Surpriza Anului – Telefonul cu două ecrane – Nubia Z20

Acesta este cu siguranță surpriza anului! Nubia Z20 este un telefon cu două ecrane OLED pe care poți face aceleași lucruri. Dacă te plictisești de exemplu de cel mare, sau ți se pare prea incomod, treci la cel mic și îți faci treaba. Glumesc, evident. E puțin exagerată ideea cu două ecrane dar are un scop, poți să vezi camera de pe spate atunci când îți faci selfie. Asta este soluția Nubia pentru ecranul edge-to-edge.

Dar asta nu e tot, telefonul surprinde la mai multe capitole. Camera este neașteptat de bună și poate filma la rezoluție 8K, la 15 cadre pe secundă, se vede bine doar la lumină naturală. Imaginează-ți însă ce timelapse-uri poți face cu el, direct din telefon.

Procesorul este al treilea element surpriză. Are un snapdragon 855+, adică cel mai rapid la acest moment, capabil să ruleze orice joc și orice aplicație fără nici un fel de probleme. Hei, e la același nivel cu Note 10 sau OnePlus 7T chiar.

Conectivitatea nu lasă deloc de dorit, are cel mai rapid modem de LTE, Bluetooth 5.1, bateria are nu mai puțin de 4000 mAh și este și mai ușor decât oricare alt telefon de dimensiunea lui. Serios, 186 de grame cu o baterie de 4000 și două ecrane… De ce nu fac și alți producători la fel?

Îți dau un al patrulea element surpriză: 549 de euro. Sau dolari, și îl poți cumpăra de aici.

Ultimele articole

Articole recomandate

1 Comment

Dă-i un răspuns lui Popescu Sebastian Mihai Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.