Știu că mi-ai cerut să testez și telefoane mai accesibile, citesc toate comentariile de pe YouTube. Tocmai de asta m-am bucurat când a ajuns la studio Poco X3, unul dintre cele mai accesibile telefoane pentru gaming. Dar.. ce are nevoie un telefon să fie considerat un pretendent bun pentru titulatura de ”telefon de gaming”? Ei bine, un procesor și o placă grafică cel puțin decentă, un display suficient de mare și în cazul de față cu nu mai puțin de 120 Hz. Da, este cel mai ieftin telefon cu 120 Hz de pe piață la doar 1100 de lei. Și l-am testat tocmai la acest capitol cu Call Of Duty Mobile unde se descurcă excepțional de bine. Fără nici o întârziere la încărcare, fără nici o sacadare, fără frame-uri pierdute în timpul jocului.
Sigur, nu are rezoluția ecranului unui Note 20 Ultra, nu are încărcare wireless, sau o cameră mai mult decât decentă, dar să te joci unul dintre cele mai complexe jocuri pe mobil după ce dai o idee peste 200 de euro pentru varianta de 64 GB de stocare este o realizare. Îți recomand însă să îl iei pe cel de 128 de GB dacă vrei să instalezi mai mult de 3-4 jocuri pe el.