Repejor cu tichetele Remat

Salut George,

Te contactez pentru doua lucruri, pentru ca intentionez sa-mi cumpar o
Dacie noua prin programul Rabla 2010.

Unul, sa-mi spui parerea ta despre noul Logan 1.2 16V 75 CP Euro 5 si doi,
daca stii ceva despre piata asta a cupoanelor remat ( daca mai sunt, daca or
sa mai scada preturile, daca e bine sa mai astept etc ).

Multumesc,
Cristan Miloiu.

Răspuns:
Din câte aflu, piaţa ar fi deja aproape golită de vaucere. S-au vândut în ultimele două luni spre 15.000 de maşini deînmulţit cu 3 vaucere, aşadar spre 45.000 scoase din piaţa. Ar mai lipsi nişte mii. Mai ştie cineva ceva? Haideţi, turnaţi aici!

Adăugire ulterioară:
Motorul 1,2 cu 16 valve deşi are 75 de cai putere, se va opinti din greu ca să urnească Loganul. Reţine că puterea respectivă se obţine la turaţii înalte, aşadar la demaraj vei pleca cu destul zgomot dacă vrei să nu fii claxonat de cei din urmă. Cu toate acestea va face treabă cel puţin suficientă prin comparaţie cu motorul de 1,3 cu 8 valve şi carburaţie de pe Dacia 1310 din 1980 toamna. Unde mai pui că este printre cele mai eco propulsoare de pe piaţă. Dacă mergi calm, extrem de calm, vei obţine consumuri mici.

Ultimele articole

Articole recomandate

13 Comments

  1. Da,inca sunt,chiar azi am fost la vre-o trei dealeri si aveau si urmau sa mai cumpere,stiu chiar si pretul intre 1100 si 1200 ron,spunandu-mi doar ca pretul o sa mai creasca in urmatoarele zile.

  2. Salut George. Cam pe 21-22 oct mi-am luat si eu masina si nu aveam tichete Rabla si le-am cumparat de pe piata. Toti dealerii pe la care am fost aveau preturile intre 1100 si 1300 roni/buc. Si toti mi-au spus ca preturile erau in crestere, ca prin luna august ajunsesera pe la 900-1000 roni insa acum sunt din nou in creste pentru ca speculantii si-au facut profitul iar acum nu vor decat sa stoarca tot ce pot, de unde se mai poate, ca pt ei tot nu e problema daca nu le vand.
    De luat, eu le-am luat de la dealer, ca mi-a spus ca ale lui sunt deja verificate si nu trebuie sa mai umblu. Asa ca am fost un pic comod si le-am luat la pretul de 1100 ron / buc.
    De crescut, nu stiu cat vor mai creste, insa de scazut poate doar prin ultima saptmana, 15-19 nov. (mai dureaza si autentificarea de la minister, din cate am inteles)
    Plus ca am inteles ca au ramas in piata multe vouchere incomplete (proprietarul nu a facut anumite copii si a ramas dosarul incomplet, nu toate actele din dosar prezinta acelasi proprietar, s.am.d.)
    Eu am mers pe principiul „ce-i in mana nu-i minciuna”.
    Parerea mea e ca Cristan ar trebui sa inceapa demersurile si cautarile.
    P.S.:George, astept sa vad cum iti iese pana la urma pariul. Deocamdata pare necastigator, dar mai sunt aproape 3 saptamani :)

  3. Ai omis sa-i spui omului ceva despre motorul de 1.2 de pe Dacie :) La prima vedere nu suna prea bine doar 75CP si cuplu 104nM , dar nu cred ca va fi prea rau ! Oricum nu mai rau decat vechea mea fabie de 1.2 HTP 64CP :)

  4. In urma cu 9 luni a aparut un zvon pe piata, ce suna f bine: 4 mari companii, dau exemplu doar de 2 (Electrica SUD si Muntenia Nord) si-au vandut parcul auto, anunt amintit si pe site-rile acestor companii, parc auto de la 500 de masini (turisme Dacia 1301 pana la utilitare TV), autoturisme vandute la pachet. Printre dealerii auto care au le-au cumpart si apoi valorificat in vouchere sunt Toyota, Peugeot si Dacia, de unde si ofertele de vanzare la acesti dealeri, la care primeai masina scazand din pret cele 3 vouchere, tu platind cu pana la 11500 de ron mai putin. Doar politele CASCO valorifica masina la valoarea ei reala fata de pretul platit pentru achizitie!

  5. @George Salut. Se face mereu aceiasi greseala. In primul rand turatia de putere maxima la 1.2 sau 1.4 sau 1.6 la Dacia este tot in jur de 5500 rot/min. Tu ai vrut sa spui ca demarajul sanatos ( care este expresia directa a CUPLULUI motor ) se face la turatii inalte si aici ai dreptate. La 1.2 turatia de cuplu este pe la 4000 rot/min spre deosebire de 3000 rot/min la 1.4 si 1.6 ( la Dacii ).
    INTOTDEAUNA , la motoarele pe benzina ( fara turbina ) turatia de putere maxima este aproape de turatia maxima a motorului, deci indiferent de capacitatea si puterea motorului aspirat va trebui sa turezi mult ca sa obtii puterea maxima. Puterea nu are legatura directa cu demarajul insa, ci cuplul motor. Cam asta-i !

  6. george,in articoull tau „punem pariu ca…” de pe promotor.ro spuneai ca in noiembrie vor ajunge tichetele remat la 500 de lei si n-o sa fie cine sa le cumpere,acum ce mai zici?ce se aude despre faptul ca la anul se pot da pana la 5 tichete remat pt achizitionarea unui autoturism?asa mai zic si eu(ce diferenta cand numai una puteai sa dai!).in alta ordine de idei,ce va face dacia din 2011 cu motoarele 1.4 8v si 1.6 8v euro 4 cand nu mai au voie sa vanda doar euro 5??? that’s the questions!

  7. @amfetamin. Dacia a intrerupt fabricatia modelelor euro 4 acum o luna si jumatate. Deja produce numai euro 5. Pe piata nu vor fi modele ce nu au putut fi adaptate la euro5. Nu le stiu pe de rost, dar de ex , la Renault Clio Symbol diesel 1.5 dci nu se va mai comercializa.

  8. Salut,
    Sa sti ca motorul asta de 1.2 nu consuma asa putin cum crezi, cel putin pe un Clio Symbol pe care il mai folosesc eu consuma chei multicel, a consumat aproape 3/4 dintr-un rezervor in 350 kim, din care 120 afara pe DN1 la viteze relativ mici, 80-110 km/h si in oras ajunge lejer la 10-11. Acum de o saptamana de cand ninge si se merge mai greu consuma spre 15 in oras.Si maisna este noua cu doar 2500 km si poate se mai lasa motorul si scade consumul dar mie cel putin nu-mi place deloc cum se misca masina, nu are deloc vlaga, este foarte zgomotos incepand cu 90 km/h, se incalzeste destul de greu si spun toate astea din experienta mea de 12 ani de condus zeci de modele diferite de la vechile Dacii si Skode pana la Hummer H2, Bmw X5 si masini din toate clasele prin prima meseriei pe care o am.
    O zi buna

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.