Un kilogram de carne de vită proaspătă costă 2 dolari. Un ciorchine întreg de banane, cam 5 dolari. Iar maniocul dintr-o singură grămadă poate hrăni o familie întreagă. Sunt în Kasese, al doilea oraș ca mărime din Uganda, alături de noul meu prieten ugandez, Joseph, și facem un tur prin piața locală în cea mai importantă zi a săptămânii. Energia de aici e incredibilă – totul e viu, e ca o petrecere.
O piață unde totul e local, organic și ridicol de ieftin
Primul lucru care mă dă pe spate e cât de aproape de pământ e totul. Găinile sunt rase englezești care se hrănesc singure pe câmp, exact de aceea au gust atât de bun. Lângă ele – rațe locale, fasole de toate felurile, porumb alb, ardei iuți, ghimbir, manioc. Aproape toată mâncarea e organică și produsă chiar acolo, în satele de pe munte, nu vine de departe ca la noi în supermarket.
Și aici e diferența mare: oamenii din Kasese nu merg la supermarket, merg la piața adevărată. Negociem un ciorchine de banane, descoperim bananele-bebeluș, vedem cum se vând cartofii deja curățați și decojiți, ca un serviciu inclus. Carnea e mereu ștampilată, proaspătă, tăiată pe loc cu un cuțit imens. Două dolari kilogramul de vită – îmi vine greu să cred.
Viața fără electricitate, dar cu telefon în orice buzunar
Aici devine fascinant. Mulți oameni de aici nu au electricitate acasă, dar aproape toată lumea are un telefon – dacă nu un smartphone, măcar unul mic, cu radio. Cum le încarcă? Vin la piață, la centrele unde se face încărcarea, și își iau bateria pentru următoarele câteva zile.
Plățile? Mobile money peste tot. Numerar și bani pe telefon, dar zero carduri – nu sunt acceptate aici. Pentru gătit și iluminat se folosesc parafină (kerozină), cărbune și lemne de foc, pentru că gazul e scump și nu există țevi. Practic, când ajungi să ai gaz și electricitate, înseamnă că ai ajuns bine în viață.
O țară incredibil de tânără și mândră de școală
Suntem cu câteva zile înainte de începerea școlii, așa că jumătate din piață e plină de uniforme, pantofi negri, saltele, valize metalice cu lacăt – copiii dorm la internat și își duc lucrurile cu ei. Și cifrele spun totul: vârsta medie e în jur de 16 ani, fiecare familie are aproape 5 copii, iar 97% dintre ei merg la școală. O țară extrem de tânără și plină de viață.
Copiii nu se joacă pe smartphone-uri – n-au descoperit încă internetul. Se joacă un joc cu un băț și o întrebare („câte țigări fumează tatăl tău?”) după care numără. Apropo de țigări: aproape nimeni nu fumează aici, fiindcă e scump și comunitatea privește lucrul ăsta diferit. Se bea alcool, dar fumatul e rar.
Primul meu Rolex – și nu e un ceas
Ca să închei turul, Joseph insistă că în Uganda trebuie să-ți iei un Rolex. Liniște: nu e ceasul, e un chapati cu ou, prăjit pe cărbuni cu roșie și ardei verde. Primul meu Rolex, împărțit pe jumătate. Ai zice că e omletă, dar nu e deloc – e o experiență pe care trebuie s-o trăiești dacă ajungi vreodată aici.
Lecția pe care o duc cu mine din piața asta: oameni săraci lipiți, dar fericiți, cu mâncare organică, comunitate puternică și o energie pe care la noi am pierdut-o pe drum. Dați-i un follow lui Joseph și ne vedem la următorul vlog. Pace și iubire!
