Noul meu laptop? – Yoga C930 Glass [UNBOXING & REVIEW]

Fiecare dintre noi are un gadget preferat, nu? Deși îmi plac foarte mult telefoanele, tehnologiile noi, și probabil orice gadget care funcționează pe bază de curent, laptop-urile au un loc aparte în topul preferințelor mele. Asta pentru că sunt poate, puțin mai exigent cu nevoile mele. Am nevoie de un laptop suficient de performant cât să poată susțină un monitor 4K la rezoluție maximă, și să nu gâfâie cu 10, poate chiar 20 de tab-uri deschise în Chrome. Deși realizez că ultima parte poate deveni o provocare chiar și pentru un desktop destul de actual. Adică de anul acesta, dacă nu ai suficientă memorie RAM.

Am renunțat deja de mai bine de un an la MacBook Pro-ul meu de 15 inci pe care îl îndrăgeam deja destul de mult dintr-un simplu motiv: era prea greu! Iar spatele meu nu întinerește. Da, aș putea lăsa laptop-ul la birou, însă să fim serioși, tot pe el suntem mai productivi. Mai ales dacă este legat la un monitor 4K de 32 de inci. Aveam nevoie de o ”unealtă” cu o construcție și o performanță cel puțin la fel de bună ca a MacBook-ului. Am ajuns la ThinkPad X1 însă mă dezvantaja și aici un lucru: autonomia bateriei. E drept, optasem pentru un display de tip OLED. Culori excelente însă un consum destul de mare de energie.

Acesta este Lenovo Yoga C930 în două variante. Cu un panou de aluminiu, și cu panou de sticlă, Gorilla Glass mai precis. La nivel de configurație este de 2018, adică un Core i7 8550U cu nu mai puțin de 6 nuclee și 12 fire de execuție, un procesor destul de calm la 1.8 GHz dar care poate urca lejer până la 4.0 GHz atunci când am nevoie. Și am nevoie, numeroasele tab-uri din browser își spun cuvântul, chiar dacă vorbim de Microsoft Edge și nu de Chrome. Încerc și eu o tranziție și până acum sunt mulțumit.

Memorie RAM e suficientă, 16 GB deși cred că poate urca până la 32 GB la nevoie, iar stocare avem din plin. 1 TB pe cel mai rapid SSD posibil pe un laptop. Chiar 2 TB dacă mai ai răbdare până în 2019. Eu te sfătuiesc să mergi însă pe un 256 GB sau chiar 512 GB dacă ai nevoie. E suficient pentru lucrurl de zi cu zi. Mai faci și tu ordine din când în când în folder-ul de download-uri și librăria de filme și muzică o ții pe Spotify și Netflix.

Da, nu este ieftin, însă dacă urmărești video review-ul de mai jos, vei realiza că la nivel de construcție, și funcții pe care le deține, depășește chiar după părerea mea un MacBook. Comparația o fac desigur la prețul la care ai cumpăra un MacBook Pro de 13 inci, cu touchbar. Nu vreau să învrăjbesc taberele, știu că sistemul de operare de la Apple este mai bine ”închegat” și funcționează ceva mai bine, pe de altă parte însă, Windows 10 deja a ajuns la maturitate, și nu mi-a făcut nici un fel de probleme de mai bine de o lună de zile de când îl folosesc.

Ultimele articole

Articole recomandate

7 Comments

  1. Salut, George!M-ar interesa un review la sistemul audio pc Edifier S550 encore daca se poate te rog ,doresc sa imi achizitionez in urmatoarele luni niste boxe active sa le pun la casa pentru ca sunt prea lenes sa merg pe unele pasive si sa ma incurc cu amplificatoare mixere.. care sa ofere calitate cat mai buna intr-un buget de aprox 2000lei din cate am inteles din review-uri boxele astea bat logitech-ul z906 si Genius-ul sw hf 6000 , n-am gasit prea multe review-uri despre acest sistem si nu stiu daca o sa il gasesc in showroom-uri sa il incerc ,n-am gasit prea multe despre el pe youtube si pe pagini si chiar mi-ar placea sa stiu daca chiar merita aceasta suma pentru ce ofera si daca sunt alte oferte mult mai bune!!O zi faina iti doresc!

  2. Buna George, am un Dell XPS cu un Intel i7 8th Gen, cu 8 Gb de RAM. Vreau sa ii fac un upgrade la 16 Gb o singura placa, sa imi ramana un slot pentru viitor sa ii mai dau inca un 16 Gb. Dar nu asta e problema, problema mea este ca atunci cand folosesc Bluetooth-ul pe boxe externe, dupa cateva video-uri pe youtube de exemplu incepe sa rupa sunetul rau, un poc poc la doua secunde. Cum deconectez boxele, instant in boxele laptopului se aude perfect. Ma reconectez la boxele externe e ok din nou pana problema reapare. Ai idee de unde vine chestia asta? Am reinstalat driver-ul o data, s-a atenuat pentru cateva zile, dupa care surprizaaa, din nou aceeasi tevatura.

  3. salut! as dori sa achizitionez un laptop dar nu ma pot decide in privinta unuia,daca poti sa ma ajuti te rog: MacBook pro 13″ ( cu sau fara touchbar), Lenovo thinkpad x1,asus zenbook pro,si acest Yoga din prezentare.O sa il folosesc pentru filme,browser,si ceva editari video pe gopro.Multumesc si astept cu interes raspunsul tau

Dă-i un răspuns lui Adrian Roman Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.