Taxa auto 2011 – primele informaţii oficiale

NOUA TAXA AUTO 2011 cu tabelele complete

Va fi mai scumpă, mai extinsă şi tot la fel de uşor de atacat în instanţă.

Într-un interviu pe care l-am luat în urmă cu puţin timp ministrului mediului, Laszlo Borbelyi, am aflat primele informaţii despre taxa auto valabilă de la 1 ianuarie 2011. Ce nu a încăput în cele 2 minute de la ştiri, încerc să vă spun acum.

Prima informaţie importantă este că intră la taxare şi automobilele echipate cu catalizator Euro5. Erau scutite până acum, indiferent de cilindree. Logica din spatele deciziei este că deja aproape toate maşinile noi sunt echipate Euro5, iar de la începutul anului viitor, conform legislaţiei româneşti şi europene, reprezentanţele auto nu mai au dreptul de a vinde autovehicule cu 0 km, noi, decât Euro5. Aşadar nu ar mai avea ce taxa din vânzările de automobile noi, ci doar pe zona de second hand. Asta ar fi o discriminare prea uşor de combătut în instanţă. Unde mai pui că s-ar pierde zeci si sute de milioane de euro la buget din taxare, lucrul pe care nu şi-l permite guvernul într-o perioadă de recesiune.

Partea dureroasă abia acum vine.

În cazul maşinilor Euro4, de acum doar la mâna a doua, treaba devine usturătoare. De la doar o sută, două de euro pentru motorizările mici, taxa va sări spre o mie. Pentru motoare mai mari, puneţi câteva sute şi apoi mii. Ca principiu, grila de taxare degradează maşinile Euro4 la nivelul celor care Euro3 de acum. Adică taxa plătită pentru un motor Euro3 de 2.000 cmc, se va plăti de la anul pentru un Euro4 de 2.000 cmc. La fel în cazul maşinilor Euro3 care vor avea taxe ca la Euro2 şi tot aşa.

Rămân scutite hibridele de toate cilindreele şi maşinile electrice. Pe ultimele nu le-am văzut încă zumzăind pe la noi, dar le aştept cu interes. Problema este că la hibride nu văd cu ce ajută mediul motoare V8 de 4 şi 5.000 cmc cuplate la un mic hibrid, aşa cum sunt pe câteva SUV-uri şi limuzine premium puternice. Aş înţelege rostul derogării în cazul unei Toyota Prius sau a unei Honda Civic Hybrid etc. cu motorizări sub 2.000 de cmc. Poate ia cineva aminte la Mediu.

Ministrul vorbea deasemenea despre o idee îndrăzneaţă de a premia cumpărătorii de hibride sau maşini electrice cu anumite sume. Adică, dacă îţi iei un automobil eco, primeşti spre exemplu o mie, două de euro de la stat. E o chestiune la care şi cei de la Finanţe trebuie să pună umărul şi să îi înţeleagă utilitatea ca să o aprobe. Modelul funcţionează deja cu succes în Franţa. Ce se ia de la cei cu catalizatoare inferioare, este oferit ca bonus celor mai ecologişti.

Ca să tragem linie, maşinile mai vechi de 10 ani, redevin inaccesibile, iar cele mai vechi de patru ani, foarte scumpe. Aşadar eu mi-aş face bine calculele dacă aş fi în locul unui român cu ceva bani la ciorap pentru o maşină rulată. Mai bine în toamna asta, dacă vrei din străinătate. De la anul, doar de pe la noi. Desigur, dacă nu cumva îi mai îmbogăţim şi mai tare pe bulgari cu câte 500 de euro pentru un rând de plăcuţe fără taxă, indiferent de categoria de poluare. Ei nu au industrie auto de protejat şi sunt suficient de săraci încât să îşi permită luxul de a merge lent cu gioarse obosite.

Revin la ce am mai spus şi în alte ocazii. Şi această taxă va rămâne ilegală şi imorală pentru că nu va afecta decât o parte dintre automobilişti. Peste două milioane de dacii vechi obosite, adică jumătate din parcul auto naţional, non-euro pot continua la fel de bine să polueze chiar şi când stau, sau mai ales atunci. Un Euro3 este de 20 de ori mai puţin toxic decât o Dacie din 1995. Soluţia corectă este impozitarea de poluare anuală. Numai aşa îi „motivăm” pe cei cu maşini vechi să nu le păstreze ca să le lase moştenire.

Ultimele articole

Articole recomandate

51 Comments

  1. @Ciprian RT nu-mi spune ca tu esti cel mai corect sofer din lume si mergi cu 50km/h in oras si respecti absolut toate regulile de circulatie…maine poate ne spui ca nu ai acordat prioritate unui pieton, te-ai filmat singur si te-ai dus la politie sa iti predai permisul

    cat despre cei cu dacii vechi- cred ca daca ne uitam la TV nu vedem prea multe accidente cu dacii de pe vremea lu’ bunicu’ …ei circula doar daca au nevoie neaparat, nu se plimba toata ziua prin oras (aici vorbesc de majoritate)

    taxa asta este un paravan pentru bugetul statului si pentru piata de autoturisme noi

    daca intr-adevar este vorba de poluare, s-ar fi acceptat schimbarea motorului unei masini mai usor, astfel ajungand masina la o norma superioara, nu cu atatea omologari si alti bani dati, pentru ca e mai usor sa schimbi un motor sau un catalizator ca la nemti, decat sa schimbi toata masina

    nu se poate innoi parcul auto de la dacii vechi din ’80 la dacii logan peste noapte, aici intervenind rolul autoturismelor SH, care multe dintre ele(vorbesc despre cele straine) sunt mai sigure chiar si decat Dacia Logan si nu polueaza precum masinile non-euro

    oricum un motor de 4000 euro 5 polueaza mai mult decat unul de 2000 euro4 sau chiar euro 3 (asta reiese din cifrele date de producator) deoarece elimina mai multe grame de CO2/ km

  2. Oare cu banii de pe aceasta taxa se vor face parcuri sau se vor planta puieti de copaci pentru a avea un mediu mai sanatos? … Nu cred! nu stiu guvernantii cum sa mai scoata bani din buzunarul si asa gol al romanului !

  3. ura, am scapat de rable prin programul rabla, acum urmeaza o masina noua, pt o singura persoana – role, pt doua – bicicleta( la asta mai faci si schimbul) si pt a treia – caruta domnule(dar aveti grija sa nu depaseasca 8 locuri sau limita de viteza legala). oricum, baietii de la circulatie vor renunta la radare pt ca senatorii si deputatii nu pot plati niste aparate facute pe vapor. asa ca, bucurie scapam de amenzile de circulatie date autovehiculelor.

  4. am o intrebare. ce se va intampla cu pretul masinilor inmatriculate. de ex un s class 320 cdi din 2002 a carui taxa de inmatriculare va fi de 22 mii eur. ce se va intampla cu pretul masinii inmatriculate. va scadea in continuare se va mentine sau va creste?

  5. „Amice… (…)!” Ar trebui sa cunosti citatul.
    Am un Mercedes 123 din 81 de 3000 cm cubi si ma mandresc cu el! Celor care fac grimase cand ma vad cu el prin oras si au senzatia ca eu intoxic mediul ii trimit sa recicleze gunoiul pe care il produc! Dupa aia mai discutam si de polititca de spalare a creierelor si cea de obligarea cetateanului la cumpararea de noi autovehicule. Cei inocenti vad ca o imbratiseaza. Somn usor!

  6. O taxa, daca din pacate exista, ar trebui sa respecte un criteriu elementar (de bun simt), adica sa nu fie mai mare de, sa zicem 25-30% din valoarea reala a masinii…
    Adica daca eu vreau sa imi iau o masina mai veche, in stare buna, sa zicem cu 800 euro, nu pot plati taxe 1500 euro, ar fi o idiotenie, nu suntem in evul mediu si nici pe vremea lui Ceasca, atunci erau taxe 300$ pt masini aduse din strainatae, sau ?

  7. eu merg zilnic cu o dacia 1100 care este pe gpl si emite 135 g/km de co2…mai putin decat un lexus cu motor de 4500 hybrid,mai putin decat un tdi euro 5 samd. plus ca toata lumea ma aplauda…ca sa spun asa…este istoria noastra auto. in italia de ce nu scot fiatul 500….pt ca sunt mai destepti….si mai patrioti decat noi…e usor sa spui ca trebuie sa scoti dacia…daca tu ai passat si mergi cu 160kmh consumi mai mult si poluezi mai mult decat o dacia care merge cu 90. tu ai habar ce cere retromobil …..ca sa o scot la 100% originala masina mea imi trebuie 2000 euro si nu am voie sa fac mai mult de 5000km pe an….eu fac 15000. mai bine ne aliniem la preturile mari la salarii din europa si nu mai fura milioane la autostrazile pe care nu le avem. mai bine cere bani la cei cu numere de bulgaria care nu platesc taxe ca noi cei cu dacia si voi cei cu hybride.
    Mai bine fac taxe mai mici pt gpl, dau stimulente pt montarea gpl…asa cum e afara…gpl inseamna hybrid si unde merg electicele merge.

  8. TAXA ANUALA DE POLUARE ESTE TOT O PROSTIE PENTRU CA DACA NU SE CIRCULA CU MASINA, NICI NU POLUEAZA.CEL MAI CORECT AR FI SA FI FOST INCLUSA IN BENZINA , DAR ASTA INAINTE DE A SE PUNE TAXA DE PRIMA INMATRICULARE.

  9. diferenta dintre cei care au salariu de 700 ron pe luna si cei care nu isi asteapta salariul pentru ca nu au nevoie de el, este ca cei din a doua categorie nu se gandesc si la cei din prima, pe cand cei din prima ii tot pomenesc pe cei din a doua. ce vreau sa zic e : de ce li se „interzice” celor cu salariu de 700 ron sa aiba masina?cu ce sunt ei diferiti, ca oameni , de ceilalti? putem sa fim toti sefi?cine mai lucreaza pentru sefii astia?…aaaa, prostimea, care nu are nevoie de masina, ca poate sa piara , ca mai sunt altii, nu?

  10. eu cred ca toata problema e falsa! eu cred ca ii doare exact in p*** pe astia din guvern de urmatoarele:de masini, de noi , de oamenii acestei tari si mai ales de MEDIUL INCONJURATOR!!! uitati-va la muntii de gunoaie din munti, de pe langa sosele, la poluatorii carora nu le zice nimeni ceva… toata tara este o hazna, o gropa de gunoi!!! taxele sunt pt a stringe bani la buget, buget care trebuie muls de clientela politica, iar noi cei de rand nu contam !!! nu are , nu a avut si nu o sa aiba niciodata nicio treaba cu MEDIUL!!! doar bugetul ii intereseaza!!!!

  11. naiba sai ia de hotii pun pe butuci o gramada de servisuri sunt satul de tara asta numai taxe peste taxe si noi stam si inghitim tot de la hotii astia de guvernanti popor slab merita soarta lui ceausescu

  12. Le trebuie mansini noi si nu ai unde sa mergi ca numai gropi peste tot si vezi doamne ce de autostrazi astai tara democrata ne inpun iei ce masini sa cumparam ca au iei afaceri cu loganu programu rabla bani din buget joooooooooooooooooooooooo guvernul de hotii in 1989 au murit degeaba acuma isi bat joc de noi aroganti parca suntem la mila lor avem un presedinte parcai hittlar si Boc catelu lui mie sila de iei .cacati .

Dă-i un răspuns lui Traficant Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.