Atunci când vine vorba de design la capitolul telefoane a existat întotdeauna un producător care a încercat să facă lucrurile diferit. Japonezul gândește mai zen decât restul lumii. Din păcate, sau din fericire, depinde cine se uită la ultimele două generații de telefoane Xperia, acum seamănă și mai mult cu ale liderilor. Da, nu vorbeam de Apple ci de Sony, și poate e și nostalgia de vină, dar îmi place mult ce au scos de pe linia de producție. Apropo te-ai întrebat vreodată cum ar arăta o mașină de la Sony? Eu da, și încă nu îmi pot imagina.
Revenind la jucăria asta lansată la doar 6 luni după ultimul lor vârf de gamă, Xperia XZ3 este chiar pe locul 6 ca performanță, la o distanță de câteva sutimi de celelalte locuri și de podium. Ca Marian de altfel, pe care aș vrea să îl văd cu un cap tractor la coastă :)
Și la fel ca și Marian, sunt sigur că Sony va reveni în topul preferințelor pe acest segment. La televizoare stau bine, la căști din nou foarte bine, mai rămâne doar să recâștige inimile fanilor înfocați, pentru că nu prea ai ce să îi reproșezi. Chiar nimic. Îmi place atât de mult încât cred că o să ia locul Note-ului pentru o perioadă. Hmm, să o fac sau să nu o fac?
Am scris un comentariu dar nu a apărut niciodată
Si eu. Intrebam ce imi recomanda intre xz2 si xz3, tinand cont si de durata bateriei. Vad ca nu apare comm :(
E super tate. Eu am un Z5 si urmatorul va fi cu siguranta xz3 . Sper sa nu se incalzeasca la fel de repede !
Te rog să-mi dai mi-e giveaway-ul iPhone XS
Op 5t lava Red, mate 10 pro, S8 plus și Xiaomi mi 8, mă interesează autonomia și camera in special.Ce îmi recomanzi din cele enumerate mai sus.
Azi am intrat si eu un posesia lui, este fascinant.
Pana de curand eram fan telefoane compacte, pana am pus mana pe XZ3.
Mai am pe acasa un Z5compact,Z3 compact,un Xperia L :D
Sunt fan Sony. Am avut Z, Z5.
Asteptam sa apara ceva cu adevarat nou. Cred ca acesta va fi noul meu telefon. Foarte util review-ul!
Serios??? Minunat, mirobolant si fantastic? Un terminal care acum 3 ani era 800 $ acum nu mai primeste uppdate de soft si tu crezi ca sunt minunati? Cat mai costa un review pozitiv in zilele astea?
Salut ,George!Vreau sa imi cumpar un telefon nou si nu stiu ce sa aleg.Bugetul ar fi de 2500-3000 de RON.Eu ma gandeam la OnePluis 6 si la Note 8.Tu ce ma sfatuiesti sa fac?
Cred ca e cel mai frumos telefon . merita sa faci schimb de la note 9 , note 9 e prea ,mare ca sa fie un daily phone ..sony a reusit sa se intoarca cu un telefon cu performanta reidicata si foarte bun pentru purtat intr un buzunar obisnuit ..cat si la un buget mediu .
XZ2 cind a aparut batea tot ce era pe piata , XZ3 cred ca este la fel – nu stiu ce modificari au fost aduse
Salut! Intre xz2 si xz3 ce imi recomanzi? Merita xz3 diferenta de bani? Ma intereseaza in special bateria care as vrea sa tina mai mult de o zi. Multumesc anticipat!
Fost fan Sony…. pana au aparut modele Galaxy de la Samsung
inca am acasa un k750i si un k800i :)
nu as zice pas la o revenire la Sony
Bună George ,iubesc marca sony am avut unul dar din păcate ma părăsit.Am avut Samsung dar simt o alergie la ele, nu le suport momentan folosesc HTC U 11 îmi place, e bun dar nu e ca sony. Cu sony simțeam ca vibrez cand îl tinean în mâna.Vreau da revin la sony și te-aș ruga să-mi spui dacă știi ceva de Sony Infinity ? va apărea la anul sau nu apare în Europa ?mulțumesc ptr ce faci și felicitări
A fost și rămân un fan Sony indiferent de condiții.
Ce aleg din XZ3 si Oneplus 6T ? Am avut U12+ si l-am dat din cauza bateriei si al ecranului si as dori sa cumpar unu din cele 2. XZ3 sau 6T ?