Acesta este unul dintre acele review-uri la care nu avem mari așteptări. Știm deja că am insistat suficient de mult pe partea tehnică a acestui aparat, și doar cunoscătorii se vor bucura că văd în premieră acest review la noi. Luați cu un strop de sare, modelul pe care l-am avut câteva zile este un sample, adică nu este un produs complet finit și vor exista diferențe în performanță și poate și la aspect. De exemplu nu am putut testa WiFi-ul, Bluetooth-ul și conectivitatea prin rețea, precum și autonomia bateriei. Avem rezerve mari la acest capitol dar vom vedea dacă se adeveresc când vom mai pune mâna pe produsul final.
Aceasta este așadar a treia cameră din super seria de succes de la Sony, cea gândită pentru cei care filmează mult, și în primul rând se filmează singuri. Ah, și nu le place să care lumini cu ei. Pe scurt, acestea sunt îmbunătățirile majore ale lui Sony A7S III.
Avem ecran rabatabil la 180 de grade, ca să vezi și tu ce filmezi în timp ce te filmezi singur. Adică special pentru vloggeri, așa cum trebuia de la început. Era practic motivul pentru care Sony a fost ”certat” de toată lumea pe forum-uri.
Avem un meniu complet regândit de care sunt absolut îndrăgostit în comparație cu versiunea anterioară. După ce ne-am chinuit atâția ani cu un meniu atât de complicat, putem să respirăm ușurați că nu trebuie să mai cărăm manualul de utilizare cu noi. Chiar și în telefon sub forma unui fișier PDF.
Autonomia bateriei este mai mare cu aproximativ 50% dar din nou, nu am apucat să o testăm cum trebuie. Parcă cifrele nu se adună iar cei de la Sony ne-au spus că produsul venit la noi la test nu e varianta finală.