Acesta este lucrul pe care l-am observat în primul rând la mine, dar din spusele colegilor, fiecare din membrii echipei Cavaleria a cheltuit mai puțin în aceste două luni. De asemenea, fiecare dintre noi a învățat să își controleze mai bine economiile dar mai ales investițiile. Prin investiții mă refer la lucrurile pe care ni le cumpărăm și apoi uităm pur și simplu de ele prin dulapuri și sertare, produse fizice, haine, gadget-uri. Am învățat să gândim pe termen puțin mai lung și să cântărim mai greu decizia de a ne cumpăra un smartphone sau un laptop nou.
Acest lucru se vede și la cei plecați în afara țării, care, după spusele celor de la TransferGo, au trimis mai mulți bani cu 50% ca până acum. Este o creștere semnificativă și explicabilă prin faptul că nu mai ieșim nici în oraș, nici nu am mai avut deplasări atât de multe la magazin dar și sărbătorile le-am petrecut acasă la noi, nu neapărat cu familia. E drept, am făcut economii la drum, la bilete de avion, iar cei care au fost norocoși să fie deja cu familia la momentul impunerii interdicțiilor au simțit cel mai mult acest lucru.
V-am mai povestit despre realizările celor de la TransferGo, aici ai doar un exemplu. Pe scurt, este o soluție de transfer a banilor în mai puțin de 30 de minute, de la un utilizator la altul, din orice țară ai fi. Desigur, majoritatea operațiunilor lor sunt în Europa, acolo unde au plecat la muncă mulți dintre români.
Ce îmi place foarte mult este că, la fel ca alți operatori de plăți și transferuri cei de la TransferGo au și aplicație mobilă și aproape 80% din toate transferurile au fost făcute prin intermediul acesteia. Bravo, e mult mai simplu să ai acces la atenția oamenilor dacă ai și o aplicație de mobil. Noi nu avem nevoie de exemplu, site-urile noastre se văd la fel de bine și pe mobil.
Mi-a plăcut un element din comunicarea lor, și aici le dau dreptate: ”TransferGo este singura companie pan-europeană de transfer de bani care poate garanta că fondurile clienților vor ajunge la destinație în 30 de minute și este preferat de migranții care trimit bani acasă la familiile lor, dar nu vor să facă afaceri cu birocrația și taxele impuse de bănci pentru procesarea plăților în alte țări și valute.”
Da, taxele bancare sunt motivul principal pentru care cauți alternative, și apoi și durata unui transfer în sistem clasic SEPA. Nu cred că sunt mulți în situația de a transfera sume foarte mari sau de 100 de ori pe zi bani, în așa fel încât să trezească suspiciuni de fraudă. Pur și simplu familia rămasă acasă are nevoie de o sumă de bani și de obicei este urgent, nu pot aștepta 1-2 zile mai ales dacă e și weekend.
Sunt curios ce experiență ați avut voi cu TransferGo, l-ați folosit sau utilizați altceva pentru transferul de bani? Lasă un comentariu mai jos și cu siguranță vei ajuta comunitatea cu impresiile tale. Încearcă TransferGo aici!