Categorie: Editorial

Răul se întoarce acasă – Partea 1: De unde?

Îl recunoşti după maşina nespălată de trei luni cu numere de Italia sau Spania pe care o conduce fără semnalizare. Este însoţit de alţi trei “tovarăşi”. Împreună scanează oraşul la viteză mică. Unde tu vezi aglomeraţie şi dezordine el vede oportunitate. Nu îi vine să creadă că a lipsit chiar atât de mult de acasă, din România.

Oricum “acasă” pentru el este o noţiune relativă. A dormit sub pod în Italia acum nişte ani, după care s-a mutat într-o chirie cu alţi opt. A încercat şi Spania şi când a văzut că nu ţine figura a dat o tură şi prin Germania sau Franţa. Şi-a blestemat norocul de nomad şi s-a întors apoi în Italia.

Carabinierii şi poliţiştii italieni sunt de departe cei mai slabi din zonă, iar legea italiană este de partea lui. Dacă a furat mâncare din supermarket ştie că va scăpa cel mult cu o scatoalcă. Băutura şi hainele sunt cu probleme că ăştia mai anunţă “burghejii” – adică poliţia municipală care te bagă la zdup pentru o zi, două sau trei. La noi ăsta e furt şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 7 ani. Cel mai rău lucru care ţi se poate întâmpla în Italia este că te iau la ochi, în rest poţi să îţi vezi liniştit de treabă.

Şi uite aşa prinde curaj şi se apucă de “muncă”. Furăciunile din buzunare sau genţile au ajuns afaceri atât de facile că deja doar copiii se mai ocupă cu ele. Bine, ei ştiu că oricum poliţiştii le dau drumul – când îi mai şi prind – după maximum 24 de ore, că aşa e legea.Rebecca, hoaţa de serviciu din faţa gării Termini de la Roma îmi povestea cum îi face pe “centauri” – turişti, adică. Americanii sunt uşor de făcut din borsete sau geamantane la dolari pentru că sunt neatenţi la bagaje – ăştia au în general maximum câteva sute, restul pe carduri. Germanii şi francezii sunt mult mai grijulii şi ţin banii în buzunare, dar nu prea umblă cu cash. Italienii nu ţin mai mult de 20 de euro la ei. Şi oricum trebuie să le mai şi smulgi genţile de pe umăr că s-au cam prins de acum şi urlă când îi tâlhăreşti.Prada supremă sunt chinezii şi japonezii care lucrează numai cu bani lichizi pe care îi ţin în bagaje. Cel mai mult îşi aminteşte că a furat aşa Rebecca vreo 2.500 de dolari.Este ştiută de poliţiştii italieni care au ridicat-o de zeci de ori după care i-au dat din nou drumul, că e minoră. Ea şi-a învăţat lecţia şi se întoarce de fiecare dată în acelaşi loc la treabă. Îmi povestea astea după ce tocmai golise o poşetă la toaletă.

Băieţii mai mari  se ocupă, în ordinea experienţei, cu furturile facile din buzunare, de scutere sau haine din magazine. Totul se revinde apoi la jumătate de preţ nenegociabil. Unul dintre cei care fură din mall-uri mi-a povestit cum trebuie să îşi schimbe regulat zona pentru că primeşte interdicţie în anumite magazine. Mai pe româneşte, vânzătorii şi paza ştiu că el fură, dar nu îl prind niciodată. Poate faptul că geanta de voiaj pe care o poartă tot timpul la el este secretul. Pe dinăuntru este căptuşită cu folie de aluminiu ca să nu declanşeze detectoarele de la uşă când iese cu gecile de piele furate. Însă chiar şi aşa, să te ştii furat şi să nu reacţionezi la nesfârşit…

Altul rupe antifurturile direct în magazin cu un cleşte special şi tuşeşte ca să acopere zgomotul. Între timp amicul său face glume cu vânzătorii ca să le distragă atenţia.

Cei mai răi joacă în Liga mare. Fură din case bijuterii şi lucruri de valoare de la italieni bătrâni care stau singuri. Alteori intră peste ei în casă şi îi tâlhăresc cu arma în mână. Uneori le mai şi violează pe femei. Genul acesta de furturi sunt ştiute şi mnoitorizate de capii de zonă, care îşi iau procentul corespunzător. Aceştia răspund la rândul lor în faţa familiilor mafiote italieneşti, care controlează de fapt cartierele, orăşelele şi în final cam toată Italia.

va urma