Îmi pare rău că nu i-am salvat noi…

”De ce nu ne spuneți dumneavoastră cu cine să votăm? Vă rugăm să ne ajutați că nu mai știm pe cine să alegem…”

Cu această rugăminte m-a lăsat afiș în 2008 o doamnă pe la vreo 40 de ani. Femeia, bine îmbrăcată și cu bun simț, mi-a mărturisit că nu mai are încredere în niciun politician și că ar aprecia sincer un sfat. M-am adunat cu greu să-i răspund că am și eu aceeași problemă și oricum nu mai recomand instalatori, mecanici sau politicieni de la ultimele țepe.

Ieri am avut primul deja-vu după demonstrația de la Știri. Și apoi încă unul și alte trei. Cel puțin patru-cinci oameni mi-au reproșat direct:

Roxana ***** ….fara suparare , dc nu ai incercat atunci cand s-a intamplat ,in acele minute, ore infernale , sa oferi aceasta solutie??? Esti o voce in media si aveai puterea necesara sa te faci auzit. Vorba aceea , dupa razboi multi viteji se arata… Imi pare sincer rau ca te critic…

Iar acesta este unul dintre mesajele cele mai amabile…

Nu am de gând să mă justific. Orice om întreg la minte știe că un reporter cu bun simț nu călărește cu telefoanele supraviețuitorii unui accident ca să le descarce bateriile ori să blocheze comunicarea cu serviciile de SALVARE. Treaba mea a fost să strâng informațiile post-accident. Ieri, după tragedie, am aflat că aveau telefoane, că erau smart, că aveau semnal, că aveau internet, că aveau GPS. Astea sunt lucruri pe care le face un reporter. Desigur, am fost la sute de acțiuni de salvare în condiții similare, am asistat la resuscitări și intervenții grele cu medicii de la Ambulanța Brașov la începuturile carierei mele. Mi-am luat porția de ”sânge” pentru câteva vieți. Dar asta nu mă face expert în salvare. Am învățat că atunci când oamenii pricepuți resuscitează, stai deoparte și nu le bagi microfonul în gură.

Hai să vă dau eu câteva ținte adevărate. Serviciul de Telecomunicații Speciale a refuzat să îmi răspundă ieri la o mulțime de întrebări. M-au pasat cu tupeu la veșnica ”solicitare scrisă”. Așa am început să sap și să aflu pe cont propriu că acolo era acoperire 3G și semnal de voce. Pentru ca pe la ora 22 să văd cum reprezentantul instituției, un colonel cu o limbă de lemn perfectă, participă activ într-o dezbatere la o televiziune de știri. Vă las cu declarația lui aproximativă: ”Reprezentanții STS au fost în contact permanent prin telefon cu supraviețuitorii între orele 16:15 și 21:30, cu scurte întreruperi. În acest interval au făcut eforturi să afle cu exactitate poziția victimelor de la cei aflați în viață. Acest lucru a fost posibil doar într-o mică măsură.” Au vorbit cinci ore cu un om care are iPhone și nu i-au aflat poziția. Dacă excludem din ecuație țara și prostia operatorului, ar fi o crimă ușor de dovedit!

Ultimele articole

Articole recomandate

69 Comments

  1. Vai, stau si ma minunez cata paranoia exista in tara asta… SRI, STS, Base… Fratilor ajungem sa nu mai deschidem usa la baie sau sa tragem aghioase „cu amortizor”, ce naiba…
    Laurentiu scria, parca, ca nu este o catastrofa aviatica. Asa este! Este una institutionala, a statului roman, care, in unele privinte este depasit dpdv tehnic si resursa umana, dar mai ales ca organizare. Cred ca, cu putina injtiativa si ceva curaj si responsabilitate se puteau depasi primele doua handicapuri.
    Deci despre ce discutam: un accident aviatic (cu urmari tragice pentru 2 persoane), pentru care nu trebuia instituita celula de criza la nivel de premier/ministru/ etc., dar care putea fi coordonata mai bine de la un nivel subguvernamental, dar si de un accident aviatic ppentru care trebuie instituita de celula de criza… pentru statul roman!

  2. @offtopic, si totusi in context

    George, cred ca ai putea pregati cateva subiecte de succes despre cum ar putea ajuta tehnologia in situatii limita, cum afli/trimiti coordonatele geografice (chiar si functiile de regasire a telefonului pierdut/furat, blocare acces, stergere date personale de la distanta)

  3. @Dan, AGPS ajuta doar la timpul de fixare a pozitiei satelitilor in caz ca exista conexiune de date. GPS-ul din telefon functioneaza bine mersi si fara el, doar ca dureaza ceva mai mult (pana la cateva minute) obtinerea pozitiei.

Dă-i un răspuns lui nimeni Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.