E momentul să trec la următorul nivel! Cu echipa mea cu tot.(P)

Q Net

Acesta nu este un text pentru amatori. E pentru cei care muncesc și conduc echipe. E despre mine și tine, cel care mănâncă ultimul (dacă apucă), se trezește înaintea tuturor și nu adoarme până după miezul nopții când liniștea îi permite să gândească, să analizeze ziua precedentă și să o pregătească pe următoarea.

Recent am aniversat primul an de Cavaleria.ro, cel mai ambițios proiect al meu, din zona antreprenoriatului. Nu e prima dată când conduc echipe dar de data asta e foarte personal pentru că am investit toți banii familiei. Poate de aceea simt cum munca asiduă alături de echipa mea mă transformă în alt om. Un om care simte zilnic provocarea să treacă la nivelul următor. Nu sunt texte dintr-o carte, de altfel nu apreciez genul acesta de scriitură motivațională dar știu deja pe pielea mea că fiecare zi este încă o treaptă pe cărarea abruptă spre vârful muntelui.

Ce înseamnă toate acestea în practică?

Să alegi oamenii potriviți cu care îți vei face treaba, să le oferi unelte și să îi motivezi să își atingă obiectivele. Când ei reușesc, toți reușim. Setăm zilnic un barem peste care trebuie să se ridice oricine vrea să intre în competiție cu noi. Și ne dorim competiție ca să ne motiveze, dar suntem deja pregătiți să ridicăm din nou ștacheta. Asta se face însă nu doar cu cele mai noi echipamente ci și cu software și soluții moderne.

Aud tot mai mulți prieteni care îmi spun că pentru compania lor nu vor mai alege gratis și nici ieftin și le dau dreptate în fiecare zi. Am cumpărat în ultimul an licențe și echipamente pentru internet de multe mii de euro iar în viitor știu că nu voi mai putea să mă bazez doar pe ce cred eu că am nevoie. Următorul pas e să lucrez cu un specialist, o companie serioasă care îmi poate desena drumul drept spre rezolvarea provocărilor unei companii mici care are ambiții. Așa am aflat despre Q’NET, specialist în licențiere și  în soluții dezvoltate pe tehnologie Microsoft.

Nu sunt eu nici bancă, agenție de turism sau alte mari companii care lucrează cu ei de multă vreme dar am ambiția să pun tehnologia să muncească cu mine și pentru mine. Și să cresc împreună cu echipa mea. Ambiția noastră e să fim primul loc. Să fim “top of mind” pentru orice bărbat care înțelege ce înseamnă să fii un cavaler modern.

Ultimele articole

Articole recomandate

17 Comments

  1. Frumoasa reclama. Aproape mi-a lacrimat ochiul stang.

    „Nu sunt texte dintr-o carte, de altfel nu apreciez genul acesta de scriitură motivațională”

    Eu si mai mult detest reclama mascata de postari motivationale ;)

    P.S. Ce reducere ai primit?

    • Andrei,
      Ți-ai propus să vii aici pe blog și să mă jignești? Deși textul este real, reclama pentru Q’Net nu este mascată. Ai sesizat marcajul cu (P)? Am facturat acea mențiune. Nu e niciun secret că un blog trăiește din publicitate ca să poată oferi și postări de calitate. Așadar cine este cel lipsit de bun simț?

  2. Se ia o postare cu un caracter uşor motivaţional, puţină reclamă, câţiva stropi de ambiţie ca să-ţi inducă starea pe care o are şi la rândul tău să o poţi adopta şi se aruncă în mulţime. Răspunsul? Invariabil acelaşi: nenea, telefoane? :)

  3. George, sunt alaturi de tine, si iti apreciez munca sincer. Parerile tale sunt avizate. Imi pare rau sa vad ca unii nu stiu sa aprecieze munca.
    Te ajut cum pot: cu un like, un share.
    O sugestie: cred ca ar fi mult mai bine primite reviewurile mai scurte. Astazi nu mai avem timp sa ne uitam 18-35 de min la un clip. Pana in 10 min este maxim, si doar daca este chiar importanta informatia. Daca e mai lung, doar sa fiu super interesat, se mai da un click, si doar sa ai mare incredere in cel care l-a facut. Si totusi…
    Nici macar un coment prea lung, cu greu ne deranjam sa il mai citim. Nu-i asa?
    Succes!

  4. Cred că ai moderat comentariile puţin mai târziu. Uită-te te rog la comentariul pe care l-a lăsat Robert, era singurul în momentul în care eu am scris. Voiam să fiu uşor maliţios la adresa lui. :D Am văzut marcajul, ştiu foarte bine la ce te referi, ăsta este şi motivul pentru care am comentat. :)

  5. Salut George. Felicitări pentru toată munca de anul acesta. Itzi spun cu mâna pe inima ca nu cumpăr nimic(gadget-uri) înainte sa vad rewiew-ul tău. Secretul succesului este si va fi mereu munca. Bravo!!!

Dă-i un răspuns lui Flavius Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.