Telefonul brățară cu ecran flexibil – NUBIA ALPHA – UNBOXING PE GRABĂ

Acesta este unul din acele momente extrem de rare când, deși eram în întârziere la o întâlnire, nu am putut rezista tentației să deschid cutia lui Nubia Alpha. Acesta este telefonul brățară cu ecran flexibil, lansat acum mai puțin de o lună la MWC. A ajuns și la noi, și acestea nu sunt impresiile mele. Voi reveni cu ele după sărbători, timp în care îl voi pune la treabă să văd ce poate face. Acesta este doar entuziasmul meu, filmat cu telefonul și urcat pe YouTube.

Pe scurt, Nubia Alpha are un procesor Qualcomm Snapdragon Wear 2100 (e drept, nu e cel mai noi, deja există un 3100), un ecran flexibil cu o diagonală de  4 inci (foarte alungit) cu o rezoluție de 960×192 pixeli. În rest, 1 GB RAM, 8 GB stocare și un slot pentru card microSD, conectivitate LTE, Bluetooth 5.0, GPS și chiar și o cameră de 5 Megapixeli pe față. Apropo, senzorul acela de care spuneam în video că nu știu ce face este de fapt o cameră TOF cu care poți controla prin gesturi ceasul. Abia aștept să văd dacă chiar funcționează și nu îmi dă mai multe bătăi de cap.

Bateria are doar 500 mAh, însă producătorul spune că ar putea rezista chiar și două zile conectat la internet. Depinde cât de mult îl folosești. Preț? 500 de Euro. Nu este ieftin, cum spuneam, tehnologia costă. Mai ales ecranele flexibile.

Conectivitatea LTE se face cu un eSIM, lucru pe care îl voi face imediat ce mă întorc în țară, apoi revenim cu impresii din studio.

 

Ultimele articole

Articole recomandate

1 Comment

Dă-i un răspuns lui Cristian Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.