Categorie: Gadget

Telefonul cu ecran flexibil! – Royole FlexPai [HANDS-ON]

Mai țineți minte evenimentul Samsung de acum câteva săptămâni? Acela unde au arătat pentru scurt timp un prototip de telefon cu ecran flexibil, acel Samsung Flex? Ei bine, Royole, o companie din China le-a luat-o puțin înainte, doar cu câteva zile, doar ca să demonstreze că ei pot construi dispozitive cu un ecran ce poate fi curbat.

Acesta este Royole FlexPai, un produs care se vinde deja în China, în Statele Unite va ajunge ca un demo pentru dezvoltatorii care vor să experimenteze cu interfața ceva mai complicată a unui ecran curbat, iar în Europa nu se știe. Poate mai bine așteptăm modelul de la Samsung. Oricum ambele au sau vor avea un preț de cel puțin 1500 de dolari.

La configurație nu stă rău deloc, un procesor Snapdragon din seria 800, 845 mai exact, 6 sau 8 GB RAM și 64 sau 128 GB stocare sunt disponibile pe acest telefon/tabletă, hibrid. Ecranul, contrar așteptărilor, are o rezoluție mai mult decât bună pentru o tabletă, 2560×1440 pixeli, cel puțin așa scrie în fișa de specificații. Este un ecran de tip AMOLED, la momentul actual fiind singurul care permite să fie curbat, de maximum 200.000 de ori cum spune producătorul. Nici la luminozitate nu stă rău deloc, a trebuit să o scădem semnificativ ca să îl putem filma.

Eu încă nu știu în ce categorie să îl încadrez. E telefon sau tabletă? Probabil telefon, că toată lumea vrea un telefon zilele acestea, nu ne mai gândim la tablete nici dacă sunt mai performante ca un laptop. Totuși, e o idee interesantă, mai ales într-o piață unde telefoanele arată deja aproape identic iar tabletele sunt din ce în ce mai puțin interesante.