Mitul muncii de acasă e real (P)

Întrebare. De cât timp muncesc oamenii aglomerați în birouri? De mai puțin de două generații. În birourile deschise, open-space-uri, chiar de mai puțin. La noi sunt la modă de vreo 10-15 ani și deja începem să înțelegem că nu sunt tocmai ce visam. Ar fi trebuit să accelereze colaborarea și productivitatea însă nu funcționează tocmai ca o cheie franceză ci mai degrabă ca un mops cu care strângem piulițe mici. Lipsa unui spațiu cât-de-cât intim, imposibilitatea să te concentrezi la ce ai de făcut ori să ții o ședință cu colegii în zumzetul sau chiar hărmălaia biroului la comun fac acest open-space o idee nefericită dusă la scară globală.

În vechiul birou unde lucram, căștile audio bine înfipte în urechi deveniseră singura variantă să nu îl mai auzim pe colegul care confunda productivitatea cu țipatul la telefon. Condiția era să dăm muzica tare de tot.

Am învățat devreme această lecție și o aplic acum și în startup-ul meu. Doar o mână de oameni ajung zilnic la biroul Cavaleria.ro. Nu au oră fixă nici ei. Vin când au ceva de scris, de filmat, fotografiat sau pur și simplu ca să bem o cafea împreună. Restul lucrează de acasă, de la cafenea, de oriunde vor ei. Nu mă interesează prea tare adresa de unde își fac munca atâta timp cât articolul se publică la timp și arată așa cum am stabilit. Desigur, noi suntem o revistă digitală dar cred că modelul poate fi extins la scară largă cu metode deștepte. Așa cum secretarele au fost înlocuite de smartphone, așa pot fi înlocuite și birourile de soluții din cloud. Un document editat din mai multe locuri, de mai mulți oameni, care discută pe un sistem de video-conferință nu presupune nicio secundă că acei oameni trebuie să mai fie față în față decât dacă vor sau le-o permite programul.

Aș putea merge mai departe să vă dau exemple de companii de succes împrăștiate pe 3 continente dar noi trebuie să o luăm cu începutul. Primul pas este să vedem cum putem începe să lucrăm deștept și aici, la noi. Îi chem mai ales pe manageri să încerce să vadă ce ar însemna asta pentru productivitate. Apoi hai să vedem ce ar face pentru traficul urban, pentru calitatea vieții în general. O zi din cinci muncită de acasă ar însemna un trafic cu 20% mai lejer pentru toată lumea (în realitate ar fi chiar mai bine pentru că traficul se „strică” exponențial). Ar putea însemna o zi specială în care să-ți faci repede treaba și să ieși în parc cu persoana aceea specială. Ar putea deveni acel timp pentru un proiect personal care să îți dea refresh imaginației și motivației. Nu ar fi o zi pierdută pentru nimeni. Ar fi una câștigată. Viața nu ar trebui să fie despre termene limită ci despre lucruri de care merită să îți amintești și peste 10 ani. De aceea îmi place acest proiect și te încurajez să afli mai multe despre el pe site-ul https://myoffice365.ro

Ultimele articole

Articole recomandate

19 Comments

  1. Lucrez de acasă cam de 8 ani de zile pentru o firmă de IT din Bucureşti. Au fost nevoiţi să închidă sediul din Constanţa atunci când a venit criza, însă au păstrat oameni. Eu zic că ne-a crescut productivitatea de încă lucrăm împreună de atât amar de vreme. :) Din păcate totul depinde şi de individ, pentru că poate unii când se văd acasă se lasă pe tânjeală. Totuşi este destul de dificil lucrul doar de acasă, pierzi un pic legătura cu clienţii, ajungi să te retragi un pic pentru că stai între 4 pereţi singur 8-10 ore. Există şi lucruri bune, ai libertate, poţi lucra de oriunde ai internet. :))

  2. Fiecare început e greu. Lucrez de acasă, de ceva vreme, fără prea mari probleme. Desigur, înainte îmi era greu să mă trezesc dimineața, acum mă trezesc mai târziu, dar muncesc mai mult, mai eficient și mai relaxat. Cel mai important este să nu te pui în pat/canapea la TV, e greu să te abții… La mine singura metodă care funcționează este să îmi bag căștile în urechi și mă deconectez de ce este în jurul meu. Iarăși, e puțin nasol fără colegi, dar ai mai mult timp pentru prieteni, peroana iubită și pentru tine. Ca încheiere, clar, mult mai eficient lucrezi de oriunde vrei, fără „colivie”!

  3. Desi ascunde o intenție buna, ar avea mai multe consecințe rele.Este o idee cat se poate de democratică si cam asta e problema.Desi ar veni cu mici avantaje pe care le-ai descris mai sus problema este următoarea:suntem un popor cat se poate de lenes.Somajul din tara noastră arata acest lucru!Studenții nu învață nimic,exceptând probabil puținele facultate,cele cu concurenta mare unde profesorii isi mai permit sa nu-i treacă degeaba.Oamenii ar vrea sa primească bani fără sa facă nimic,sa nu-si bata capul.Toti ne plângem de sistemul politic ,toti dam vina pe politicieni ai vrem sa vedem numai creșteri salariale, dar noi nu înțelegem ca prima data trebuie sa muncim,sa ne aducem calitate în sectorul în care operăm.Uitați-vă la germani,de ce credeai ca economia lor este cea mai buna din Europa?Pentru ca mentalitatea lor e diferita,ca oamenii aia muncesc,sunt invatati sa producă su după aia sa ceara.În aceste condiții,dacă salariații ar avea posibilitatea sa lucreze de acasă ce s-ar întâmplă?Ar lucra 10% din ei si restul ar pierde timpul.Oamenii au nevoie sa simtă ca au o munca serioasa,sa se concentreze cat timp sunt la munca si după aia sa se relaxeze si sa facă ce vor.Ce ar produce oamenii aia când odată scriu ceva peste 10 minute se duc sa facă lucruri prin casa ,scriu ceva o ora după care se duc la cafea?Ar fi un haos!!Exceptând acei oameni care au de făcut o munca ușoară,de ex sa scrie ceva texte, publicatii sa realizeze ceva editări video pt niște firme mici nu vad posibilă munca de acasă.Bineînțeles oamenii vor,pe ca majoritatea sunt salariati,ei vad doar beneficiul direct,nu pot sa vadă si ce e în spate!

  4. Tu de unde o scoți pe asta cu nemții,? Ai lucrat acolo? Nu știu dacă există vreun angajat mai leneș decât nemții. Dar când face fața ăia acră ai impresia că e cel mai profesionist din lume

  5. Eu din 2008 iulie am inceput sa lucrez de acas pt o firma americana facand facturari electronice pentru spitale din alaska, carolina de nord si florida. Lucrez in fiecare zi..dar programul il fac eu…importan e ca seara pana la ora 8 sa fie gata…pt ca sediul este in Anchorage si este decalaj de 11 ore…ei incep de la ora 9…adica la noi e seara 8. Niciodata nu am cunoscut pe nici un angajati de la firma personal…vorbim doar prin telefon si email….singura persoana pe care il stiu face to face este doar sefa care a fost aici in 2008 :) Cel mai rau lucru la acest lucru de acasa e ca cateodata mai fac si altceva decat lucrez la calc….si se mai intampla ca pana la ora 8 abia reusec sa termin treaba…nu sunt monitorizat pe servere ce fac….un lucru care mai doresc sa mentionez este ca as dori ca sefii din romania sa fie daor de 50% de buni cate de bun este sefa de acolo…o mentalitate absolut total deiferit…in sensul bun al cuvantului…

  6. Vreau sa spulber iluzia asta a lucratului de acasa. In 2012, maretul nostru coducator a mutat toata firma sa lucreze de acasa. Pot sa zic ca experienta mea a fost asa:

    1. ianuarie – mai – fericit

    2. mai- augusut – putin depresiv

    3. august – noiembrie – foarte depresiv.

    4. noiembrie – decembrie – bun de spitalul 9.

    Ajunsesem sa lucrez sa treaca timpul. Este o modalitate de alienare sociala greu de inteles din exterior. Casa este casa, nu este birou. Refuzati din start alegerea asta. Santatea mentala este la fel de important ca restul tipurilor de sanatate. Intr-un final, am facut eu cumva si s-a facut birou si am revenit pe fagasul normal.

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.