Ce să alegi dintre telefoanele deștepte ale momentului? Ai decis să renunți la cărămidă sau doar te-ai plictisit de vechiul model? Atunci ești sigur în căutări iar banii nu sunt tocmai prietenii tăi când îți dorești ceva de calitate. Dar există speranță. Lista lui Buhnici pentru sfârșitul de an 2013. Nu m-am concentrat pe specificații ci doar pe impresia pe care mi-au lăsat-o fiecare dintre cele de mai jos. Da, le-am folosit pe fiecare dintre ele. Să le luăm pe rând cu bune și cu rele.
Apple iPhone 4
Depășit moral în teorie, iPhone 4 ar putea fi un super-chilipir pentru cel care caută un telefon din materiale de calitate fără prea multe pretenții de la performanță. Valabil și pentru cei care se simt atrași de tot ce înseamnă un iPhone. Metal și sticlă, o cameră bună de 5mpx care filmează HD, adică 720p și un design iconic. Atenție doar să nu fie actualizat la iOS7, care l-ar face să meargă imposibil de prost. Bateria ține cu indulgență o zi de folosire intensă. Nu îl recomand.
Apple iPhone 4S
Aproape identic, chiar și de aproape, cu fratele 4, 4S are un ecran la fel de bun, adică Retina. Face poze mai bune cu camera de 8mpx care și filmează FullHD, adică 1080p și se mișcă excelent până la iOS6 inclusiv. Merge și pe iOS7 dar cu unele setări care să limiteze transparențele, paralaxa ori sincronizarea în iCloud. Rulează orice joc din AppStore datorită unui procesor grafic mai bun. Bateria duce cu greu jumătate de zi de muncă. Nu prea mai merită banii dacă vrei să ții pasul cu aplicațiile dar rămâne unul dintre cele mai bine finisate telefoane de piață.
Apple iPhone 5
Mai mare decât un 4S și mai bun la aproape toate capitolele. Ecranul mai mare și mai clar, camera mai bună, bateria o idee mai bună. De la 5 în sus au renunțat la sticla care arăta de lux chiar pe telefon. Mă deranjează la versiunea neagră că se zgârie prea ușor vopseaua de pe aluminiu. Mai bine îl iei pe alb. Pe iOS7 se mișcă destul de bine dar nu cu toate opțiunile grafice active. Este un best-buy dacă vrei iPhone. Îl recomand dacă îl găsești. E o achiziție mai bună decât un 5C.
Apple iPhone 5C
Este un iPhone 5 în carcasă de plastic. Punct. Până și sertarul SIM-ului e din plastic. Mă supără că au scos din producție iPhone-ul 5 de aluminiu și l-au lăsat la vânzare pe iPhone 4S totuși, în paralel cu noile modele. Cu toate acestea apreciez calitatea plasticului și culorile vii. Dar atât. Nu merită prețul cerut acum. Aș căuta un iPhone 5 nou rătăcit prin vreun stoc.
Apple iPhone 5S
Un iPhone 5 pe S-teroizi. Procesor pe 64 de biți atât de bun încât nu există aplicație și nici nu va exista prea curând care să îl pună în genunchi. Un procesor M7 pentru mișcare ce îl face la fel de performant ca o brățară de fitness. Cameră care filmează excelent și face poze foarte bune. Carcasa e aproape identică cu cea a lui iPhone 5 iar culoarea aurie e de fapt un colorant industrial. Mi-l doresc dar nu aș da mai mult de 2000 de lei pe el.La noi costă dublu. E perfect pentru fete și doamne care vor și imagine dar și un sistem de operare ușor de folosit.
Huawei Ascend P6
Cel mai frumos iPhone 6 care nu a fost lansat niciodată. Huawei a făcut din Ascend P6 un telefon foarte frumos și subțire din materiale premium. E un Android bun, dar nu de top. Merită banii dacă ești în căutarea unui telefon arătos la un preț bun.
HTC One
Singurul HTC care contează anul acesta deși nu e și cel mai vândut. Primul Android care a emis pretenții de la clienții obișnuiți cu calitatea iPhone. Carcasa din aluminiu este excelent finisată deși alunecă din mână fără o husă. Pe final de 2013 au ieșit versiuni pe roșu, albastru și… auriu. Ecranul este foarte bun însă nu și în lumina soarelui. Bateria nu ține o zi dacă folosești activ net-ul pe 4G. Camera este slăbuță prin comparație cu altele de pe piață dar se descurcă decent pentru viața de zi cu zi. Este un telefon frumos și merită banii. Dacă nu te grăbești, noul amiral HTC vine în februarie 2014.
HTC One Mini
Pentru viața de zi cu zi este un One mai slab ca specificații dar mai bun ca achiziție și se mișcă la fel. În loc de blocul de aluminiu finisat perfect ai acum margini din plastic și e mai bine așa că nu alunecă. Ca dimensiuni e cât iPhone 5 și are un preț foarte bun. Îl recomand.
HTC One Max
Dacă vrei telefon și tabletă 2-în-1 cu design de HTC One, atunci Max este phablet-ul tău. Nu e însă aluminiu unibody dar ai capac din aluminiu și margine din plastic ce ajută să nu alunece când îl ții în mână. E de calitate dar mi se pare mare chiar și pentru o mână… mare. E o chestie de gust. Se mișcă excelent. Camera e bună pe lumină dar are aceleași slăbiciuni pe lumină scăzută ca ultrapixelul de pe One. Granulează. Senzorul de amprentă mi se pare pus aiurea sub camera de pe spate dar merge foarte bine și se poate dovedi util dacă te prinde ideea.
LG Optimus G
Unul dintre cele mai bune telefoane lansate în 2013 la banii pe care îi cere. Ecranul este luminos și mi se pare foarte OK pentru această diagonală deși nu e FullHD. Carcasa din polimer e deasemenea decentă și arată bine cu modelul acela 3D dar nu arată premium. Camera e OK dar nu se bate pentru top 10 calitate. Pentru un copil sau un tânăr care au nevoie de net, aplicații și câteva poze la pachet cu o autonomie decentă este perfect. Greu de găsit pe final de 2013.
LG G2
Problema lui este că a venit pe piață după Samsung Galaxy S4 că altfel ar fi putut fi cel mai vândut din 2013. Android-ul merge uns pe el, camera e bună iar ecranul are același defect ca televizoarele LG, adică are imagini mai vii ca în realitate. Treaba cu butonul de stand-by și volumul pe spate te obligă să te adaptezi dar e interesantă. Îl recomand celor care vor o alternativă la Galaxy S4.
LG G-Flex
WOW. Primul smartphone flexibil, cu ecran curbat și spate care se repară singur la zgârieturi. Așa sună reclama. Și așa și e.. dar cu limite. E un telefon spectaculos, mai rapid ca orice smartphone din 2013 (inclusiv Mote3) dar e mare pentru oricine. Ecranul este foarte bun deși e mare fără să fie FullHD. Foarte luminos. Orice film se vede perfect și datorită faptului că e ușor curbat. Asta pune însă o problemă în lumină de bec sau a soarelui pentru că vei avea și mai multe reflexii spre ochii tăi. E flexibil dar foarte, foarte puțin. Adică te poți așeza pe el că apoi revine la… normal. Spatele rezistă la zgârieturi fine și se ”auto-repară” dar dacă freci cu cheia sau chestii mai tăioase nu îl mai ”rejuvenezi”. Îl recomand celor care vor să fie primii care experimentează o tehnologie nouă, care vor un ecran spectaculos pentru video și celor care vor un super-smartphone rezistent.
LG Nexus 5
LG a dat lovitura cu Nexus 5. Au creat împreună cu Google primul super-smartphone cu Android 4.4 KitKat care se mișcă la fel de fluid ca un iPhone și costă la jumătate. Nu este premium și nici nu asta vrea. Carcasa e dintr-un plastic banal, camera e slabă și bateria duce cu greu o zi de muncă intensă. Dar are ceva special. Îți dă senzația aia de telefon reușit la care simți că merită prețul… de 400$ dacă îl iei din State. Este unul dintre telefoanele mele preferate din 2013.
Samsung Galaxy S4
Cel mai vândut super-smartphone din 2013 este un succes și o dezamăgire la pachet. A resetat standardele cu funcții noi pe care nimeni nu le folosește ca pedometrul, termometru sau higrometru. Deși are aproape un an, rămâne totuși unul dintre cele mai performante telefoane de pe piață care duce orice aplicație sau joc și face tot ce poate duce un Android. Mă deranjează la el carcasa din plastic, care imită prost metalul și se zgârie ”ne-premium”. Și Android-ul 4.3 de pe el a fost cam greoi până la ultimele update-uri, dovadă că s-au grăbit să îl arunce devreme pe piață. Camera de 13 mpx este slabă dar are câteva funcții soft interesante. Nu îl mai recomand pentru că de acum există destule telefoane care îl bat la pas. Cum ar fi Note 3.
Samsung Galaxy S4 mini
Deși mai mic decât S4, e mare cât un iPhone 5 și se mișcă prin meniuri la fel ca S4. Secretul e că a fost ușurat de povara unui sistem de operare plin de prostii. E un android bun pentru toată ziua dar problema lui e că există HTC One Mini care arată mult mai bine și mai are și metal, nu doar plastic ieftin.
Samsung Galaxy S4 zoom
Este aproape identic cu Samsung Galaxy S4 mini dar chiar mai slab ca performanță. E un smartphone mediocru și are o camera grosolană, mai slabă decât o compactă de 250 de lei. Carcasa e din plastic subțire și prost. Nu merită banii. Samsung Galaxy Camera este o achiziție infinit mai bună doar că, deși are 3G, nu o poți folosi ca telefon pentru că folosește SIM-ul pentru pentru internet.
Samsung Galaxy Note 3
Cel mai bun android al anului 2013 fără un competitor care să se apropie la o lungime de barcă. Performant, cu un ecran superb și un design reușit. Din nou, materialele sunt cam slabe pentru un telefon de top. Pe alb arată chiar ieftin cu capacul acela spate care imită pielea cusută. Îl recomand pe negru (e un antracit de fapt) care pare cauciucat. Am ajuns să nu mi se mai pară mare ecranul lui și îl folosesc chiar în această perioadă când scriu articolul. Împerecherea cu un smartwatch cum este Gear merge OK dar nu mă impresionează. Smart Pen-ul din nou nu mă convinge să îl folosesc în viața de zi cu zi dar e un bloc notes genial pentru cei care vor să deseneze cu aplicații bune pentru asta. Camera e bună dar nu foarte. Îl recomand dar uită-te și la un Sony Xperia Z Ultra dacă vrei un phablet care poate înlocui bine o tabletă.
Nokia Lumia 520, 620, 820
Cee3 mai accesibil Lumia din 2013 și OK pentru cei care vor un smartphone doar pentru vorbit, email, facebook și câteva poze. Le recomand dacă le găsiți la ofertă gratis la conectare sau prelungire de abonament.
Nokia Lumia 925
Cel mai bun raport preț/calitate pentru un smartphone cu camera de 8 megapixeli. Face poze grozave și filmează cel mai bine, după 1020, inclusiv pe lumină slabă. Este un Windows Phone care te poate convinge să renunți la orice Android dacă nu vrei jocuri ci doar un telefon util cu office care chiar merge, email bun și o interfață ușor de folosit. Bateria duce o zi. Carcasa cu ramă de aluminiu e reușită. Îl recomand.
Nokia Lumia 1020
Este un Lumia 925 cu o cameră pentru cei care nu folosesc modul automat. Același Windows Phone care merge uns dar cu cea mai tare cameră foto pusă pe un telefon mobil și un flash ca de aparat foto. Este o bijuterie de telefon dacă vrei foto și un telefon util. Mă deranjează doar cum iese camera în afara carcasei dar ajungi să te obișnuiești. Accesoriile cum sunt carcasa cu baterie și declanșator foto sau cea cu încărcare wireless sunt interesante. Acum că iese Lumia 1520, o să aibă și un preț imbatabil. Dacă nu știi să setezi camera așa cum merită, sora 925 este la fel de bună dar mult mai accesibilă la preț. Singurul său concurent serios este modelul următor.
Sony Xperia Z1
Sony va emite pretenții de lider în 2014. Dacă noile telefoane pe care le va lansa pe început de 2014 vor fi la fel de bine făcute, Samsung are o problemă. Z1 este deja un succes dar nu a prins așa cum merita la noi. Este cel mai bun pachet de pe piață dacă vrei materiale de calitate, rezistență la apă, zgârieturi, gheață și noroi, și o cameră foto excepțională pe care o bate doar Lumia 1020. Ecranul este luminos dar nu m-au impresionat culorile. Android-ul modificat de SONY merge perfect.
Sony Xperia Z Ultra
Exagerat de mare pentru un phablet și prea mic pentru o tabletă. Dar wow, ce experiență. Cel mai subțire telefon cu cea mai bună experință video. Este în top la viteză și are și un preț bun la ce oferă. Camera este însă prea slabă pentru un SONY dar l-ar fi canibalizat pe Z1 și nici încăpea probabil în carcasa subțire. Rezistă la apă și intemperii și neaștepta de bine la șocuri. Eu am folosit unul vreo două săptămâni și l-am și dat de trotuar pe colț însă carcasa metalică a rezistat perfect. Atenție că pe spate are o folie anti-spargere care protejează sticla însă se va zgâria destul de ușor dar poate fi schimbată la service. E și primul telefon pe care am scris cu un creion clasic de grafit. Are o listă impresionantă de accesorii dintre care am testat și mi-au plăcut o husă de piele veritabilă cu baterie încorporată și pen. Îl face să arate ca o agendă premium dar devine exagerat de mare pentru buzunar. Casca bluetooth SBH-52 este cea mai interesantă de acest gen pe care am încercat-o până acum. Combinată cu ceasul SmartWatch2 face pachetul complet.
Allview P5 Quad
Cel mai potrivit smartphone quad-core dual-sim. Procesorul nu este de top dar pune bine telefonul în mișcare. Camera de 8 mpx este similară cu cea de pe iPhone4S și face o treabă bună.
Allview V1 Viper
Un fel de Samsung Galaxy S3 dual-sim. Merită fiecare leuț. Acceași cameră de pe iPhone, ecran de Samsung și preț bun.
Allview X1 Soul
Primul smartphone sub brand românesc cu specificații de mediu spre top. Ecranul excelent Full HD, camera spate de 13 mpx și cea frontală la un neașteptat de bun 5 mpx. Știe să facă ecran wireless cu dongle-ul Allview Smart2TV dar nu excelează la jocuri cu grafică avansată. Pe zona lui de preț este recomandarea mea.
eBoda V200
Un dual-sim care m-a surprins prin rezistența bateriei dacă nu folosești datele. Ecran OK, camera de 8mpx care nu excelează dar face treaba. Nu îl recomand pentru jocuri ci doar ca un Android de toată ziua cu două SIM-uri active.
Înainte să scrii un comentariu reține câteva idei.
1. Nu există telefonul perfect în această listă. Nu s-a inventat încă. Există însă telefoane care sunt foarte bune la ceva anume. Folosește lista ca să iei mai ușor o decizie. Gândește-te și că poate telefonul pe care îl ai deja e suficient de bun. Important este să cheltuiești banii pe ceva care să îți rezolve o problemă, nu doar să îți înnoiești jucăria.
2. Pentru cei care vor să știe ce aș alege eu, opiniile mele sunt mai sus. Nu am găsit telefonul potrivit pentru mine dar dacă ar exista ar fi o combinație între senzația pe care o am în mână și frumusețea ecranului de pe iPhone 5, combinat cu aplicațiile mele preferate de Android care să meargă ca pe Note3, camera de pe Lumia 1020, rezistența lui Xperia Z1, bateria lui G2 și prețul lui X1 Soul.
3. Acum folosesc un Samsung Galaxy Note 3 în paralel cu un Nokia Lumia 925 și un eBoda V200. Dar nu va dura mai mult de două-trei săptămâni. Schimb mereu telefoanele tocmai pentru a sta la zi cu ce este nou pe piață și să am habar când trebuie să dau un răspuns. Da, așa este. Nu este tocmai plăcut să îți zăpăcești aplicațiile și contactele la fiecare tranziție chair dacă țin totul în cloud.
Te rog așadar să eviți să mă pui să aleg eu pentru tine. Tu știi cel mai bine ce ți se potrivește. Alege înețelept și nu fi doar o victimă a mărcii sau reclamei.
Salut domnule Buhnici. Vreau sa imi schimb telefonul si nu stiu ce sa aleg intre un iphne 5s si un samsung s5 neo, tu ce imi recomanzi ?
Total diferite dar telefoane bunicele amândouă. Care îți place ție mai mult.
Parere iphone 5 sau galaxy j5
Buna, rugaminte..daca nu ar fi o problema banii, ce sa aleg intre BlackBerry Leap si Iphone 5S..eu femeie care de obicei..”sparge” la propriu ..:))Iphone-ul.Nu e o gluma:). Multumesc
Un iPhone cu husă?
salut
Am vazut comaratia dintre htc m9 si samsung s6 , ce tel ma sfatuiesti sa i-mi cumpar dintre astea 2 ?
Sau dintre un Htc m9 si Lg G4 ! ce sa aleg ? te rog frumos sa ma ajuti
S6, sau G4
Va salut am un iPhone 4s singurul lucru care m-a deranjează este bateria care mai mult de 4-5 ore nu tine fiind utilizat numai pe net,si se încălzește are iOS 9.2.1 este achiziționat după olx ,ce pot face sa țină bateria ceva mai mult si sa nu mai încălzească așa rău .multumesc
Din păcate nu cred că ai ce. Încearcă să îl resetezi complet, să cureți toate aplicațiile. Dacă nu se rezolvă înseamnă că e bateria uzată.
Huawei p8,g8,Sony z3,și lg g4 care crezi ca primează să îl achiziționez? (Mulțumesc anticipat!)
G4 sau Z3.
Salut George!
Merita in 2014 sa achizitonez htc one m8? M-am interesat de unul sh deoarece nu am bugetul asa mare momentan pentru unul nou.
Doar dacă îți place foarte mult. Nu mai știu le ce preț se învârte însă aș recomanda la 1300 lei un nexus 5X. Are un android mult mai nou și e mai rapid.
Buna ziua va rog sa ma ajutati si pe mine vreau si eu un telefon de preferat samsung cu camera buna si baterie eficienta. Multumesc frumos o zi frumoasa
Bună, ce buget ai?
Buna George ! Vreau sa imi achizitionez un telefon si nu sunt inca hotarata.. as vrea sa aleg intre: Samsung note 4. iPhone 6 Plus sau Samsung S6 edge??? ma intereseaza camera mai mult.. te rogggg ajuta-maaaaaa…Multumesc!
S6 Edge pentru cea mai bună/rapidă cameră.
Bună George.
Poți, te rog, să propui o listă de 3-4 telefoane dual sim dual active?
Multumesc.
Salut George, o parere la achizitionarea unui device foarte bun pe piata in prezent?
Optez pentru S7edge, il bate noul iphone 7/7plus?
Și eu aș opta tot pentru el.
Salut George, un sfat pentru achizitionarea unui device, actual performant? Ma gandesc intre S7Edge sau Iphone 7 Plus.
S7 Edge, e mai ieftin și la fel de bun. Poate chiar mai bun.
Salut,Vreau sa imi achizitionez un telefon si nu sunt inca hotarata,as vrea unul cu o camera foarte buna, care poate face poze bune clare, cit de cit rapid, persoanelor in miscare ( adica bebelusi,animalute))),bugetul nu conteaza,multumesc. Inca ceva,vreau sa stiu daca este adevarat ceea ce se vorbeste:telefoanele cu dual SIM sunt mai proaste ca acelea cu una.
Galaxy S7. Nu este adevărat.
Bună George!
Sunt indecisă între un Allview x3 soul style şi Lenovo K6…ce părere ai?
Care ar fi mai ok?
Am înțeles că cei de la Allview ar avea mereu probleme cu ele …
O părere sinceră..
Salut !
Nu stiu exact ce sa aleg : Samsung Galaxy A5 (2016) sau Iphone 5S amandoua fiind la acelasi pret.
A5