Nu mai strica piaţa şpăgilor!

autoservice1.jpgTocmai am avut o dispută cu o colegă. Ca unei şoferiţe care se respectă, i-a îngheţat apa în rezervorului spălătorului de parbriz şi automat i s-a ars siguranţa, inclusiv de la ştergător. Maşina (oricum şifonată de talentul ei) este în garanţie şi a insistat să o ajut cu un service Seat. Am găsit a treia zi de Crăciun unul de marcă deschis. După reparaţia, bineînţeles rapidă, mă sună să întrebe cât să dea şpagă. Un milion!, sare o altă colegă. CE?!

Nu putem lăsa astfel de oameni să strice piaţa şpăgilor. Aşa că facem o listă cu tarife. Cu greu am convins-o să dea numai 20 RON mecanicului şi 20RON şefului de service care a băgat-o în faţă. În locul ei eu le rânjeam amândurora şi scăpam gratis, că doar sunt gagică… Mă întreb cât va da şpagă la o revizie. Probabil câteva milioane? Şi uite aşa ajungi ca mecanicul să se uite la tine ca la un sărăntoc când îi dai 30 RON că ţi-a schimbat plăcuţele când el se obişnuieşte să ia gros pentru chestii banale. Păi mecanicul ăla ajunge să facă astfel pe zi cel puţin 1000RON !!!.

Aşa că pornesc o listă cu şpăgile de bun simţ pe care ar trebui să le dai la service:

– revizie completă cu schimb ulei, filtre ulei, combustibil, polen – 50-60RON

– Schimb ulei şi filtru – 30RON

– Schimb plăcuţe de frână – 30RON – 2 bucăţi, 40RON – toate 4 (se schimbă numai în pereche faţă sau spate)

– Reparaţie mecanică sub 3 ore – 50RON; nu mai mult de 70RON (e o sumă psihologică ce arată că te-ai forţat să dai ceva)

– schimb parbriz – 40 RON împărţit la doi mecanici (se face în doi asta)

– pus folii – 50RON înainte cu promisiune de 50 după băiatului care le lipeşte

– verificare cu tester – 10 RON

– schimbat un bec, lamela stergator, siguranţe, chestiii minore – 5 RON bucata

– schimb amortizoare – cam 30 RON bucata (se schimbă numai în pereche, faţă sau spate)

– spălătorie – niciodată mai mult de 5 RON pentru exterior şi încă atât pentru interior la un spălat obişnuit. La detailing (curăţare profesională şi polish – despre astea mai trebuie să vorbim) se dă dublu.

– mai aştept sugestii ca să completăm lista.

Personal încurajez şpaga la service şi colaborarea pe cât posibil cu acelaşi mecanic. El este omul care îţi ştie maşina şi pentru că aveţi deja o relaţie se va ocupa cu mai multă atenţie pentru că se aşteaptă la peşcheş. Deasemenea va evita să vă umble la piesele bune. Nu vă apropiaţi însă atât de mult încât să mergeţi la bere spre exemplu, pentru că o relaţia prea familiară poate avea efectul contrar.

Ultimele articole

Articole recomandate

13 Comments

  1. Urasc, spaga, urasc spagarii, dau spaga, loviti-ma cu pietre. Dau ca dati si voi, dau ca mi-e frica de ei, dau ca mi-e lene si dau ca sint roman. Dar tu, prietene George, dai prea mult, frate…Sa-i dau inca 600 de mii ca mi-a facut revizia pe care o platesc?! Ba, baiatule…Sint de acord cu tine doar la capitolul spalatorie. Dau vreo 130 de mii exterior-interior, dar o freaca atat de bine de parca-i ma-sa!

  2. Daca esti din Ardeal sau zone cu potential, poti sa le vari in ochi o sticla de tarie, sefu de service de la DiBas mustacea dupa palinca de maramu`. I-am dat sa-mi faca masina mai rpd. In rest la revizie mai mult de 50 RON nu dau, si nici nu am sa dau. La ultima revizie nu am dat nimic, ca au fost ai drequ si nu m-am lasat sa stau langa masina, m-au poftit la receptie, de unde intr-adevar se vedea masina, dar nu vedeam eu ce freaca mecanicu ala. George ii Germania cat ii lasi spaga unui mecanic? Just asking, ca nu am habar.

  3. dar daca nu dai deloc. platim niste tarife extrem de nesimtite la orele de manopera si iti baga pe gat niste normative de prost gust( 2 ore sa schimbe un ulei si 2 filtre care se schimba in cel mult 1 ora) la orice interventie la un service de reprezentanta.

  4. Asta-i viata, Georgica! traim intr-o lume care se-nvirte dupa spaga. de la paznicul care te lasa sa parchezi in fata la Charles de Gaulle si are grija de masina ta, pina la portarul unui spital oarecare din Bucuresti, care iti salta bariera sa intri in curte cu masina, toti asteapta si ceva bani, pe linga un zimbet. Eu ii dau fara sa-mi para rau. La multi ani!

  5. Inca nu m-am dumirit daca e o gluma sau voua chiar va place sa traiti intr-un Absurdistan din asta in care pretul afisat e de fapt numai un ghid pentru bacsis. Apropo, mecanicul primeste bacsis, nu spaga.
    Poate le sugerati si producatorilor de automobile sa introduca in normativele de timp pe care le impun reprezentantelor si bacsisul. Ar fi parca un pas inainte din mocirla, nu?
    Oricum, nivelul nu poate fi stationar: daca eu merg maine si ii dau bacsis tot 30RON, ce interes mai are sa te serveasca pe tine primul data viitoare? Iar daca ii dau 20, ii dau degeaba… asa ca piata oricum se „strica” daca alegem sa continuam asa.

  6. corect Lucian…..dupa aia se mai plang ca nu au bani sau nu stiu ce…dati spaga..mancati rahat..si altii traiesc regeste…ajung ca din spaga voastra cand li se strica un cablu de ambreiaj sa-si schimbe masina cu totul..ca doar…isi permit.Si va multumesc ca existati.

  7. Cu articolul asta ai dat-o in bara, iti spun sincer.
    DE CE sa platesti in plus unui analfabet din service cand el e deja platit sa faca acel lucru?
    Cu mentalitate din asta o sa ajungem sa dam spaga si la paine, ca sa ne-o dea pe aia bine prajita, de de-asupra.
    „Schimb ulei si filtru – 30RON spaga” ?! Tati, pai atata e manopera pe bune la Augsburg! la ce sa mai dau inca pe-atat unui fraier?

    In ultimul timp mi-am impus sa NU mai dau spaga nicaieri! La urma urmei, in munca pe care eu o prestez nu pretind/primesc spaga de la nimeni.

    Dar asa ii invatati, asa o sa-i aveti!

  8. Eu lucrez in domeniu. Ca mecanic auto ma comport la fel si fac aceasi treaba indiferent ca lasa bacsis sau nu clientul. Au fost cazuri cand erau persoane care dadeau bacsis pt orice operatiune si destul de mare si ii refuzam pt ca simteam ca abuzez de bunatatea lor. Cand nu eram mecanic si ma duceam la service cu masina lasam mereu spaga pt ca este o munca grea si necesita ani de formare. Sfatul meu este sa lasati o spaga de bun simt. Gestul conteaza.Daca o revizie costa intre 80-150 de lei la ora actuala (2015) un bacsis de de 10-20 de lei este foarte ok. Sunt intradevar clienti care lasa mult mai mult dar sunt si clienti carora le-am facut motoare(segmentari,chiulase etc lucrari refuzate de alte service-uri datorita complexitatii sau pt ca nu sunt rentabile) si nu au luat o sticla de suc. Dar e ok, pt ca bunul simt sau un gest frumos nu face parte din factura

Dă-i un răspuns lui mariusc Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.