Categorii: Editorial, General

Noroiul vs Micoza vs UE

Ora 5. Aeroportul puţin-Internaţional Henri Coandă Bucureşti. O oră nepotrivită să zbori. Ceasul meu biologic are o dilemă. Este oare prea târziu pentru ziua de ieri sau prea devreme pentru cea de azi? Am stat prea târziu în oraş sau m-am trezit înaintea stomacului meu. Am nisip în ochi şi mă roade în burtă un carnivor care vrea de mâncare. Ciudat cum să îţi fie foame la 5 dimineaţa. La ora asta dorm de obicei şi nu visez fripturi sau pizza ori ciorbe, dar acum parcă aş da şi 8 lei noi nesimţiţi pe un cornulet microscopic de la tejghea. Hopa sus. Control de securitate. Trecem pe la filtrul acela de îţi vede lenjeria intimă din geantă cu raze X. “Vorbiţi româneşte?” mă întreabă sereistul de serviciu, un băieţaş la vreo 22, tuns scurt la o trecere a maşinii. Scap un “Yes” într-o încercare de a face o glumă sortită eşecului prin răsuflare ultra-rapidă sub privirea antrenată a puiului de securist. “Wrong answer! Pantofii pe bandă!” Mă execut, că doar am pretenţii de la mine. Sunt un călător educat. Ia, stai. Păi, eu pe jos şi pantofii pe bandă? Nu vreau să fac tărăboi şi trec “pe jos”, dar scap un “Multumesc pentru soluţia foarte igienică!” “Mulţumiţi aeroportului, nu nouă!” Miros un paradox românesc şi decid să investighez cine s-a zgârcit la un preş, un carton, un covor persan ceva pe care să calc atunci când trec desculţ prin filtru. Şeful de tură are placa pregătită. Aflu că s-au făcut adrese către aeroport, care nu permite însă introducerea unor astfel de preşuri pentru că nu ar fi europene. Mintea mea amorţitâ de nesomn refuză să mai proceseze. Cum? Păi, doctorul ar fi decis că e mai sănătos să treacă pasagerii în şosete pe gresia prăfuită decât să îşi rişte derma pe preşuri pe care se pot aduna ciupercile de pe picioarele unor nespălaţi infectati. Că de aia le zice micoze. Păi măcar un carton… Nu avem în legislaţie aşa că nu punem. Argumentul final mă lasă fără replică. “Credeţi-mă, mai bine mergeţi pe gresia care se spală din când în când, decât să ne daţi în judecată că aţi luat vreo boală de piele din aeroport.” La revedere. Ia, stai. Simt că mă ia o răceală de pe la picioare în sus.
Global update: acelaşi tratament la Budapesta, dar nu am tupeu să comentez. Mă consolez că după mine i-a venit rândul Danei Războiu.