Categorie: Gadget

RYDE 600 – Trotinetă sau scuter? [REVIEW]

Nici eu nu știu. Atunci când trotineta poate atinge 60 Km/h și are și o șa confortabilă nu știu cum să îi mai spun. Acest RYDE 600 pare să fie câte puțin din ambele, și se descurcă de minune la provocărea Codrin + Răzvan. Nici măcar nu știu unde să o clasez, la distracție sau chiar mijloc de transport pentru câteva zile prin oraș. Poți să te urci liniștit pe ea să mergi la birou fără să o încarci jumătate de săptămână, dar poți să te iei și la întrecere cu mașinile în trafic. Slabe șanse să te depășească cineva la cum se circulă cel puțin în București.

Vrei să vorbim despre dotări? Așa cum facem la mașină? Ei bine are stop pe frână, sistem de alarmă cu antifurt, semnalizare, închidere cu cheie și chiar sistem GPS pentru localizare. În caz că reușește cineva să ți-o fure. Recomand totuși să o legi de un stâlp solid dacă ai de gând să o lași afară, deși la cât de frig este nu îți recomand. Chinui bateriile degeaba.

Apropo de baterie, e de la LG și are 52V și 25Ah iar motorul dezvoltă nu mai puțin de 600W. Recunosc că nu am testat-o la această viteză total nesigură. Îmi plac mult picioarele mele așa cum sunt ele. Codrin și Răzvan s-au avântat însă destul de mult cu ea, și pentru asta le mulțumesc.

Te invit așadar să urmărești review-ul video de mai jos și să îmi spui dacă te-ai da cu așa ceva. Sau dacă te-ai dat deja, spune-mi ce părere ai tu despre ea.