Țeapa ”englezească”

Iată încă o variantă a țepei cu mașina din Ungaria, acum cu mașina din… România dar proprietarul în Anglia. Lectură plăcută și mulțumiri lui Marius Tapelea pentru răbdarea de a fi urmărit toată discuția.

Teapa auto (www.buhnici.ro)

Salut George!
Am intentionat sa achizitionez o masina si am dat peste o teapa care apoi am vazut, pe net, ca ar fi populara in ultimul timp!
Desi parea suspect tot cea ce se intampla, am vrut sa merg sa vad cum va continua treaba, pana la un anumit punct, iar acel punct a fost in cazul meu, un mail (pt ca toate discutiile, cu asa zisul vanzator, au avut loc doar prin mail) in care am realizat ca da, este o teapa!
Iti scriu tie, deoarece stiu ca ai un impact mare asupra opiniei publice si in acelasi timp am mare incredere in opiniile corecte si complete pe care le exprimi!
Ce iti trimit este cu titlu de informatie, despre o posibila varianta prin care oamenii pot fi inselati!
Am sa iti trimit corespondenta mea cu asa zisul vanzator!

Marius Tapelea
acesta este anuntul http://www.tocmai.ro/fiat-doblo-2008-13836631.html

Fiat doblo, 2008 – tocmai.ro
www.tocmai.ro
ABS, airbag-uri, imobilizator, cadru de protectie, trapa, proiectoare ceata, geamuri electrice, ogli…

Nu avea nr de telefon, am solicitat prin msj, pe Tocmai, sa imi ofere in nr de telefon insa in loc de nr de telefon am primit urmatorul msj:

Buna ,
Am primit mesajul dumneavoastra si am vazut ca sunteti interesat de masina mea FIAT DOBLO din anul 2008 pe care am pus-o la vanzare pe internet la pretul de 2650 EURO.
Masina este in stare foarte buna , nu a fost niciodata accidentata . A fost tinuta tot timpul la garaj . Nu am intampinat niciodata probleme cu motorul sau cutia de viteze. Am carte service si sunt trecute in ea toate reviziile pana in prezent.
Am cumparat-o in 2008 din reprezentanta din Romania impreuna cu sotul meu , sunt prima proprietara a masini . Masina se afla in Ploiesti in garaj , acolo unde am eu domiciliu .
Taxa de mediu nu am recuperat-o . Oricum a fost mica , masina fiind cumparata de noua.
As fi preferat sa vorbim toate aceste lucruri la telefon dar din pacate nu am acces la telefon deoarece eu ma aflu in Anglia la periferia orasului Sedbergh, e un orasel la munte si nu prea este semnal la telefon decat daca ma duc cativa kilometri . Eu am 49 de ani , in primavara am divortat , sotul a plecat in america si eu de atunci am venit sa lucrez aici in Anglia , am grija de o femeie in varsta la casa ei de aici din Sedbergh.
Masina o vand deoarece in tara nu mai am pe nimeni ,noi nu avem copii , iar eu am de gand sa ma stabilesc definitiv aici . Nu ma mai leaga nimic de Romania si din acest motiv vreau sa o vand , nu are rost sa mai platesc impozite si taxe dupa ea daca nu o foloseste nimeni , plus ca ar fi pacat sa stea in garaj sa se strice nefiind utilizata, inca masina e ca noua. Am folosit-o doar eu , mergeam cu ea pana la birou si inapoi .
Daca sunteti intradevar interesat de masina si vreti sa o cumparati eu pot sa imi iau bilet de avion si sa vin in Romania pentru a incheia vanzarea.
Eu vin in tara sa fac vanzarea masini, numai daca sunt sigura ca vreti sa imi cumparati masina si ca aveti banii disponibili pentru acest lucru, nu imi permit sa ma plimb degeaba , va da-ti seama ca nu e usor pentru o femeie .
Nu ma pricep foarte bine dar cam astea sunt specificatiile masini mai jos :
FIAT DOBLO , fabricatie 2008 .
Motor 1400 , benzina , cutie manuala, 62.000 km reali .
ABS, airbag-uri, imobilizator, cadru de protectie, trapa, proiectoare ceata, geamuri electrice, oglinzi electrice, aer conditionat, inchidere centralizata, radio/CD, servo directie, computer bord, interior velur.
Cauciucuri de iarna folosite un sezon .
Consumul nu trece de 6 – 6,5 in afara orasului si maxim 8 in oras la stilul meu de femeie de a conduce .
Inainte sa plec am facut revizie complecta la masina , la 60.000 km . Pozele sunt facute in mai inainte sa plec .
Accept orice fel de test inainte de a face contractul de vanzare cumparare!
Cum am spus nu ma pricep foarte bine si daca gresesc va rog sa ma corectati, dar parca trebuie sa va eliberez o adeverinta de la finante cum am citit eu pe internet cum ca nu am recuperat taxa si un certificat fiscal ca masina nu are datorii si cam atat.
Din cauza ca nu pot comunica la telefon am incercat in acest email sa fiu cat mai explicita , sper ca m-am facut inteleasa.
Am atasat la acest email si niste poze care le aveam cu masina .
Daca doriti sa facem aceasta afacere trimiteti-mi un mail pentru a va explica modalitatea prin care putem incheia vanzarea fara niciun fel de probleme pentru amandoi !
Astept un email de la dumneavoastra.

Marius Tapelea
Am trimis eu mail apoi si am solicitat cateva informatii. Mail ul meu era urmatorul:
Buna ziua,
Intradevar caut sa cumpar ceva iar masina dumneavoastra ma intereseaza, va inteleg perfect ca vreti sa stiti cat mai sigur, deoarece veniti de departe, la fel si eu, vin de la peste 300 km si am acelasi interes, ca totul sa fie in regula.
Daca se poate sa ma mai ajutati cu cateva lamuriri, va rog:
Taxa de inmatriculare sigur a fost platita, sa nu o confundati cu alta taxa? Va intreb deoarece nu mai retin daca in 2008 se platea acesta taxa si la masini noi, eu retineam ca doar la cele second, aduse din exterior.
Masina este doar pe numele dumnevoastra?Aveti acte care atesta acest lucru, adica fostul dumneavostra sot sa inteleg ca nu are nici o legatura/drept?Adica sa se poata incheia ok tranzactia.
Mai aveti cumva si alte poze cu interiorul? Sunt putin neclare cele care le aveti si pare patat sau murdara tapiteria din spate, poate ma ajutati si cu alte poze sau detalii despre acest lucru?
Aveti cumva si vreo alta poza, prin pozele dumneavoastra, in care volanul nu are husa pe el?

Raspunsul a fost unul foarte amplu dar nu la obiect si nu cea ce eu intrebam:
Buna ,
Cum am spus, masina este in stare perfecta, nu a fost niciodata implicata intr-un accident , fara probleme tehnice , motorul functioneaza OK , nu are zgarieturi sau urme de lovituri. Accept orice fel de test dupa cum am spus in emailul anterior.
Eu sunt nefumatoare, in interiorul masini nu s-a fumat. Inainte sa vin in Anglia am facut toate schimburile necesare la masina , ulei , filtre .

Pot sa imi iau cateva zile libere ,sa imi cumpar bilet de avion si sa vin in tara sa facem actele. Asta doar daca sunteti intradevar interesat de masina , vreau sa fiu sigura ca sunteti un cumparator serios ca sa nu imi pierd timpul si bani de pomana pe plimbari. Nu e usor pentru o femeie.
Va propun o intalnire luni dimineata ora 10″, 9 decembrie, la Ploiesti in fata la Gara , sau imi puteti da dumneavoastra o adresa exacta unde sa vin .
Pana atunci as putea sa ajung iar dimineata ar trebui decat sa va scot fiscalul si hartia de la finante cum ca taxa nu a fost recuperata , sa facem contractul de vanzare cumparare si cam atat din cate stiu eu . Sa ma corectati daca gresesc. Cred ca apucam sa le facem toate pana seara . Eventual sa mergem sa ii facem un test la masina , daca doriti.
Astept un raspuns cat mai repede, sa stiu daca ramane valabil pe luni, ca sa imi cumpar biletul de avion cat mai din timp sa fie mai ieftin .
Ofer si cer la randul meu seriozitate maxima . Astept raspuns .
Antonia Dobritan

Marius Tapelea
Am intrebat din nou cea ce ma interesa si nu aflasem, si am primit urmatorul raspuns in seara acesta:
Buna ,
Eu maine imi cumpar biletul de avion .
Dupa ce ajung in Romania va sunt si vedem exact cum ne intalnim.
Inainte sa fac asta vreau sa ma asigur ca nu vin in aiurea pana acasa , va dati seama ca e distanta mare , plus ca trebuie sa rog o prietena care are si ea grija aici de o persoana in varsta sa se ocupe de doamna pe care o ingrijesc , sa ii aduca de mancare , etc.
As dori sa fiu sigura ca o sa cumparati masina si de asemenea sa va ofer si eu certitudinea ca voi veni la intalnire. Am o propunere pentru dumneavoastra si daca sunteti de acord ramane totul cum am stabilit .
O voi ruga maine pe prietena mea de aici sa trimita prin sistemul Western Union ( pentru ca este cel mai sigur si mai folosit serviciu din lume ) 2600 euro de aici la Ploiesti pe numele meu. Prietena mea va fi expeditoarea banilor iar eu voi fi destinatar si voi lua inapoi banii de la Oficiul Postal din Ploiesti cand ne vom intalni . De indata ce transferul este facut, va voi trimite o copie a documentului de transfer. Aceasta va fi dovada mea ca voi veni la intalnirea cu dumneavoastra.
Acelasi lucru il vreau si de la dumneavoastra . Sotia sau un prieten poate merge la Oficiul Postal din localitate. Acesta trebuie sa faca un transfer de 2600 Euro pe numele dumneavoastra in Anglia utilizand servicul Western Union. Acesta este un serviciu postal în care nu aveti nevoie de un cont bancar. Este un transfer de la o persoana la o persoana care se realizeaza instantaneu. Dupa ce transferul este facut, trebuie sa imi trimiteti o copie dupa documentul de transfer.
Dupa ce ajung in Romania, testati masina va convingeti ca nu are nici un fel de problema , facem contracul de vanzare cumparare iar apoi vom merge impreuna la Oficiu WesternUnion si cu pretextul ca ati gresit numele , schimbam numele destinatarului din Anglia cu numele meu, iar eu voi lua bani cand ajung acolo si restul mii dati in mana .

Transferul dumneavoastra trebuie sa arate asa :
sotia/ un prieten – expeditor
numele dumneavoastra – destinatar
tare de destinatie – anglia ( orasul Sedbergh)

Va rog sa intelegeti ca nu solicit o plata în avans, singurul care ar putea ridica bani din Anglia sunteti dvs. Eu nu voi avea acces la bani decat dupa ce vom schimba numele destinatarului cu numele meu.
Acest transfer va costa aproximativ 40, 50 EUR, aceasta suma v-o scad eu din pretul masini.
Inca odata nu vreau sa par nepoliticoasa si sper ca mi-ati inteles mesajul . Nu as vrea sa fac un drum atat de lung fara sa fiu sigura ca vom incheia afacerea, sunt femeie si mi-e frica . De asemenea in felul asta va ofer si eu dumneavoastra o certitudine ca voi veni la intalnire.
Antonia Dobritan

Cam asta a fost tot!
Intradevar sunt mai multe elemente in mail, prin care iti poti da seama ca este ceva in neregula, cum ar fi si scrisul boldat, si frumos aranjat in pagina, fara greseli…pana la exprimare si contiunut…dar acestea sunt sigur ca le vei observa si tu imd!
O seara frumoasa sa ai!

George Buhnici:
Dacă ai depistat și tu o astfel de țeapă, scrie aici un comentariu. Printre cititori avem și oameni care se ocupă exact cu prinderea acestor nenorociți.

Ultimele articole

Articole recomandate

566 Comments

  1. Buna ziua, este vorba de un anunt auto Duster 2013 1.5 diesel 4×4 la 3300 €. Ca detalii va atasez cateva raspunsuri pe mail din partea asazis ului FLORIN CODIN din Brasov stabilit in Anglia:
    „Buna ziua domnul Marius, referitor la Dacia Duster argintiu, 4×4 din anul 2013, 3300 euro (pret fix) va asigur ca este in stare perfecta de functionare si nu a fost implicata in accidente. Am carte service si sunt de acord sa mergem la reprezentanta pentru verificare, ideea este sa fiti hotarati. Am cumparat-o personal (ca masina second hand) in anul 2018 din Leipzig, este inmatriculata pe numele meu in Leipzig (Germania) si are TUV (itp) valabil pana in toamna acestui an. Am lasat-o intr-un garaj inchiriat acolo in Leipzig. Am lucrat 2 ani in Germania dar de o luna de zile am prins un contract mult mai bun aici in Anglia (orasul Luton) unde lucrez ca inginer constructii civile.

    Am postat masina pe Ro deoarece am incercat sa o vand tot acolo in Germania dar au inceput sa interzica masinile diesel in anumite orase si lumea se cam fereste sa cumpere. Aici se circula pe partea cealalta a drumului si nu m-as descurca sa o conduc.

    Nu vreau sa par nepoliticos, dar momentan nu mai vreau sa vorbesc la telefon pana nu sunt convins ca doriti intradevar sa cumparati masina. Inteleg ca este normal sa ceri detalii, dar sunt multi care propun sume derizorii sau variante. Cand m-am hotarat sa vand masina am luat in calcul ca trebuie sa fac un drum de aici din Uk pana in Germania sa iau masina si ulterior sa conduc pana in Ro. Deci nu ar fi asta o problema, as putea sa vin in 2 sau 3 zile acolo dar as vrea sa fiu sigur ca sunteti hotarati. Am rugamintea sa imi spuneti daca sunteti hotrati sa stiu daca este cazul sa dau anuntul jos de pe net.

    UN ALT MAIL :

    Buna dimineata,

    Inainte sa plec spre Germania vreau sa ma asigur ca nu o sa dati banii pe alta masina, sper sa ma asteptati 2 sau 3 zile pana ajung cu masina in Romania. Vreau sa vad ca aveti o parte din bani pusi pe numele dvs la moneygram sa fiu sigur ca asteptati pana ajung. Vreau ca o persoana apropiata dvs sa mearga la orice banca sau schimb valutar care are moneygram si sa faca un transfer de 500 euro pe numele dvs in Anglia. As fi vrut sa vad ca este toata suma pusa, dar este o limita de 500 euro.

    Dupa ce ajung in Romania, testati masina, facem contracul de vanzare cumparare iar apoi vom merge impreuna la moneygram si schimbam numele destinatarului din Anglia cu numele meu, iar eu voi lua acei bani la intoarcerea mea aici. Diferenta de bani mi-o dati cand facem contractul acolo in Ro. Pentru a trimite bani prin moneygram nu este nevoie de cont sau adresa, banii se trimit de la persoana la persoana, este ca un fel de mandat postal. Dupa ce transferul este facut, vreau sa imi trimiteti o poza cu foaia de transfer sa ma conving ca sunteti hotarati. Pentru a trimite bani in alta tara unei persoane pe care dvs o cunoasteti, nu este nevoie ca persoana respectiva sa fie deja acolo. Se presupune ca urmeaza sa calatoreasca si nu doreste sa plece cu banii in buzunar.

    Transferul dumneavoastra trebuie sa arate asa :
    o persoana apropiata dvs – expeditor
    numele dumneavoastra – destinatar
    tare de destinatie – Anglia (nu este nevoie de oras sau adresa)

    Acest transfer costa aproximativ 20 euro, suma am sa o scad eu din pretul masini deoarece este conditia mea. Astept raspuns sa stiu sa fac cererea de concediu.

    Alt MAIL:
    Dvs trebuie sa intelegeti ca eu nu v-am cerut sa faceti transferul pe numele meu, nu am cerut bani in avans. Eu v-am propus ca cineva apropiat dvs sa transfere aceasta suma de bani pe numele dvs pentru a ma convinge ca aveti banii pusi acolo la moneygram cu destinatia Irlanda de Nord si nu o sa-i dati pe alta masina pana as ajunge eu in tara in 2 sau 3 zile

    La acest mail am sa va atasez poza de pe buletinul meu sa vedeti ca sunt om serios si cu frica de D-zeu, eu provin dintr-o familie saraca si nu imi permit sa imi bat joc de altcineva. Numai prin invatatura si corectitudine am reusit sa am parte de o viata mai buna.

    Dupa ce rezolvati la moneygram am sa va sun, nici eu nu as pleca la drum fara sa ne auzim la telefon. Din pacate nu am actele la mine, nu le-am luat dupa mine, m-am gandit ca poate le deteriorez sau le pierd si am preferat sa le las in masina in torpedou.

    V-am spus ca mergem cu masina la service pentru verificari, va dati seama ca eu nu imi permit sa fac drumul degeaba si nu ar fi in interesul meu sa va ascund ceva. Din moment ce nu circul cu masina aici, nu vad sensul de ce sa umblu cu actele masinii dupa mine. Este ca si cum cineva v-ar cere dvs pe strada sa-i aratati certificatul de nastere.”

    Si multe alte mailuri in care eu ceream poze cu documentele masinii el vb numai de transfer… Si ca vrea sa fie sigur.. In plus a furat identitatea unui domn din Brasov manager firma constructii cu acelasi nume Florin Codin si aceasta persoana se poate gasi si pe platforma LinkedIn. Intru un cuvant, AVETI GRIJA!!!

  2. Martie 2021, acelasi escroc:

    Buna seara domnul ….., va scriu referitor la apartamentul meu de pe Blv Independentei, este la etajul 2 in blocul vizavi de Banca Unicredit. Chiria este 250 euro/luna si doresc chiria pe luna curenta si o garantie de 300 euro (250 + 300 euro). Din dorinta de a inchiria cat mai repede am pus deja un pret mic si nu doresc sa ma discutam legat de acest aspect. Vreau sa inchiriez deoarece lucrez de 3 luni in Anglia (orasul Luton), ca asistent medical si am de gand sa stau mai mult timp aici.

    Adresa exacta nu as vrea sa o spun inainte sa ne vedem, nu vreau sa par nepoliticos, dar momentan nu mai vreau sa vorbesc la telefon pana nu sunt convins ca doriti intr-adevar sa inchiriati. Eu inteleg ca este normal sa ceri detalii, dar sunt multi care pun 10 intrebari din care 5 nu isi au rostul si foarte multi propun sume derizorii. M-au sunat o gramada de agenti imobiliari care se dau clienti si doresc fel si fel de comisioane. Din partea mea nu este problema sa mergem sa facem contract la notar daca doriti acest lucru si sa declaram la Anaf.

    Cand m-am hotarat sa inchiriez am luat in calcul ca trebuie sa fac un drum de aici pana acasa pentru inchiriere, deci nu ar fi asta o problema, as putea sa vin in 2 sau 3 zile in tara. Locuinta este mobilata cum se vede in poze si aveti frigider, centrala propie pe gaze, aragaz, masina spalat, tv, cablu tv si internet de la Digi iar canapeaua este extensibila, va puteti muta imediat. Pozele sunt facute la inceputul lunii februarie cand am fost pentru cateva zile in tara. Daca va place locuinta astept un raspuns sa ma pot invoi in timp util de la serviciu si sa dau email la site-ul de inchirieri sa nu mai tina postat anuntul, nu are rost sa ma deranjeze alte persoane.Nu este aer conditionat dar nu vad o problema sa montez din banii mei un Ac.

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.