REVIEW LA PĂTRAT – Moto G7, G7 Play, G7 Power, G7 Plus

Acestea sunt cele mai accesibile telefoane care vin cu Android 9. Accesibile, nu ieftine, pentru că de la un preț aproximativ de 200 de euro pentru cel mai mic și puțin peste 300 de euro pentru cel mai performant sunt de părere că sunt, probabil, telefoanele cu cel mai bun raport preț-performanță. De până acum, pentru că avem așteptări de la MWC, târgul de tehnologie la care ajungem în fiecre an să vedem cele mai noi lansări din domeniu.

Moto G7 a fost lansat de curând și promite o performanță medie la un buget mediu. Nimic spectaculos până acum, însă primul lucru pe care îl observi când pui mâna pe un Moto este calitatea construcției și faptul că softul este foarte rapid. Sunt printre primii pe listă cu update-urile și pentru asta au o mare bilă albă de la noi.

Sunt patru modele, Moto G7 Play, mezinul familiei cu un ecran de 5.7 inci și un ecran HD. Are o singură cameră principală și o baterie de 3000 mAh și doar 2 GB RAM. O decizie din partea producătorului care îl afectează puțin la performanțe, însă nu atât de mult pe cât ne așteptam.

Moto G7 Power este cel cu mușchi la capitolul baterie, 5000 mAh și o încărcare rapidă. Are un ecran mai mare, de 6.2 inci cu aceeași rezoluție HD și aceleași performanțe hardware. Bine, puțin mai ridicate și este și mai fluid în meniu pentru că are 4 GB RAM.

Apoi vine Moto G7 cu un ecran tot de 6.2 inci, 4 GB RAM, același procesor și modul grafic și o baterie de 3000 mAh. Plus cameră duală pe spate, sensibil mai bună ca celelalte și tot 4 GB RAM. În rest, același procesor ca și primele două.

G7 Plus este cel mai puternic, procesorul fiind însă doar o idee mai bun. Are tot 4 GB RAM, un ecran de 6.2 inci cu rezoluție puțin peste FullHD și baterie tot de 3000 mAh. Camera are însă o surpriză, are stabilizare pe cea principală și filmează chiar 4K cu cea de selfie. Am verificat, după cum vei putea și în video acest lucru. Bravo Moto, acum știu ce telefon pot recomanda pentru YouTube cu camera frontală.

La nivel de performanțe însă scorurile de AnTuTu spun mai tot. Sunt foarte similare iar acest lucru face decizia de achiziție și mai ușoară. Așadar, tu pe care l-ai alege? Lasă-mi un răspuns în comentarii după ce urmărești clipul de mai jos.

Ultimele articole

Articole recomandate

3 Comments

Dă-i un răspuns lui Cristi Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.