Tableta intră în mașină – R-LINK de la Renault

Renault a anunțat ieri prima tabletă pe care o va integra în automobilele sale. E vorba de Zoe și Clio pentru început în 2012. R-Link e de fapt o tabletă de 7” pe o versiune modificată de Android din câte îmi dau seama. Tehnologia este adaptabilă așadar la prezent dar mai ales la viitor. Formatul acesta cu diagonală de 18 centimetri promite să devină un fel de standard pentru tableta… mobilă. Adică atunci când ești în mișcare vei prefera ceva la aceată formă, inclusiv în mașină.
Mă încântă dar mă și pune pe gânduri.

Sistemul R-Link oferit de Renault oferă ceva în plus pe lângă o simplă tabletă Android. Va avea un AppStore/Market care se va numi R-LINK Store unde se vor găsi aplicații acceptate pentru această tabletă. Va putea fi deasemenea comandată de pe volan, la fel ca sistemele audio actuale și va oferi foarte multe servicii susținute de voce fie pentru lansarea de comenzi dar și pentru confirmarea unor informații, astfel încât șoferul să stea cu ochii la drum și nu la tabletă.

Dilemele mele…

1. Procesorul anunțat este de la Texas Instrument, este ARM, adică relativ banal pentru momentul actual. Avantajul standardizării ”slotului” / adică a spațiului pentru tabletă în bord, ar fi introducerea de tablete mai avansate tehnologic cu procesoare dual sau chiar quad-core pentru performanțe mai bune audio, video și navigație 3D.

2. Orice versiune de Android de până acum poate fi root-ată. În plus, se știe că se poate și se va putea face destul hacking pe tablete Andorid conectate la internet. Virușii mobili sunt deasemenea în creștere cu 500%. Cum va putea Renault să controleze răspândirea de viruși în mașină?

Ideea era de așteptat după ce Mini a introdus deja iPhone-ul în mașinile sale…

… iar Saab a anunțat ceva similar denumit iQon.

Desigur, mai există și soluția integrării after-market a unei tablete în automobil Poate arăta sau nu bine…

Ultimele articole

Articole recomandate

3 Comments

  1. Mactard sau nu Jackson Electronics a lansat deja de anul trecut sistemul iRoc pt iPhone. Va urma si un iRoc pentru iPad2.
    De asemenea BMW a demarat inca de anul trecut crearea unui capital pentru startap-ul integrarii Android-based infotainment pe masinile lor. Tesla, Model S are deja optiune pentru Android-based infotainment. Vor urma si altii…

    „hacking pe tablete Andorid conectate la internet”, sa fim seriosi plaja dezvoltarorilor de solutii antivirus este inexistenta? Din contra, solutiile antivirus pentru PC vor fi o gluma proasta pe langa oportunitatile pe care le ofera piata device-urilor mobile.

Dă-i un răspuns lui Paul Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.