Noapte agitată pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti. La ora la care scriu (00.05 28 februarie 2008) este activat protocolul zero, adică procedurile standard în cazul demnitarilor de prim rang. Este aşteptată de la Londra cursa zilnică British Airways. Ia stai! Ce treabă poate să aibă o cursă obişnuită precum BA084 plină cu englezi şi români adormiţi care să declanşeze o asemenea agitaţie la sol?
De ce este nevoie de pompieri, serviciile de securitate, poliţişti de frontieră mutaţi din post şi tot serviciul de protocol de la salonul oficial al aeroportului în priză? O şoaptă se strecoară precum un curent de aer rece printre angajaţii agitaţi: „E soţia primului ministru în avion.”
Mai pe româneşte Ioana Tăriceanu nu va coborî pe la acelaşi burduf cu oamenii de rând. Nu va sta la coadă să iasă din aeronavă, ori să străbată sute de metri pe culoarele aeroportului pentru că va fi preluată direct de la scară şi introdusă la salonul oficial pe unde intră şi preşedinţii de stat ori şefii de guvern. Nu va mai sta la coadă la controlul paşapoartelor şi încă o dată la banda de bagaje pentru că va avea un poliţist special pentru ea, care va pune ştampila scârţâind pe călcâie şi încă o echipă care să îi ducă bagajul până la limuzina trasă la scară. Unde mai pui disconfortul din terminalul de sosiri internaţionale unde ar fi abordat-o toţi nesimţiţii ăia de taximetrişti piraţi. Aşa ceva nu se întâmplă la salonul oficial unde eşti bine păzit de sepepişti.
Informaţia mea este verificată momentan dintr-o singură sursă, însă foarte sigură din cadrul aeroportului. Vă rog să citaţi acest articol sub rezerva unor erori, care inerent pot apărea în cursul documentării. Promit să aflu mai multe în cursul zilei. Noapte bună, România!
Pacat ca nu ne-ati furnizat aceasta informatie mai din timp.. Ne am fi planificat si noi sa zburam cu acelasi avion. Nu din dorinta (stapanita) de a arunca cu rahat pe vreun „aproape”-oficial al tarii, ci din dorinta de a iesi cu bagajele intregi din Otopeni.
Inca vizualizez ultima aterizare dinspre Londra.. Sute de oameni inghesuiti laolalta cu cursa de Atena (o alta banda ar fi consumat curent), asteptand de minute bune… Multe perechi de ochi se hranesc cu scurgerea benzii de cauciu cand in sfarsit, iese ceva… O rotita. Singura, apatica, un pic prafuita isi cauta stapanul ce nu ar vrea s-o recunoasca.
Am zambit, oarecum induiosat de fetele celorlalti ce au schimbat nerabdarea cu spaima. Aveam un bagaj de mana usor, fara rotite.
Puteau sa treaca iar cu remorca peste el. Eram invincibil! Roman calit!