A trecut multă vreme de când nu am mai făcut prezentări la o lună după utilizare. Astăzui vine rândul lui OnePlus 8T care a fost pe mâna lui Marian în ultima vreme, și cine altcineva să facă o prezentare a acestuia decât el însuși.
Mi-a plăcut telefonul de la momentul lansării pentru că vine cu aceeași promisiuni a lui OnePlus, un dispozitiv super rapid, cu cel mai bun ecran posibil, la un preț mai decent decât un super flaghsip. Are și concurență însă în acest moment pentru că este la același preț cu Samsung Galaxy S20 FE, adică Fan Edition. AMbele sunt 5G, au același procesor, același ecran AMOLED de calitate și cu 120 Hz rată de împrospătare însă OnePlus are câteva lucruri în plus.
Unul dintre ele este încărcarea extrem de rapidă la 65W. În mai puțin de o oră ai o baterie încărcată complet, chiar dacă pleacă de la zero procente. Peste zi, ai nevoie poate de zece minute de încărcare ca să o duci bine mersi până în ziua următoare și uite așa te obișnuiești cu ideea că nu trebuie să îl mai bagi la încărcat în fiecare seară. Așa poți să îl folosești mai mult și să nu depinzi de lungimea cablului de lângă pat.