Categorie: Editorial

Sex, droguri şi România

Nu obişnuiesc să găzduiesc alţi jurnalişti, însă comentatorul de mai jos o merită. Bine scris, la obiect.

In Romania nu se intimpla vreodata sa fie “momentul potrivit”. Aceasta filosofie, draga tuturor politicienilor, serveste pentru tot felul de calcule, atacuri, interese, ascunzind frica de reforme. De pilda, de un an de zile, lozinca ar fi “lupta cu criza”. Activitate care, fireste, nu prea se intimpla, fie din prostie, fie din calcul electoral. Asa se explica de ce legile educatiei, salarizarii, pensiilor au fost aminate decenii. Pentru ca unii, la un moment dat, au considerat ca nu aceea este urgenta. Si, fireste, de doua decenii, de cind Romania este unul dintre principalele rezervoare de “carne vie” pentru bordelurile lumii si a devenit una dintre pietele de desfacere pentru stupefiante, nu a aparut niciodata oportunitatea unei actiuni politice inteligente in aceasta directie.

Raportul Comisiei prezidentiale pentru analiza riscurilor sociale si demografice identifica, printre multe altele, doua zone sensibile – prostitutia si toxicomania – si propune solutii. Nu acum, imediat, in campanie, spre deliciul demagogilor care au prins din zbor un argument “vandabil” de atac la adresa lui Traian Basescu, ci pentru viitorul care vine peste noi si ne prinde, de regula, nepregatiti, fiindca niciodata nu s-a gasit momentul pentru actiune.

Acceptarea legalizarii prostitutiei nu mai este o problema pentru cea mai mare parte a romanilor. Dezbaterile din ultimii ani au lamurit ca nimic catastrofal nu se va intimpla cu moralitatea natiunii; toata lumea ramine, in principiu, un bun candidat pentru a bate la portile raiului, daca aceasta era preocuparea. Diferiti lideri politici romani s-au pronuntat de-a lungul timpului, intr-o forma sau alta, pentru legalizarea sexului comercial din diferite ratiuni: control sanitar, eventuala fiscalizare. Singurul obstacol este unul de imagine: trebuie sa vedem care partid politic sau lider isi va asuma costurile posibile ale promovarii unei asemenea legi.

mai mult aici.