Stimată Anca Boagiu

Stimată doamnă Anca Boagiu,

Poate vă bucuraţi că tocmai aţi fost numită ministrul transporturilor şi infrastructurii. Să fii ministru e totuşi o treabă pentru un profesionist de înalt nivel şi o confirmare că puterea te place pentru că eşti puternic. Din păcate trebuie să vă stric „luna de miere” cu presă încă de a doua zi. Vă garantez că de data asta nu o să vă placă la Transporturi. Asta, dacă v-a plăcut acum zece ani când aţi stat cinci luni.

Scurt pe doi, e jale, doamnă Boagiu. Şi o să fie şi mai rău. Chiar nu ştiu şi nu cred că veţi putea face minuni acolo. Şi nu mă refer aici la chestiuni majore, ci la micile dezastre, care nenorocesc nervii şi răbdarea oamenilor. Să vă fac o listă mică cu probleme urgente:

– Deîndată ce vă instalaţi, o să trebuiască să daţi afară între 7 şi 8.000 de ceferişti. Negocierile cu sindicatele s-au blocat înainte de remaniere pentru că toţi au preferat să amâne ziua de scos castane pentru după. Partea proastă este că nu prea aveţi alternative acolo. Companiile feroviare au ajuns praf, pulbere fină de pe urma dezinteresului, furtului şi incompetenţei celor care ar fi trebuit să le facă rentabile, să atragă fonduri pentru investiţii, să instaleze măcar nişte amărâte de automate prin gări ori să implementeze cumpărarea biletelor online. Viteza de deplasare medie este mai mică decât pe vremea războiului. CFR Marfă este deasemenea pe punctul de a fi privatizată (a se citi vândută) pe bani prea puţini austriecilor după ce a fost canibalizată de privaţi cu ajutorul statului.
– O să aflaţi mâine, poimâine că nu prea aveţi bani pentru nimic. Aţi fi putut avea vreo 5,5 miliarde de euro de la Uniunea Europeană, însă incompetenţii din minister nu au reuşit să atragă decât 36 de milioane de euro în trei ani. Mai aveţi încă trei ani, însă chiar dacă munciţi zi şi noapte nu mai aveţi cum absorbi toate sumele.
– Nu doar din această cauză asta, nu aveţi bani pentru drumuri nici măcar pentru cârpeli. Contractele de deszăpezire nu sunt rezolvate şi o să ningă destul de repede anul acesta. După zăpadă o să se umple din nou de gropi şi o să fiţi înjurată copios pentru că nu veţi avea cu ce petici.
– Să vă mai zic de autostrăzi? Aproape totul e blocat. Nu se mai lucrează decât la limită de avarie pe Autostrada Transilvania şi Arad – Timişoara. Peste două săptămâni vă vor anunţa şi ei că opresc activitatea dacă nu le plătiţi facturile întârziate. Punem pariu? Sub Berceanu s-au blocat penibil Bucureşti – Ploieşti care putea fi gata la primăvară şi proiectul de concesiune pe Comarnic – Braşov. BERD încă vrea să dea bani pe el, dar ministerul dvs. nu mai vrea să reia licitaţia după ce câştigătorii de pe locul 1 s-au retras misterios. Se mai pregăteşte un tun şi pe Deva – Orăştie.
– Rovinieta electronică, doamna ministru, mai este un tun care poate fi oprit la timp. Ministerul vrea să dea 30 de milioane de euro pe un sistem care costă 100.000 de euro.
– La Aeroportul Băneasa aţi putea debloca renovarea şi extinderea sălii de aşteptare. Există sute de metri de spaţii libere care zac nefolosite în timp ce pasagerii se înghesuie în aerogara prea mică. Bani sunt la aeroport şi se poate face într-o lună.
– La Otopeni se trag deasemenea nişte tunuri cu renovări şi parcări de patru milioane de euro. Extinderea trebuia finalizată acolo de 10 ani. Şi să nu uit de spaţiile comerciale pe care vor să pună mâna nişte arabi combinaţi cu români de afaceri.
– Să nu uit de canalul Dunăre – Bucureşti. Comunismul l-a adus până la 15 km de Bucureşti, dar a venit capitalismul şi s-a furat aproape tot fierul de pe maluri. Nu-i aşa că ar fi frumos să tragă vapoarele în Capitala României?
– Poate rezolvaţi şi problema terenului din faţa ministerului, peste drum de Gara de Nord. Sub parc ar merita să apară parcarea aceea subterană promisă de şeful dumneavoastră. Nu mă refer la primul ministru.

Dacă rezolvaţi măcar un sfert din astea până la următoarea remaniere, aţi putea fi cel mai bun ministru al transporturilor din istoria ultimilor ani. Deşi nu cred că vă vor ajunge cinci, maximum şase luni. Sau mă înşel?

Ultimele articole

Articole recomandate

24 Comments

  1. Bravo George!

    Ar mai fi de adaugat si centura Bucurestiului, s-au blocat in exproprieri, arata ca transeele de razboi acum.
    De fapt iti dai seama, noua ne e greu sa facem o sosea de centura – nu trece prin munti, nu tuneluri, un drum drept!

    Estimarea mea pt finalul acestei centuri – in jur de 6-8 ani de acum inainte….

  2. Subscriu si intaresc problema celor doua aeroporturi.
    Poate doamna Boagiu, se va milui sa ne scape de incompetenti, spagari si pilosi\. Poate in sfarsit se va lucra la infrastructura aeroporturilor si nu la parcarea pentru pasageri. Poate ne va ajuta cu dotarile de ultima generatie in domeniul acesta ca sa intram si noi in randul lumii. Avioanele nu aterizeaza si decoleaza pe si de pe parcarile auto, ele au nevoie de piste solide si nu carpite, cai de rulare si platforme de imbarcare debarcare pasageri curate si corect amenajate si marcate. Sa speram ca asa ca femeie va fi o buna gospodina si va matura gunoaielor din zona aeroportuara….

  3. Nota 10 d-le Buhnici! Excelent! O actiune cu valoare de capodopera.
    Asta-i jurnalism de urmarit!
    Ce se face la Realitatea, Antene, B1 si pe unde-or mai fi la fel n-are nici un efect asupra personajului discutat si cu atat mai putin asupra celor ce privesc. E suparator pentru ca nu intrezaresc nicio speranta in toata dezbaterea respectivului subiect. E dezamagitor, plictisitor, e chiar frustrant sa vezi cum se repeta zi de zi acelasi scenariu lipsit de sperante
    Nemultumit, imi spuneam ca ei, ziaristii, ar putea fi mai incisivi, mai eficienti daca ar organiza actiuni iesite din tiparele zilnice ale formatului. Au informatii, cunosc personajele, marea lor majoritate activeaza in domeniul public. Exista numeroase posibilitati sa intilneasca aceste personaje pentru a le demasca unele trasaturi dominante nocive: egoismul, lacomia, reaua credinta, individualismul, etc. Dar nu, nu se-ntampla de astea. (De aceea nici nu ma mai uit la televizor, n-am ce vedea. Intru pe net si-mi aleg eu genul de informatii constructive pentru interesul meu.)
    De data asta am gasit un material extraordinar de valoros care, sigur, imi alimenteaza sperantele. Foarte probabil ca articolul asta sa reuseasca sa impinga din spate conducerea de la Tranporturi mai puternic decat actiuni de la opozitie, televiziuni, presa obisnuite doar sa consemneze semnale negative. Acum e altceva, o ridicare de minge la fileu pentru minister care nu poate sa o neglijeze.
    Excelent! In seara asta ma simt mai tare. Ma simt ca atunci la Montreal, cand Nadia a luat nota maxima la barna, eram cineva, eram contemporan cu Nadia.
    Viitorul pe care-l vad eu are si unele nuante de roz! Multumesc d-le Buhnici.

  4. D-na ministru, a transporturilor! Va rog, sa nu mai cereti sa se mai vopsesca toate garile din acesta tara cu acea culoare oribila pe care le-ati vopsit cand a-ti fost ministru, va rog,mu….lt!Ciudat, oare chiar ea o fi dat ordinul acela stupid, aratau groaznic toate, acum s-au exfoliat .Ocupati-va de CFR Marfa si luatii contractele GFR-ului ,asta numai daca va aveti pe bune cu d-l Berceanu.

  5. Ancuta o sa faca ceea ce au facut toti ministrii care s-au perindat pe la transporturi: o sa contribuie la pusculita partidului si o sa scape si ea, saracuta, de toate datoriile pe care le are.

  6. Dl Buhnici,

    deci, ii scrii o scrisorica dnei Boagiu. Ii spui ceea ce probabil stie si ea, foarte bine. Ii cereti, nici mai mult nici mai putin, sa fie „oama” providentiala, ceea ce va face ceea ce niciun ministru al Transporturilor nu a facut in ultimii 20 de ani!
    Si de ce nu a facut? Din incompatenta? Man, cum e posibil sa numim mereu, de 20 de ani incoace, numai incompetenti la acest Minister (si la altele, de fapt)? Totusi, ca un fir rosu (dar pitit bine) se intilneste adevarata cauza: ei lucreaza cu romani! Sau cu arabi cirdasiti cu romanii… Spagari, profitori, incompetenti,
    Si vreti ca dna Boagiu sa corecteze acestea in citeva luni? Ia incercati un exercitiu de imaginatie: ce s-ar intimpla daca de miine ea se apuca sa elimine toti acesti profitori, spagari si incompetenti? Va spun eu (si nu cred sa ma insel): Ar crea un blocaj politic, Parlamentul i-ar cere capul, PDL si-ar retrage sustinerea politica, Boc ar destitui-o. Si toate jurnalele (inclusiv Gandul) ar injura-o!

    Eu gasesc o singura vina dnei Boagiu: ca accepta functia. A fost o data ministru, ce-i mai trebuie? L-a cunoscut si pe Nicolaiciuc… In mod cert, nici partidul, nici Basescu, nici romanii nu merita sa te strofoci acolo unde nu e… Ca ministru sa fii injurat ca nu se face iar in dosul tau toti sa fie pusi pe capatuiala. De la „bisnitari” pina la proprietarii unei pirloage aflate intimplator in calea unei sosele…

  7. din pacate ,tavalugul „restructurarilor”la CFR nu vor opri aici .
    Asa este,se vor face noi disponibilizari vorbesc in special de CFR Marfa, cu tendinta de privatizare.
    Se fac de-a valma fara pic de analiza si logica.doar pe premisa de a da afara ca asa trebuie ,cum de altfel s-a facut si in luna martie 2010.
    In prezent se da somaj tehnic,fara nici o analiza,obligatoriu,ca de trebuie sa iasa nr. de zile raportate la inceput de luna
    Daca cumva este de activitate nu mai sunt chemati oameni din 75%,ca de e greu ,se fac rapoarte,care la rindul lor se aproba de Bucuresti.
    Si uite asa din boacana in boacana s-a dus Marfa pe apa Dunarii sau Dimbovitei si tot asa.
    Nu avem voie sa participam la licitaii de contracte ,avem datorii,da le ia-u GFR,Servtrans si alte firme private.Toate dar absolut toate s-au „ajuns” pe spatele CFR Marfa adica vagoane,locomotive,inclusiv oameni.
    Nu se mai platesc(adica nu se mai fac obligatoriu) ore festive,ore de noapte.Parc de vagoane vechi,locomotive vechi,infrastructura veche,oameni de conducere vechi,gindire ingusta…..oare cine o mai ramane?

  8. Si alte sfaturi pt dna ministru:

    Daca vreti sa se progreseze cumva cu autostrazile, dati-le altceva de lucru celor 999 de ingineri agronomi din Compania de Autostrazi …

    Aduceti specialisti, adica ingineri de drumuri si poduri, manageri de proiecte etc. Numai cu specialisti puteti / putem progreasa, nu prieteni, rude, pile si alti neaveniti.
    Asta la transporturi, dar si in celelalte domenii ale administratiei si economiei.

  9. Felicitari pentru articol.Mi-as permite sa adaug ca ar fi de preferat ca doamna sa nu faca greselile predecesorilor de a readuce in structurile MTI ,pe cei care au dat „tunuri”.
    Daca ,prin absurd ar reusi sa aduca si niste profesionisti….
    Sunt atit de multe de spus despre ce se petrece in MTI……

Dă-i un răspuns lui George Buhnici Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.