PREVIEW – LG V30 – Un prim contact

Așa cum spune și titlul acesta este un prim contact cu LG V30. Mai mult un preview decât un review pentru că telefonul care a ajuns la mine nu este încă în variantă finală. Mai am așadar puțin de așteptat până când pot testa performanța și camera acestuia, însă ne putem da seama de pe acum ce știe, ce poate.

La capitolul hardware stă bine, aproape la fel de bine ca OnePlus 5 și la fel de bine ca S8, Note 8 sau HTC U11. Nu excelează pentru că nu are nevoie, am ajuns unde era nevoie cu performanța. Vine însă cu câteva noutăți, mai ales pentru LG. Are un ecran AMOLED, primul dispozitiv de la LG cu un astfel de ecran, deși sunt printre cei mai buni la televizoarele cu acest panou.

Ecranul este desigur cu un aspect 18:9, adică 2:1 cu rama foarte subțire, iar la varianta pe care am primit-o eu, are și ceva materiale nobile precum inox-ul. Pentru rezistență, cică.

Camerele se spune că ar fi foarte bune, cameră duală, una wide și una normală, ambele cu stabilizare optică. La prima vedere sunt foarte bune, probabil la fel de bune ca ale lui Note 8 cu care concurează direct, atât la specificații cât și la preț.

Ultimele articole

Articole recomandate

72 Comments

  1. În sfârșit. Îl aștept de la primele zvonuri sa ii se facă in review detaliat. Mă interesează camera în primul rând, vreau să știu dacă are sau nu apertura 1.6 cum s’a tot specificat.
    Apreciez marca LG de la LG G3 pe care îl folosesc înainte să „moară” G4 cu care pozele ieșeau super bine. Aștept cu nerăbdare review-ul complet asupra V30-ului și te rog să nu ratezi nici un detaliu despre telefon.
    As vrea sa văd și comparații cu alte telefoane, Notei, S8 Plus, iPhone 7/8 la nivel de cameră, baterie, ecran.

    Vreau sa te mai întreb ceva, cum ți se pare bateria lui LG G6 ? Ti’a satisfăcut nevoile intr’o zi de activitate de a ta ?

    Mulțumesc în prealabil și respect !

  2. Salut.
    Acum, ca a trecut ceva timp de cand ati primit castile in-ear de la Blitzwolf, credeti ca sunt bune pentru categoria lor de pret? Eu am tot folosit pana acum castile in-ear Sennheiser CX 300-II. Ma intereseaza claritatea sunetului cel mai mult, daca merita blitzwolf mai mult decat cele de la sennheiser.

  3. Cred ca era suficient sa Afiseze Logoul B&o pe Cutie si in meniu (Nu si pe spatele Telefonului)…De la distanta pare logoul de la At&T (Care era folosit abuziv pe toate telefoanele blocate in reteaua din US) ceea ce ani la rand toti utilizatorii de telefioane branduite de operator au cersit sa fie sterse…

  4. Salutari.
    Voiam doar sa mentionez ca atat LG G6 cat si Q6(la Q6 ai mentionat acest lucru in review`ul telefonolui), cat si la ultimul telefon LG, V30, exista si posibilitatea deblocarii telefonului prin Face id.
    Deci toate aceste 3 telefoane au si aceasta functie…Insa LG nu a reusit sa faca un marketing de succes, iar putini stiu si de aceasta functie.

  5. Salut , LG V 30 chiar are mai multe metode de deblocare a telefonului decat Note 8 , Are un senzor de amprenta intr-un loc potrivit , inca are knock code ( dar tu nu l-ai activat) , are voice unlock ( care este foarte bun) , are si face unlock care de asemenea este bun ( daca nu chiar mai bun ca iris scanner de la note 8 ) , si desigur swipe si pin unlock . La urmatorul review sper sa rectifici aceste lucruri . Multumesc!

  6. George ai gresit cand ai spus ca este prima data cand LG pune un oled pe un telefon. Daca iti amintesti seria G flex avea tot un POLED, apoi V30 nu este primul telefon de la LG cu incarcare wireless, LG a implementat incarcarea wireless inca de la LG G3.

  7. Salut George,

    Foarte bun review-ul, m-am uitat cu placere, ca de obicei.

    Singura discrepanta este ca LG V30 are si „face unlock” total similar cu Samsung Galaxy Note8 (mentionezi la 7:30 in video ca nu are altceva inafara de amprenta). Exista chiar si video-uri pe YouTube unde se testeaza cat de eficient este face unlock la ambele telefoane.

    Spor si la cat mai multe review-uri de succes.

    Vlad.

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.