VIDEO – Un experiment cu telefonul la volan

Telefonul la volan (www.buhnici.ro)

Calea Victoriei. Ora 18. Corporatiștii se întorc acasă precum rațele din filmulețele virale din India. Cârduri lungi de mașini cuminți avansează câteva sute de metri și apoi stau la următorul semafor. După o zi de muncă la companie, e timpul să mai rezolvăm din mers câte o urgență și abia apoi problemele noastre personale. Văd fețe preocupate și stresate. Suntem o generație foarte stresată. Așa arată câteva minute de „pândă” cu aparatul foto.

Am surprins doar câțiva cu aparatul foto dar am văzut zeci în cele câteva minute. Cel mai bine îi văd însă ziua de pe scuter. Concentrați la șeful, iubi, copil, bonă, amantă etc, uită să semnalizeze când fac stânga, uită să plece de pe loc la verde, frânează tardiv. E plictiseală mare în trafic recunosc dar telefoanele voastre ridicate la ureche sunt pentru mine adrenalină din aia rea. Am recreat împreună cu pilotul Bogdan Marișca un scenariu pe care îl vedem deja zilnic în trafic. Privește cu mintea și gândește-te că în locul cuburilor puteau fi oameni.

Neatentia la volan te poate costa. Invata sa o eviti la cursurile gratuite Driving Skills for Life pe 22, 23 şi 24 mai la Iaşi şi pe 29, 30 şi 31 mai la Cluj. http://bit.ly/FordDSFLromania

Posted by Ford Romania on Thursday, May 14, 2015

Nu vreau să postez aici clipuri sângeroase de sensibilizare pe care probabil le-ai văzut deja dar îți dau o temă de gândire. Dacă te mai uiți o dată la poze, toți cei care vorbeau la telefon au totuși centurile de siguranță prinse. De aceea cred că suntem ca acum 4-5 ani când toți circulau fără centuri și a fost nevoie de mai multe campanii de conștientizare dar mai ales de… amenzi. Multe amenzi. E momentul să face la fel și cu telefonul mobil la volan. Înăinte să aflăm și oficial că smartphone-ul e legat de mai multe accidente la volan decât alcoolul.

Ultimele articole

Articole recomandate

23 Comments

  1. Eu vad sute de soferi care nu poarta centura si ma bucur pentru ca o sa moara din vina lor, selectie naturala, dar pe deoparte nu ma bucur ca e posibil sa ia cu ei si alti nevinovati.

  2. Din pacate lumea nu poarta centura pentru siguranta … o poarta ca sa nu ia amenda care este destul de mare… Iar cu telefonul sunt persoane carora le place sa vorbeasca tot felul de porcarii toata ziua, nu sunt apeluri care trebuiesc neaparat preluate in timpul condusului. De cand s`au iefenit tarifele si avem tot felul de nelimitat la abonamente / cartele de atunci s`a intetit cheful de vorba al romanului, totul pana se intalnesc fata in fata la o bere/suc ca atunci toti sunt muti si stau pe facebook.

  3. De fapt, treaba cu centurile e simplă – lumea a început să poarte centură nu pentru că sunt vezi-doamne conștienți de riscul nepurtării acesteia, ci pentru că urlă o alarmă în bord dacă nu ți-o pui. Așa că, pentru a elimina factorul perturbator, românul își pune centura în silă.

  4. Nu am inteles niciodata, de ce un popor consumator de gadget-uri nu e pasionat sa foloseasca bluetooth-ul din dotarea masinii. In Europa nu vezi pe nimeni cu telefonul la ureche in masina. Eu am un amarat de Nokia cu butoane dar care de ficare data cand ma urc in masina se conecteaza fara nici o problema la bluetooth-ul masini. Simplu si eficient pentru o deplasare in siguranta.

  5. Siguranța în trafic nu există dar celpuțin am putea să fim vigilenți!
    Recunosc că mă mai uit din când în când, după femei frumoase dar nu înseamnă că întorc și capul.

  6. Si cand te gandesti ca un hansdfree bluetooth e doar 100-200 de lei si te scapa si de amortitul mainii de la tinut telefonul la ureche…
    Poate ar trebui politia sa faca reclama la handfree, ca producatorii cam dorm.

  7. Buna asta cu vorbitul la telefon cu amanta… :)))) mereu ea ne intelege si nu ne retine la telefon sa ne alegem si cu masina busita :)) e destul stres …

  8. Daca erau prinsi in trafic, stationand, nu mi se pare o problema. Momentele astea sunt groaznic de plictisitoare, si o conversatie atunci cand circuli cu viteza medie de 10km/h nu cred ca se poate lasa cu consecinte.

  9. in West, masinile de companie sunt dotate by default cu bluetooth, ca sa nu fie obligati angajati sa opreasca ca sa vorbeasca legal la telefon in interes de serviciu.

  10. Eu aş zice altceva, chiar dacă nu e la temă:
    În majoritatea pozelor este câte un singur om în maşină. Asta îmi dă mie adrenalină „d-aia rea”.

    „You are not stuck in traffic. You are the traffic.”

  11. Trist este faptul ca masinile pe care le conduc majoritatea au hands-free???Si daca nu au nu cred ca sunt atat de scumpe!

    P.s. nu conteaza ca stationau!Erau in trafic.

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.