PREVIEW – LG V30 – Un prim contact

Așa cum spune și titlul acesta este un prim contact cu LG V30. Mai mult un preview decât un review pentru că telefonul care a ajuns la mine nu este încă în variantă finală. Mai am așadar puțin de așteptat până când pot testa performanța și camera acestuia, însă ne putem da seama de pe acum ce știe, ce poate.

La capitolul hardware stă bine, aproape la fel de bine ca OnePlus 5 și la fel de bine ca S8, Note 8 sau HTC U11. Nu excelează pentru că nu are nevoie, am ajuns unde era nevoie cu performanța. Vine însă cu câteva noutăți, mai ales pentru LG. Are un ecran AMOLED, primul dispozitiv de la LG cu un astfel de ecran, deși sunt printre cei mai buni la televizoarele cu acest panou.

Ecranul este desigur cu un aspect 18:9, adică 2:1 cu rama foarte subțire, iar la varianta pe care am primit-o eu, are și ceva materiale nobile precum inox-ul. Pentru rezistență, cică.

Camerele se spune că ar fi foarte bune, cameră duală, una wide și una normală, ambele cu stabilizare optică. La prima vedere sunt foarte bune, probabil la fel de bune ca ale lui Note 8 cu care concurează direct, atât la specificații cât și la preț.

Ultimele articole

Articole recomandate

72 Comments

  1. O mica rectificare… Spuneai la un moment dat „primul device mobil de la lg cu incarcare wireless”… Eu am asa ceva pe G3, probabil au si urmatoarele, nu stiu…

  2. Buna George! As dori sa mi achizitionez un telefon si as dori o parere de la tine, tinand cont de urmatoarele aspecte:
    – folosesc f putine aplicatii (messinger, facebook si youtube, gaiming 0)
    -fac poze ocazional
    -am nevoie de o baterie puternica
    – un ecran >5″
    – pret ≤1000
    Ce telefon imi recomanzi?

  3. @George, din ce înțeleg, ești fan al ecranelor OLED pe telefoane, dar aș vrea să te întreb ce părere ai despre problemele cu care acestea vin, în special cele legate de burn-in.

    Am un S7 de puțin peste un an și deja am probleme din cauza folosirii Waze-ului – folosit zilnic pe trasee de sub o oră și ocazional mai mult pentru drumurile lungi. Eu cred că asta nu are voie să se întâmple la device-uri atât de scumpe…

  4. Salut George
    Eu sunt calculatorist, impresia mea dupa ce am vizionat cateva teste cu telefoane, este ca
    pana la urma toate sunt destul de bune… Mi-ar place sa vad comentarii de genul;
    Huawei P8 lite 2017, Soc Kirin in 28 nm, adica inferior fata un procesor similar dar in 14nm,
    etc…

    Sorin

Dă-i un răspuns lui Marcian Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.