O lună vulturi, 4 ani grauri!

M-am întors la Ştefăneşti pentru turul 1 al alegerilor locale, reorganizat după fraudă evidentă pe care am prezentat-o şi noi. Votul a mers mai bine la coadă, cu bătrânii aduşi pe braţe să voteze pe cine trebuie, dar înăuntru a funcţionat scandalul obişnuit. Nu despre vot aş vrea să vă povestesc. Am transmis de acolo duminică exact ce a fost. Vă invit în atmosfera mizeră dar poleită cu bani prea mulţi pentru cum ştiu să cheltuiască oamenii. Am rămas uimiti de traficul extrem de aglomerat din centrul satului Ştefăneştii de Jos, care are o singura şosea asfaltată ce trece prin centru. După prima oră mi-am dat seama că maşinile de lux ce se tot înghesuiau pe şosea sunt cam aceleaşi care vin şi pleacă.

Luaţi-l spre exemplu pe individul cu acest BMW X5. Aveţi cuvântul meu că a trecut prin faţa secţiilor de votare de cel puţin 20 de ori dus-întors. Nu transporta nimic special, în afara propriului trup echipat cu lanţ de aur, tricou mulat şi telefon lipit la ureche. Din poziţia de condus „Superman” cu mâna stângă sus pe volan şi burta lăsată să atârne spre dreapta a făcut paradă astfel încât să fie bine văzut de vecini şi de presă adunată în număr mare la spectacol. Ca şi el au mai fost cel puţin 10 maşini de lux, SUV-uri sau sportive. Îi recunoşti pentru că toţi seamănă între ei. Dolce&Gabbana, Nokia Scirocco, Just Cavalli,BMW, Mercedes, Audi.

O menţiune specială pentru proprietarul CLS-ului din imagine. V-aţi prins are numere atipice, ştanţate în Germania şi bineînţeles ilegale. O ştiu şi poliţiştii ilfoveni care nu îi ridică talonul şi numerele, aşa cum îi obligă legea.

Înapoi la titlu. E o vorbă între aceşti oameni. După luna algerilor când toată lumea stă cu ochii pe ei, vă promit eu că Ştefăneştiul se noroieşte din nou. Când se dau jos din maşini, tot în praf ajung, în case fără apă curentă, canalizare, gaze sau chiar fără electricitate. Aşadar, o lună vulturi…

Ultimele articole

Articole recomandate

7 Comments

  1. Tipic pentru tarisoara noastra…avem mertzanuri, palate si trupuri acoperite de aur …la prima vedere „avem de toate” , asta ar zice oricine ar vedea pozele. Insa ce este cel mai grav este ca ne lipseste mentalitatea unui popor din secolul 21 recent integrat in uniunea europeana. Apropo …frumos titlu…a luna vulturi 4 ani grauri.

  2. Si mie mi-a placut titlul !
    Atunci cand am citit articolul , ma asteptam sa citesc despre ala din BMW X5 ca a transportat oameni spre sectiile de votare !
    Pana la urma tot frauda a fost la Stefanesti , dar la un nivel mult mai mic !

  3. Ce e cu numerele alea? Ai mai multe detalii? Am vazut mai multe prin tara si nu neaparat pe asemenea masini. Mereu m-am intrebat cum le-au procurat. Si mai sunt unele mai speciale cu scris mai mare, si cu ultimele 3 litere mai departate, sau unele conturate cu rosu(nu cu un marker:)).

  4. legea electorala ar trebui sa fie mai transanta.Se lasa prea mult la obtiunea presedintelui sectiei de votare.Si….ar trebuii respectata intocmai , atunci nu ar mai fi fraude.

Dă-i un răspuns lui The Stig in RS4 Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.