Categorie: Gadget

SAMSUNG GALAXY NOTE 10 PLUS – DUPĂ ”APROAPE” O LUNĂ

Acestea sunt impresiile mele după ce am folosit Samsung Galaxy Note 10 Plus după aproape o lună. Erau trei săptămâni și puțin până la data filmării acestui clip și deși mi-a fost un companion de încredere, e timpul să trec la ”cea mai cea” bestie a momentului. Vă spun la finalul clipului care este acesta, sau puteți să ghiciți voi aici în comentarii.

Primul impediment ar fi poate lipsa mufei de căști, deși am reușit să folosesc alte căști pe Bluetooth, doar ca să nu mai folosesc adaptorul de la USB-C la mufa clasică. A doua ”mică” problemă e legată tot de obișnuința mea în utilizare. Nu am folosit niciodată pen-ul. L-a folosit mai mult Ariana când s-a jucat prima dată cu Note 8 sau Note 9, în rest am uitat complet de el. Știu că sunt alții care îl adoră, dar eu nu.

Senzorul de amprentă este rapid, însă nu suficient de rapid cu ce m-am obișnuit eu. Sigur, deblocarea cu amprentă e mai rapidă ca acum o săptămână. După ce am dat jos folia de pe ecran.

Acestea sunt doar câteva din micile neajunsuri ale lui Note 10 Plus. Îți spun mai multe, plus alte tips & tricks în clipul de mai jos.