirea ta fata de cafeaua facuta la un espressor semi-automat + rasnita separata poate vine de la calitatea cafelei pe care o folosesti. Una proaspat prajita, blend sau single origin (tara/zona/ferma din care provine, nu Lavazza sau altele) o poti face chiar si la un amarat de Aeropress si tot te va impresiona. Bine, sa fie boabe si sa o rasnesti tu fix inainte de a face cafeaua, la o rasnita buna, reglabila, care scoate o macinatura uniforma.

    Cu un setup (espressor semi-automat + rasnita separata) de 2500-3000 de lei si o cafea buna proaspat prajita o sa ai rezultate mai bune, mai rapide, si mai putina bataie de cap cu curatenia la final :)

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.